Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Sfânta Evanghelie de duminică ne îndeamnă să vorbim despre iad. Astfel, vom arăta ce este iadul, care sunt mărturiile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi despre iad şi câte sunt nesuferitele sale munci.
Mai întâi trebuie să ştim că iadul este loc de chin rânduit diavolilor şi celor ce le urmează lor (Matei 25, 41). Apoi să ştim că în iad suferă şi trupul şi sufletul (Matei 5, 29; 18, 9; Marcu 9, 43). "Iadul este ţara morţii, împărăţia diavolilor, a cărui poartă este deznădăjduirea, curte sunt legăturile; ferestre, întunericul; masă, reaua împuţiciune şi miros greu; mâncarea, foamea; băutura, setea; ceasornic, plânsul; aşternut, văpaia" (Uşa pocăinţei, Braşov, 1812, p. 183).
Iubiţi credincioşi,
Iadul a fost creat de Dumnezeu pentru diavoli, dar nu pentru oameni, care sunt zidiţi după chipul şi asemănarea Sa. Dar prin căderea din rai, a primilor oameni, neamul omenesc a fost supus osândei iadului până la venirea Fiului lui Dumnezeu pe pământ. Numai prin moartea şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, iadul a fost deschis, iar drepţii Vechiului Testament au fost eliberaţi şi primiţi în rai.
De la învierea şi înălţarea Mântuitorului, de-a dreapta Tatălui, până la sfârşitul veacurilor, toţi creştinii dreptcredincioşi care păzesc poruncile Lui, sunt mântuiţi, adică sunt primiţi în odihna raiului. Numai creştinii necredincioşi, adică lepădaţii de Dumnezeu, sinucigaşii, sectanţii care s-au rupt de Biserica apostolică, şi cei ce mor nepocăiţi în păcate grele, precum ucigaşii, desfrânaţii, cei ce trăiesc în ură şi alte păcate asemenea, sunt osândiţi după moarte în muncile iadului. O parte dintre ei, mai ales cei ce se căiesc de păcatele lor înainte de moarte, sunt scoşi din iad prin rugăciunile Bisericii şi prin fapte de milostenie. Tocmai de aceea noi facem rugăciune şi milostenie pentru răposaţii noştri ca parastase cu dezlegări, liturghii şi praznice la trei, la nouă şi la patruzeci de zile după mutarea lor din viaţă, ca Dumnezeu să-i ierte şi să le dea odihnă în rai.
Dacă vrem să ne mântuim, adică să scăpăm de iad şi să fim primiţi în rai şi bucuria împărăţiei cereşti trebuie să facem următoarele lucruri: Mai întâi să păstrăm cu sfinţenie dreapta credinţă ortodoxă pe care o avem neschimbată de două mii de ani. Apoi să ascultăm de Biserica întemeiată de Hristos şi de păstorii ei - preoţi şi episcopi. Să păzim cu multă evlavie poruncile Sfintei Evanghelii şi mai ales, rugăciunea, milostenia, smerenia, iubirea creştină, naşterea şi creşterea de copii, participarea regulată la biserică, spovedania şi Sfânta Împărtăşanie.
Să cugetăm mult la Evanghelia care s-a citit astăzi. Vedeţi că săracul şi mult răbdătorul Lazăr a intrat în rai după moarte, iar zgârcitul şi nepocăitul bogat a fost aruncat în iad cu diavolii? Vedeţi în ce fericire sunt cei drepţi şi în ce foc şi chinuri grele se află păcătoşii în iad? Vedeţi, de asemenea, că cei din iad văd atât pe cei fericiţi din rai, cît şi pe cei ce trăiesc în păcate pe pământ? Zadarnic cere bogatul apă să-şi ude gura că nimeni nu are să-i dea. Zadarnic se roagă lui Avraam să trimită pe Lazăr pe pământ ca să cheme la pocăinţă pe fraţii săi, că i se răspunde: Au pe Moise şi pe prooroci! (Luca 16, 29).
La fel ni se va răspunde şi nouă, dacă nu ne pocăim: Avem pe Hristos şi pe preoţi. Să-i ascultăm pe ei!
Deci, dacă vrem să scăpăm de iad, să ne pocăim şi noi, fraţii mei, până avem vreme şi să ne silim la toată fapta bună, mai ales la rugăciune, milostenie, iertare, viaţă curată şi spovedanie. Numai aşa vom fi iertaţi, miluiţi şi primiţi în sânul lui Avraam, adică în veşnica bucurie a raiului, împreună cu proorocii, cu apostolii, cu mucenicii şi cu toţi drepţii, împreună cu săracul Lazăr, împreună cu Hristos. Acolo şi numai acolo nu mai este durere, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit. Amin.
(Părintele Cleopa)
