Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Semnul Sfintei Cruci însoţeşte neîncetat pe creştinul ortodox de la naştere şi până în ultimul ceas al vieţii sale pe acesta pământ.
Chiar şi după trecerea la cele veşnice, crucea rămâne semnul tare şi sfânt care îl străjuieşte şi în mormânt până la venirea cea de-a doua a lui Hristos şi învierea morţilor.
Însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci, creştinul are pururea în minte iubirea lui Hristos, care a suferit şi a murit pe crucea Golgotei pentru iertarea păcatelor şi mântuirea lumii întregi.
Cinstind Crucea, creştinul nu se închină la materialul din care aceasta este făcută, ci lui Hristos şi patimilor Sale.
Semnul Sfintei Cruci este însă şi cea mai scurtă formă prin care creştinul îşi mărturiseşte întreaga sa credinţă în Dumnezeu.
Semnul Crucii
Pentru a face semnul Sfintei Cruci se împreunează mai întâi cele trei degete de la mâna dreaptă: degetul mare, cel arătător şi cel mijlociu. Prin împreunarea celor trei degete se mărturiseşte credinţa creştină în Dumnezeu Sfânta Treime, care este Unul în Fiinţă şi întreit în Persoane.
Precum cele trei degete au devenit una prin împreunare, la fel şi Sfânta Treime, deşi are trei Persoane: pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, este o singură Fiinţă, un singur Dumnezeu.
Creştinul ortodox crede în Sfânta Treime, o mărturiseşte şi i se închină atunci când împreună cele trei degete de la mâna dreaptă pentru a se însemna cu semnul Sfintei Cruci.
Celelalte două degete de la mâna dreaptă le strânge laolaltă şi le lipeşte în palmă.
Acest gest are, de asemenea, o deosebită importanţă, mărturisind că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Fiul lui Dumnezeu fiind, El S-a făcut Om din iubire pentru oameni, unindu-se cu lumea pentru ca să dea viaţa veşnică lumii.
Lipirea degetelor în palmă vrea să arate că Dumnezeu nu a rămas departe şi despărţit de lume, ci a trimis pe fiul Său care, prin Întrupare S-a lipit de noi, S-a făcut om ca şi noi, luând firea noastră pentru a o ridica în slava şi fericirea cerului.
Ducem apoi mâna dreaptă astfel pregătită la frunte şi spuneam: În numele Tatălui. Prin aceasta mărturisim că noi credem în Dumnezeu cel Unul şi întreit în Persoane, care locuieşte sus în ceruri.
Amin – „aşa este”
Coborâm apoi mâna la piept şi spunem: Şi al Fiului.
Prin această coborâre mărturisim că Fiul lui Dumnezeu a venit din ceruri pe pământ. S-a făcut om, a pătimit şi a înviat pentru mântuirea lumii.
Ridicăm apoi mâna în sus şi o atingem de umărul din partea dreaptă. Făcând aceasta mărturisim că, după Înviere, Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a înălţat la ceruri ai a stat de-a dreapta Tatălui.
În timp ce atingem umărul drept şi apoi şi pe cel stâng zicem, şi al duhului Sfânt.
Tot ce este mai greu, oamenii cară, de obicei, pe umeri. De aceea, atingând umerii şi pomenind pe Sfântul Duh, mărturisim că după Înălţarea Domnului la cer Sfântul Duh a fost trimis în lume ca să facă prezenţa şi să continue, prin Biserică şi prin Sfintele Taine, lucrarea mântuitoare al lui Hristos şi să sfinţească pe oameni şi întreaga creaţie.
La sfârşit spunem: Amin, ceea ce înseamnă Aşa este. Prin aceste cuvinte adeverim cu tărie că tot ce am mărturisit când am făcut semnul Sfintei Cruci este credinţa şi nădejdea după care ne conducem şi trăim în viaţa de zi cu zi.
Astfel creştinul ortodox se închină Tatălui care voieşte mântuirea lumii, Fiului care săvârşeşte mântuirea coborând în lume, făcându-Se om, pentru ca să ridice lumea din păcat şi moarte, şi Duhului Sfânt care desăvârşeşte mântuirea lumii, sfinţind-o.
