În credinţe şi în legendele mitice, Sâmedru este înfăţişat ca fiind un bărbat obişnuit, uneori fiind asociat c-un păstor sau sub chipul feciorului metamorfozat în porc, porcul fiind un străvechi simbol mitologic al grâului de toamnă. De ziua sa, la 26 octombrie, Sâmedru era înfăţişat şi într-o ipostază fitomorfă, aceasta prin simbolistica bradului incinerat la Focurile lui Sâmedru, focuri rituale ce se aprindeau pe înălţimile satelor. De fapt, Focurile lui Sâmedru erau cândva ceremoniale nocturne, un fel de ritualuri de înnoire simbolică a timpului îmbătrânit în plină toamnă, obicei practicat odinioară şi în satele bucovinene.

 

Cete de tineri

Sunt elemente şi dovezi palpabile, ce atestă că aceste focuri aprinse în noaptea de dinaintea Sâmedrului nu erau ceva obişnuit, ci că aparţineau unui ceremonial aparte, ele fiind aprinse numai de către bărbaţi, de obicei de tinerii neprihăniţi. Pentru acest moment, tinerii din sate se organizau în cete şi adunau lemne uscate, apoi se ridicau grămezi înalte, adevărate ruguri, după care era tăiat un brad (arborele simbolizându-l pe Sâmedru), care era ars pe rugul aprins. Lemnele se aprindeau după o tehnică arhaică, prin frecarea a două beţe uscate, iar când vâlvătaia era mai mare, bradul se incinera.

Prin arderea bradului se marca moartea şi învierea simbolică a divinităţii adorate, cult păstrat până nu demult în satele noastre, pentru ca apoi ceremonialul să se deruleze doar sub aspectul divertismentului. Tot cu această ocazie, tinerii aprindeau multe roţi făcute din crengi de brad şi îmbrăcate în paie sau fân, pe care le dădeau la vale, timp în care strigau în cor: „Hai la focul lui Sâmedru”. Se pare că aceste roţi aprinse făceau parte cândva dintr-un ceremonial închinat soarelui, motivul constând în aceea de a ajuta astrul zilei să se deplaseze şi să lumineze normal, în momente de criză astronomică.

 

Focurile de noapte

Ceremonialul aprinderii focurilor în noaptea dinaintea Sâmedrului era mult aşteptat de către întreaga comunitate sătească, îndeosebi de către femeile din sate, care urcau pe înălţimi, împrăştiind tinerilor fel de fel de ofrande. La terminarea acestei manifestări, tinerii luau fiecare câţiva cărbuni, pe care-i aruncau prin livezi, un fel de rit de fertilitate.

În ziua de Sâmedru se practica şi cultul moşilor, cult care, din perspectivă mitologică, era legat de jertfa adusă celor morţi care s-au identificat în timpul vieţii cu destinele comunităţilor în care au trăit, aceste jertfe şi pomeniri

numindu-se Moşii de Sâmedru sau Moşii de toamnă, datina funerară fiind dublată, după cum am arătat, de urcările pe înălţimi, căpătând astfel şi un caracter sărbătoresc extrafunerar.

Sâmedru este şi o sărbătoare populară pastorală, moment când se desfac stânele, marcând sfârşitul sezonului pastoral de vară. Sărbătoarea implica şi alte rituri şi practici, de ordin fertilizator, fecundativ, de purificare, divinaţie, apotropaice, pronosticări meteorologice, fel de fel de activităţi social economice, fiind numită şi Ziua Soroacelor, când se sfârşeau vechile înţelegeri (încheiate la Sângeorge) şi se legau altele noi.

(Mihai Camilar, Muzeul Obiceiurilor Populare Gura Humorului)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sâmedru.

Comentarii