La Editura Mănăstirea Sihăstria, cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Daniel - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a apărut la finele lui 2007 volumul 16 din cunoscuta lucrare „Ne vorbeşte Părintele Cleopa” care cuprinde mai cu seamă convorbiri cu renumitul duhovnic, predici dar şi articole sau scrisori.

Inclusiv din punctul de vedere al exprimării literare, Părintele Cleopa are un stil inconfundabil, el împleteşte umorul popular moldovenesc (plin de bunăvoinţă dar şi un pic hâtru) cu limba vechilor cronicari, retorica frazei are când liricitatea versetelor psalmice, când rafinamentul din Evanghelii.

Cuvântul lui Ilie Cleopa are sonorităţile descrise iar, în esenţă, în ceea ce transmite, vădeşte înţelepciune prin aceea că mereu pune la bază Scriptura, Patericul sau Vieţile Sfinţilor. Este impresionant ce memorie avea Părintele Cleopa, evoca în discursurile pe care le ţinea îndeosebi serile, lângă chilie, citate întregi, reda date exacte din Biblie sau Vieţile Sfinţilor.

 

Nouă capitole

Volumul 16 despre care ne-am propus să vă descoperim câte ceva, cuprinde nouă capitole: „Cum să dobândim pacea inimii”, „Minunile Moşului Gheorghe Lazăr”, „Despre paza de primejdii”, „Cuvânt la Pogorârea Duhului Sfânt”, „Convorbiri cu tineri despre curăţia în căsătorie”, „Taina Nunţii”, „Despre vrednicia preoţiei şi despre osânda preoţilor care dau Sfintele Taine celor nevrednici”, „Scrisoare către un stareţ”, „Scrisoare către un duhovnic” – este aşadar, după cum vă puteţi da seama şi din aceste titluri, o carte ce se adresează deopotrivă mirenilor, monahilor şi preoţilor.

Scrisoarea către un duhovnic a fost adresată Ieromonahului Nifon de la Mănăstirea Cozia, în 1972, cu toate acestea problemele ridicate îşi păstrează şi astăzi actualitatea:

 

1. În ce condiţii este admis din punct de vedere canonic divorţul între doi soţi?

Răspunde Părintele Cleopa, citând din Matei (19, 6) „Ceea ce Domnul a unit, omul să nu despartă” – deci căsătoria este indisolubilă. Dar sunt câteva excepţii: în caz de adulter sau preacurvie persistentă, apostazia unui soţ, intrarea unui soţ în monahism, decesul unui soţ. Părintele Grigorie Teologul zice: „Nunta întâi este lege, a doua iertare, a treia călcare de lege”. E de la sine înţeles că nunta, cununia în biserică, este actul de existenţă al unei căsătorii. Din anumite pricini, Biserica admite despărţirea soţilor doar pentru o vreme. Dar celor divorţaţi li se recomandă împăcarea şi reînnoirea căsătoriei. Dacă un bărbat s-a despărţit de o femeie şi între timp s-a căsătorit cu alta, dacă prima soţie doreşte împăcarea, el este obligat să o primească şi să o lase pe ce-a de-a doua, în faţa lui Dumnezeu, prima femeie este „soţia dreaptă”. Din această cauză, pentru a nu fi mai târziu pricină de sminteală, femeilor le este interzis de a „se duce” după bărbaţi care şi-au lăsat femeile „fără nici o pricină binecuvântată de Biserică!” De asemenea, nici bărbaţii să nu primească „femei lăsate de alţii”.

 

2. Căsătoria călugărilor şi a călugăriţelor.

La acest punct, Părintele Cleopa este radical: „A cununa cineva pe călugări sau călugăriţe este culmea fărădelegilor!”, deoarece călugării şi călugăriţele au făcut „juruinţe înfricoşătoare în faţa lui Dumnezeu”. Dar dacă există dorinţă sinceră de îndreptare, atunci duhovnicului îi revine sarcina de a salva „ce se mai poate salva” prin canonul cuvenit: „trăirea în curăţie, oprirea de la Sfânta Împărtăşanie, cu post, cu milostenie şi rugăciune”.

 

3. Preoţi de mir sau chiar preoţi monahi care dau cu prea mare uşurinţă dezlegare la Sfânta Împărtăşanie: „au ajuns până acolo că dezleagă pe cei ce se păzesc să nu facă copii, ba şi pe cei cu avorturi şi crime, ucigând prunci. Ba în unele părţi ale ţării [...] au ajuns la culmea nebuniei, că au dat voie să se împărtăşească cu Preacuratele Taine şi celor ce trăiesc necununaţi” (această „orbire duhovnicească” este şi mai amplu analizată în capitolul „Despre vrednicia preoţiei...”)

 

4. Despre creştinii ce nu ţin curăţia în sfintele posturi şi nu postesc.

Dacă ocupaţia lor în societate nu le permite să ţină postul atunci acestora li se va da, cu chibzuinţă, în loc de post „să facă rugăciune, milostenie şi alte fapte bune”. Pentru „curăţia în posturi” nu există dezlegări. Dar trebuie atenţie şi în aceste situaţii deoarece se întâmplă ca doar unul din soţi vrea „să ţină postul şi curăţia”. S-a întâmplat ca refuzul unuia să-l ducă pe cel mai slab în credinţă, la comiterea unor păcate mai grave, adulter sau chiar urgie şi mai mare.

Iată ce sfătuieşte Părintele Cleopa: „Dacă unul din soţi nu vrea [...] măcar o măsură de vreme, două-trei săptămâni, să se păzească în curăţie, pentru a se putea împărtăşi, dacă au alte fapte bune, prin care dovedesc buna lor credinţă. (...) Şi de voie şi de nevoie trebuie să alegem păcatul cel mai mic, ca să nu dăm loc la unul mai mare.”

Despre curăţenia trupească mai citim şi în capitolul în care Ilie Cleopa se adresează tinerilor, unde se analizează cazul celor căsătoriţi ce trăiesc în feciorie, care sunt beneficiile acestei jertfe, dar şi care sunt şi marile primejdii în cazul în care, de asemene, unul din cei doi soţi este mai slab din fire. Părintele Cleopa atrage atenţia că şi atunci când amândoi soţii se învoiesc a trăi astfel, ispitele sunt foarte mari, trebuie deasă rugăciune şi înfrânare, posturile ţinute cu stricteţe, cel mai bine reuşesc cei care au un regim ca de mănăstire.

 

Cuvânt la Pogorârea Sfântului Duh

Prin capitolul „Cuvânt la Pogorârea Sfântului Duh” suntem iniţiaţi în pnevmatologie. Părintele Cleopa pătrunde atât de fin şi adânc taina Sfântului Duh, încât este dificil de a prezenta în cuvintele noastre, învăţăturile transmise. Este un fragment care se citeşte şi se înţelege prin recitire şi poate chiar prin explicaţiile ce ni le-ar putea oferi numai un teolog.

Dar cum din toate capitolele prezentate, acesta mi se pare cel mai bogat în Duh Sfânt, şi cum nu pot cita într-o prezentare de carte pagini întregi, mă voi opri la câteva fraze: „Duhul Sfânt este de o fiinţă, de o fire, de un scaun, de o voie şi de o stăpânire cu Tatăl şi cu Fiul.; El are chipul estimei Sale deosebit de al Tatălui şi al Fiului după ipostas, nu după fiinţă. (chipul estimei = modul de a fi) [în afară de limba română, nu cred să existe o altă limbă pământeană care să aibă energia de a numi atât de firesc şi cu atâta putere de sugestie, modul de a fi al Lui Dumnezeu, „chipul estimei” sună divin! – n.m.]; Însuşi Tatăl are chipul estimei Sale prin nenaştere, iar Fiul are naşterea cea mai înainte de toţi vecii din Tatăl, şi Duhul se deosebeşte cu chipul estimei sale prin aceea că El nu are nici nenaşterea Tatălui, nici naşterea cea mai presus de vremi a Fiului, ci El cu alt chip de estimă porneşte din Tatăl, cu purcederea, cum auziţi în Crez: «Care de la Tatăl purcede.»; Auzi ce spune dumnezeiasca Scriptură: «Şi întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor.» Auzi: se purta. În alt loc scrie că umbla şi în alt loc, în limba siriacă, se zice că clocea deasupra adâncurilor. Sau în altă traducere că încălzea deasupra adâncurilor.”

 

Pătrundere de taine datorată harului

Părintele Ilie Cleopa avea obiceiul de a se prezenta în faţa lumii ca un preot ţăran, simplu cioban, însă după vorbă, după port avea multă ştiinţă de carte, lecturile şi cunoştinţele lui teologice erau din cele mai înalte, el vorbea în graiul lui despre Sfântul Duh a cărui pătrundere de taină i se datora harului dar şi studiilor dogmatice din „Marele Vasile, Grigorie de Nyssa, dumnezeiescul Efrem Sirul şi alţii”.

Violeta SAVU (Credinţa ortodoxă)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Mereu actual, Părintele Cleopa.

Comentarii