Cât de bine numesc sfintele cântări postul „maica a înfrânării”! Căci, pe de o parte, nimic nu îl împinge pe om atât de mult la încălcarea întregii înţelepciuni ca îmbuibarea şi beţia, adică încălcarea postului, iar pe de alta păzirea postului ne duce la cea mai înaltă formă a întregii înţelepciuni, care e curăţia inimii.

 

Importantă e dispoziţia duhovnicească

Ştiu cât de grea este postirea în vremurile noastre, ştiu că nu totdeauna puteţi găsi mâncare de post. Ce să vă spun? Important e nu numai ce vă intră în gură, ci în primul rând dispoziţia duhovnicească, atitudinea faţă de post: căci dacă nu aveţi mâncare de post şi sunteţi nevoiţi să mâncaţi ce puteţi găsi, Dumnezeu n-o să vă osândească pentru asta; dar dacă veţi dispreţui postul, dacă nu veţi avea intenţia şi dorinţa de a posti, veţi fi osândiţi de Dumnezeu, fiindcă El preţuieşte nu numai faptele noastre bune, ci şi intenţiile noastre bune. El priveşte inima noastră, şi dacă vede că suntem amărâţi fiindcă nu putem posti, ne socoate aceasta amărăciune întru adevărat post.

 

Domnul ne-a dat El însuşi pildă, postind patruzeci de zile

De ce suntem datori să nutrim mare evlavie faţă de post? În primul rând, fiindcă postul a fost rânduit de însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, iar ceea ce a rânduit El e sfânt şi cuvintele Lui trebuie păzite din toată inima.

Pe lângă asta, Domnul ne-a dat El însuşi pildă, postind patruzeci de zile în pustie. Şi sfinţii Lui apostoli posteau, în Faptele apostolilor citim că ei, postind şi rugându-se, şi-au pus mâinile peste Saul şi peste Varnava, şi aşa i-au lăsat să plece (v. Fapte 13, 2-3).

Cei care nu vor să postească, cei ce dispreţuiesc postul, care îl resping, de pildă sectanţii sau protestanţii, care postesc numai două-trei zile pe an, spun cu făţărnicie: „Trebuie să plăcem lui Dumnezeu nu prin mâncare, ci prin fapte bune”. Dar faptele lor bune sunt făţărnicie de la un capăt la altul. Ei fac adeseori trimitere la cuvintele Domnului: Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om. (Mt 15, 11) – însă cuvintele acestea au fost spuse mai mult spre înfierarea cugetării deşarte a fariseilor şi a cărturarilor, care dădeau o uriaşă însemnătate curăţiei dinafară, de pildă spălării mâinilor înainte de masă, dar nu se îngrijeau deloc de curăţia inimii. De asemenea, în cugetarea deşartă a potrivnicilor postului este vorba întotdeauna de aspectul lui exterior, ca şi cum postul ar fi regim alimentar!

 

Să facem totul din convingere, nu din făţărnicie

Mulţi citează cuvintele apostolului Pavel: Pe cel slab în credinţă primiţi-l nu întru îndoirea gândurilor, ca unul crede să mănânce de toate, iar cel slab legume mănâncă. Cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere ca să-l facă să stea (Rom. 14, 1-3).

Scoase din context, cuvintele acestea nu sunt cu totul limpezi. Apostolul Pavel vorbeşte despre probleme dureroase ale vremii sale: despre păzirea exagerată de către unii a rânduielilor Vechiului Testament, în particular a deosebirii dintre „curat” şi „necurat”, precum şi despre ferirea de mâncărurile jertfite idolilor sau gustarea lor şi smintelile ce apăreau de aici. Ceva mai jos, lucrul acesta devine evident: Ştiu şi sunt încredinţat în Domnul Iisus că nimic nu este întinat prin sine, decât numai pentru cel care gândeşte că e ceva întinat: pentru acela, întinat este... Rău este pentru omul care mănâncă spre poticnire. Bine este să nu mănânci carne, nici să bei vin, nici să faci ceva de care fratele tău se poticneşte, se sminteşte sau slăbeşte (Rom. 14, 14-20). Şi în continuare sfântul apostol trage concluzia că trebuie să facem totul din credinţă şi întru slava lui Dumnezeu.

 

Însemnătatea postului

În acest context, cel slab în credinţă este cel care se sminteşte, lăsându-se târât de cugetarea deşartă, nu cel care posteşte crezând în sfinţenia postului. Pe deasupra, noi ne înfrânăm de la mâncarea de dulce nu fiindcă o socotim necurată, fiindcă tot ce a zidit pentru noi Făcătorul este curat, ci datorita poruncii privitoare la înfrânare, spre înfrânarea patimilor şi poftelor noastre, după cuvântul aceluiaşi apostol. Şi, bineînţeles, postim pentru Domnul, întru slava lui Dumnezeu, cum ne-a şi învăţat Domnul. Dar de ce nu vor să postească sectanţii şi ceilalţi ? Să se gândească singuri.

Din celelalte Epistole ale apostolului Pavel putem trage concluzia că şi el ţinea post.

Dau numai un exemplu. În a doua Epistolă către corinteni, vorbind despre numeroasele necazuri şi pătimiri prin care a trecut în timp ce propovăduia despre Hristos, arată că s-a aflat în felurite primejdii: în osteneală şi supărare, în privegheri de multe ori, în foame şi în sete, în posturi adeseori, în frig şi gol (2 Cor. 11, 27). Şi atunci, cine va cuteza să spună că apostolul nu postea? Cine va cuteza să îi răstălmăcească vorbele, făcând din ele o tăgăduire a postului? Dimpotrivă, el îi chema pe creştini să exerseze postirea, le arăta uriaşa însemnătate a înfrânării.

„Dar care este însemnătatea postului?” - veţi întreba. Încă din Vechiul Testament, în cartea prorocului Iona citim că Domnul Dumnezeu a osândit la nimicire străvechiul, uriaşul şi vestitul oraş Ninive - dar înainte de înfăptuirea osândei l-a trimis acolo pe prorocul Iona ca s-o vestească locuitorilor Ninivei şi să îi cheme la pocăinţă.

Cine citeşte Vieţile Sfinţilor ştie în ce chip de neurmat pentru noi posteau cuvioşii Părinţi şi cuvioasele Maici: ei posteau mereu, adeseori nu mâncau de dulce, mulţi gustau doar pâine şi apă, dar trăiau o sută de ani şi mai bine, fiindcă îi ţinea harul atotputernic al lui Dumnezeu, în timp ce noi nădăjduim în sprijinul mâncărurilor noastre rafinate, care, fiindcă veni vorba, sunt deseori vătămătoare pentru sănătate, pricinuind numeroase boli de stomac şi de intestine, dureri de cap, podagra şi aşa mai departe.

 

Să ne călim voinţa

Aşadar, să nu se îndoiască nimeni de faptul că postul petrecut în chip plăcut lui Dumnezeu nu vatămă, ci, dimpotrivă, dă tărie şi putere trupului şi duhului. Nu puteţi posti cum posteau cuvioşii, dar puteţi păzi posturile rânduite de Biserică.

Dacă, postind, ne vom învăţa să ne înfrânăm pântecele nesăţios, ne va fi mai simplu să ne învăţăm cu înfrânarea tuturor poftelor, tuturor pornirilor trupeşti, din care vin cele mai multe păcate: prin înfrânarea de la mâncarea oprită în timpul postului ne călim voinţa. Şi oare sunt puţine lucrurile de la care trebuie să ne înfrânăm? Oare puţine sunt lucrurile pe care trebuie să ni le interzicem?

Aşadar, să ne binecuvânteze Domnul la nevoinţa postului care ne stă în faţă, să ne dăruiască credinţă, tărie şi răbdare. Amin.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Postul, maica înfrânării.

Comentarii