Când trupul se moleşeşte, e de netăgăduit că şi sufletul îşi va avea partea lui de scădere. În multe rânduri, puterile lui sunt înrâurite de starea trupului. Boala care ne slăbeşte, ne face să fim alţii decât cei care eram când sănătatea nu ne părăsise.

Dacă strunele unui instrument dau sunete moi şi fără vlagă din pricină că nu sunt destul de întinse, talentul artistului va fi urmărit de nedesăvârşirea coardelor instrumentului său. Tot aşa, trupul poate pricinui sufletului multe neajunsuri.

De aceea n-am să spun să vă supuneţi trupul la ajunări prelungi, ci trebuie să vă hrăniţi cu ceea ce poate să vă fie de folos sănătăţii; să vă nutriţi trupul, făcând din el o unealtă ascultătoare şi bine orânduită a lucrărilor duhului vostru, mulţumită bunei lui întocmiri şi a trăiniciei mădularelor sale laolaltă.

Dacă-l îngreunaţi de prea multă hrană, nu este bine. „Nu vă îngrijiţi de trup - zice apostolul - ca să stârniţi poftele…“ A spus cu dreptate „ca să stârniţi poftele“, căci îmbuibarea este aceea care porneşte dorinţele cele mârşave. Oricât de înţelept ar fi acel care se leapădă acestei îmbuibări, de la sine vinul şi mâncarea îmbelşugată îl vor tulbura, de la sine se va simţi destrămat, de la sine va fi cuprins de o înflăcărare din ce în ce mai arzătoare.

De aici, pofta trupească şi adulterul. Pofta trupească nu are cum se ivi într-un trup înfometat, nici chiar în trupul care s-a mulţumit cu hrana cea de trebuinţă. Trupul în care zvâcnesc necurate pofte e acela care se lasă cuprins de îmbuibare.

Leneşul se scoală din pat după ce soarele a năpădit de mult în piaţă, când cei mulţi s-au şi săturat de muncă. După ce se scoală, se întinde, întocmai ca porcul pus la îngrăşat! Şi-a risipit în somnoreală cea mai frumoasă parte a zilei, stând întins multă vreme în pat. Apoi se găteşte şi pe urmă iese la iveală.

Veritabilă privelişte a neruşinării! Ajunge undeva, se aşază, spune şi face asemenea lucruri, încât mai bine ar fi fost pentru el să fi dormit mai departe decât să se fi sculat.

Aude o veste neliniştitoare, n-are tăria nici cât a unui copilaş; iar la o veste bună, nu-i nici un copilaş care să se bucure mai tare ca el. Tot ceea ce-i rău se prinde de el. Şi-i gata la mânie, la invidie, la gelozie, la toate viciile… Zi de zi, boala i se înrăutăţeşte. Cade într-o apatie; nu-i decât cenuşă şi pulbere.

Să vedem, aşadar, care-i dulceaţa trândăviei. S-ar crede că-i libertatea, lipsa de îndeletnicire. Dar ce este, oare, mai departe de plăcere decât un om care nu are nimic de tăcut? Ce stare mai grea şi mai ticăloasă? (…)

Este în firea sufletului să fie fără încetare în mişcare - el neputând suferi repaosul. Dumnezeu a creat fiinţa omenească pentru muncă; a lucra îi este firea, a sta e împotriva firii lui. Să nu judecăm după cei bolnavi, ci să ne gândim la încercările noastre. Nimic nu este mai distructiv ca sedentarismul, ca trândăvia. Pentru aceasta Dumnezeu ne-a orânduit legea muncii.

Trândăvia strică toate, înşişi mădularele trupului nostru. Dacă ochiul nu-şi împlineşte treaba, sau gura, sau stomacul, sau oricare altă parte a trupului nostru, o boală grea ne paşte. Dar mai mult decât pentru toate, acestea se adeveresc pentru suflet.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Dumnezeu a creat fiinţa omenească pentru muncă.

Comentarii