Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere videoMântuitorul Însuşi este pelerin, pentru că este chemat de Tatăl să împlinească voia Sa în lume: „În sulul cărţii este scris despre Mine: Iată vin, să fac voia Ta, Dumnezeule“ (Psalm 39, 10; Evrei 10, 7). Venirea Lui în lume este un pelerinaj, dar scopul nu este rămânerea Lui aici, ci mutarea noastră în patria cerească, în împărăţia Preasfintei Treimi: „Mă duc să vă gătesc loc (…) ca să fiţi şi voi unde sunt Eu“ (Ioan 14, 2-3), zice Mântuitorul Iisus Hristos către ucenicii Săi, înainte de Moartea, Învierea şi Înălţarea Sa la cer.
Dumnezeu-Omul, pelerin pentru oameni
Dumnezeu-Omul este pelerin către oameni, pentru a-i face pe oameni pelerini spre Dumnezeu. Iar pelerinajul acesta în viaţa Mântuitorului începe de când Se naşte, pentru că El nu S-a născut în casa părinţilor, ci printre străini, şi n-a găsit loc nici în casa de oaspeţi. Taina Crăciunului este deja taina pelerinajului. Iar când a găsit un loc, cât de mare era locul unde S-a născut El? Cât era ieslea de mare? Cât un sicriu! De aceea, în iconografia ortodoxă, scutecele Pruncului Iisus de la Betleem seamănă cu giulgiurile Lui de la mormânt, pentru că Pelerinul ceresc vine în lumea aceasta robită de păcat şi de moarte, ca să ne elibereze de păcat şi de moarte, dăruindu-ne, prin Înviere, viaţa veşnică.
Chiar după naşterea Sa în Betleem, Pruncul Iisus, pentru a nu fi omorât de regele Irod, este purtat în exil, refugiindu-Se în Egipt.
Dar fuga în Egipt a Pruncului Iisus are şi o semnificaţie spirituală: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu“ (Matei 12, 15) avea să însemneze: Egiptul va fi chemat şi el la mântuire. Egiptul, ca loc al robiei poporului ales, ca pământ al idolatriei, este vizitat de Iisus Pruncul ca loc de refugiu al Său, cu scopul profetic de a arăta că, într-o zi, şi Egiptul va primi prin credinţă pe Iisus Hristos, ca apoi, acolo, să înflorească teologia şi monahismul, ca forme de căutare intensă a lui Dumnezeu.
Dacă, după naştere, Iisus devine pelerin în Egipt, la vârsta de 12 ani, împreună cu pelerinii care mergeau la Templul din Ierusalim, merge şi El, cu Maica Sa şi cu dreptul Iosif. Când se reîntorc părinţii spre casă, ei observă că Iisus nu Se află printre ceilalţi copii. Îngrijoraţi, Maica Domnului şi dreptul Iosif s-au dus să-L caute. El însă nu Se afla printre copii, ci în Templu, printre cei mai învăţaţi oameni ai Legii Sfinte.
În toată lucrarea Sa pe pământ, Hristos este Pelerin
Toţi se minunau de felul în care Copilul acesta, venit ca pelerin la Ierusalim, tâlcuieşte Scripturile. Era Dumnezeu-Cuvântul Care tâlcuia cuvintele Scripturii scrise pentru El. Maica Domnului Îl întreabă: „Fiule, de ce ne-ai făcut nouă asta? Iar El a răspuns: „Oare nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?“. La 12 ani, micuţul Pelerin avea conştiinţa că Templul din Ierusalim, locul sfânt al pelerinajului, este casa Tatălui Său Cel ceresc. (cf. Luca 2, 42-52)
Mai mult, templul era simbolul tainei însăşi a Persoanei lui Hristos. El era simbolul prezenţei celei mai intense a lui Dumnezeu în lumea aceasta. Astfel, Templul prefigura sau preînchipuia taina Fiului lui Dumnezeu făcut Om, pentru că în Hristos „locuieşte trupeşte plinătatea Dumnezeirii“ (Coloseni 2, 9). De aceea, a spus Iisus despre trupul Său: „Dărâmaţi acest Templu şi în trei zile îl voi ridica“ (Ioan 2, 19), îl voi reconstrui. Era vorba de Taina Învierii Sale cu trupul din mormânt.
În toată lucrarea Sa pe pământ, Hristos este Pelerin. El călătoreşte prin oraşe şi sate chemând oamenii la Dumnezeu, ca să primească vindecare şi viaţă veşnică (cf. Matei 9, 35; Ioan 6, 51).
Ultimul pelerinaj al lui Iisus la Ierusalim se transformă în Paşte, în trecere, în călătorie spre Ierusalimul ceresc: „Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea şi mă duc la Tatăl“ (Ioan 16, 28). Hristos Se duce la Tatăl ca să pregătească în ceruri un loc pentru cei ce cred în El. „Mă duc să vă gătesc un loc (...) ca unde sunt Eu să fiţi şi voi“ (Ioan 14, 2-3).
