Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Pentru că astăzi este vineri, zi de post, credincioşii ortodocşi au păşit deja în Postul Crăciunului, cu o zi mai devreme (normal, postul începe pe 15 noiembrie). Ieri au luat ultima masă „de dulce” înaintea Sărbătorii Naşterii Domnului.
Postul Crăciunului durează şase săptămâni şi a fost rânduit de Biserică pentru a-i pregăti pe credincioşi pentru marea sărbătoare a Naşterii Mântuitorului. Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos este punctul central al eforturilor depuse de creştini în această perioadă.
Curăţirea sufletului şi trupului
Semnificaţia acestuia are rădăcini în Vechiul Testament, patriarhii şi drepţii dinainte de Hristos, printre care Noe, Moise şi David, petrecând timp îndelungat în post şi rugăciune. Ei aşteptau venirea lui Mesia, cereau iertarea păcatelor şi ajutor divin în misiunea lor de conducere a poporului ales.
Prin durata sa, Postul Naşterii Domnului ne aminteşte de cele 40 de zile de nevoinţă ale lui Moise de pe Muntele Sinai, înainte de a primi cele zece porunci scrise pe lespezile de piatră.
Asemenea şi creştinii, postind 40 de zile, îşi curăţesc sufletele şi trupurile pentru a-l primi pe Dumnezeu-Cuvântul, Iisus Hristos. De aceea, cântările bisericeşti din această perioadă cuprind preziceri profetice care vorbesc despre venirea în trup a lui Mesia.
Pe vremuri se postea diferit
Cele dintâi menţiuni despre practicarea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi de la episcopul Leon cel Mare al Romei.
La început, creştinii nu posteau toţi în acelaşi fel şi acelaşi număr de zile. Unii posteau şapte zile, alţii şase săptămâni. Sinodul de la Constantinopol din anul 1166 a uniformizat durata acestui post, hotărând ca toţi creştinii să postească 40 de zile, cu începere de la 15 noiembrie.
Postul este cunoscut şi practicat însă, din considerente terapeutice, încă de pe vremea spartanilor. Tinerii se abţineau de la mâncărurile grele pentru a-şi făuri un trup sănătos şi rezistent la lipsuri şi boli.
Obiceiuri de Lăsatul Secului
Apropiat ca dată de Filipii de Toamnă, începutul Postului Crăciunului este asociat în tradiţia populară cu o serie de acte rituale.
Ungerea cu usturoi a uşilor, a porţilor şi a ferestrelor, alungarea spiritelor rele prin zgomote şi împuşcături sunt câteva dintre acestea. Se mai obişnuieşte ca păsările sălbatice să fie hrănite cu resturi de la masa de Lăsatul Secului pentru a nu strica recoltele viitoare.
Întoarcerea vaselor din casă cu gura în jos pentru a nu intra în ele spiritele rele, aflarea ursitei, a rodului holdelor şi vitelor în anul care urmează reprezintă, la rândul lor, obiceiuri din străbuni. Masa de Lăsatul Secului, foarte bogată în preparate, este atestată în toate zonele etnografice ale României.
Ce mâncăm în post
În zilele de luni, miercuri şi vineri se mănâncă bucate fără ulei şi nu se bea vin, decât dacă se prăznuieşte vreun sfânt mare, trecut în calendar cu cruce neagră.
Uleiul şi vinul sunt permise însă marţea şi joia. Sâmbăta şi duminica, până la 20 decembrie inclusiv, se dezleagă la peşte şi preparate din peşte.
Alte zile în care se mănâncă peşte sunt 21 noiembrie, sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, şi zilele de prăznuire a unor sfinţi cu cinstire mai largă în toată lumea ortodoxă: 30 noiembrie (Sf. Ap. Andrei), 4 decembrie (Sf. Varvara), 5 decembrie (Sf. Sava), 6 decembrie (Sf. Nicolae), 9 decembrie (Zămislirea Sfintei Fecioare Maria), 18 decembrie (Sf. Cuvios Daniil Sihastrul), 20 decembrie (Sf. Ignatie Teoforul).
Se spune că Postul Crăciunului este mai uşor şi pentru că spre final de an cămările gospodăriilor sunt pline cu alimente de sezon, de la murături şi până la alte preparate vegetale conservate.
Grâu fiert cu fructe şi miere, în Ajun
Ultima zi a Postului Naşterii Domnului este 24 decembrie, ajunul Crăciunului. Până seara nu se mănâncă, în unele părţi ale ţării, iar la cină familiile de creştini au la masă grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, poame, covrigi sau turte din făină. În alte zone, se ţine post negru până la răsăritul Luceafărului de seară, steaua care a vestit magilor Naşterea Lui Iisus Hristos.
Creştinii nu au doar obligaţia de a se abţine de la mâncăruri „de dulce”, ci şi aceea de a face fapte bune. Rugăciunea şi îngăduinţa faţă de semeni sunt esenţiale în această perioadă.
Rodul efortului vine atunci când omul progresează spiritual în urma postului. Scrierile bisericeşti din vechime îi învaţă pe credincioşi să postească, păzindu-se de faptele cele rele şi să slujească Domnului cu inima curată.
„Prin post te întorci către adâncul din tine”
Părintele Nicolae Bordaşiu, parohul Bisericii Sfântul Silvestru din Bucureşti, le-a vorbit credincioşilor, zilele acestea, despre adevărata semnificaţie a Postului Naşterii Domnului.
„În viaţa de zi cu zi, postul te face să te întorci către adâncul din tine. Adică spre ceea ce eşti cu adevărat, fiinţă trupească în care Dumnezeu a sădit sufletul nemuritor”, a spus părintele Bordaşiu. El i-a sfătuit pe oameni ca viaţa lor spirituală să genereze aspectele vieţii materiale, astfel încât să respecte poruncile lui Dumnezeu.
„Când ne apropiem de cele patru posturi mari, fiecare îşi pune o problemă personală: „Ce pot face eu pentru mine?”.
Mai trăim Sărbătoarea?
Postul Crăciunului este perioada unui ascetism vesel. Prefaţând momentul de maximă bucurie al Naşterii Domnului, zilele de post din noiembrie-decembrie sunt în contrast absolut cu cenuşiul de afară, cu frigul sau cu zilele prea scurte.
Lectura unei duhovnicii vesele făcută acestei perioade se traduce, printre altele, în permisiunea de a mânca peşte în duminici şi într-o serie de alte mici pogorăminte.
Avem de-a face aşadar cu un mod de pregătire tocmai pentru că întruparea în istorie a lui Iisus Hristos este un eveniment care aşază între paranteze toate regulile, regulamentele, legile şi rigorile.
Exuberanţa acestei minuni pune practic pe plan secund tot restul. Asemenea celuilalt Praznic împărătesc, Învierea, Naşterea merită totul. De dragul Naşterii şi al Învierii Domnului încercăm să fim mai buni, să iertăm pe cei pe care îi duşmănim şi să cerem la rândul nostru iertare.
Slujbele bisericeşti care se ţin în această perioadă au o puternică încărcătură profetică, anunţă practic împlinirea a ceea ce şiruri lungi de profeţi şi drepţi au anunţat şi au sperat să se întâmple chiar în timpul vieţii lor.
Prin această lectură profetică, astfel încât Hristos este anticipat de întreg Vechiul Testament, Biserica ne pune în faţă imaginea relaţiei pedagogice dintre Dumnezeu şi creaţie: a fost nevoie de secole pentru ca umanitatea să fie cât de cât pregătită să accepte, să înţeleagă şi să îmbrăţişeze actul Întrupării.
Tot astfel, prin Postul Crăciunului, ca de altfel prin toate posturile de peste an, Biserica ne cheamă să ne pregătim, să fim în stare să vedem cu ochii spirituali ceea ce de fapt se întâmplă la fiecare Praznic.
Chiar avem nevoie de o astfel de pregătire: nu ni se pare că, de la an la an, amploarea pregătirilor sărbătoreşti ne împiedică să trăim în mod autentic Sărbătoarea?
