Despre datoriile pastorilor sufletesti

Nu trebuie să se ducă; daţi-le voi să mănânce (Matei, 14, 16)

În Sfânta Evanghelie de duminică, 10 august, vedem cum Domnul nostru Iisus Hristos a hrănit peste cinci mii de oameni numai cu cinci pâini şi doi peşti. Căci mergând prin Galileea, vestea tuturor cuvântul mântuirii, fiind înconjurat de o mare mulţime de oameni, bărbaţi, femei cu copii în braţe, bătrâni şi bolnavi de tot felul. Toţi căutau pe Dumnezeu şi erau însetaţi după cuvintele de învăţătură ale Mântuitorului. Toţi suspinau după Mesia şi aveau nevoie de păstori duhovniceşti care să-i înveţe Sfânta Scriptură, să-i hrănească cu cuvinte de mântuire, să-i scape de robia patimilor şi să-i călăuzească spre Hristos.

Văzând Domnul popor mult, I s-a făcut milă de ei şi a tămăduit pe toţi bolnavii lor (Matei 14, 14). Iată că Fiul lui Dumnezeu are milă şi de trupurile oamenilor nu numai de sufletele lor. El se milostiveşte şi de suferinţele noastre trupeşti şi le vindecă, uneori chiar înaintea tămăduirii sufletelor, ştiind că prin aceasta oamenii se întorc mult mai uşor la pocăinţă.

Dar făcându-se seară, au venit la Dânsul ucenicii Lui şi I-au zis: Locul este pustiu şi vremea a trecut; deci dă drumul mulţimilor, ca să se ducă prin sate să-şi cumpere hrană (Matei 14, 15). Ucenicii, văzând poporul obosit, flămând şi însetat, şi soarele asfinţit, au cerut Mântuitorului să înceteze cuvântul de învăţătură şi să lase mulţimea să se întoarcă în satele lor ca să mănânce şi să se odihnească.

Oare au greşit ucenicii cu ceva prin aceasta? Nu, nicidecum. Numai că ei cugetau mai mult omeneşte decât duhovniceşte. De aceea Mântuitorul a respins propunerea ucenicilor Săi prin aceste cuvinte: Nu trebuie să se ducă!, adică: Nu îndepărtaţi oamenii de la voi, că nu au unde se duce. Iată, sînt ca nişte oi fără păstori. Sunt obosiţi, bolnavi, flămânzi şi însetaţi trupeşte şi sufleteşte şi au nevoie de păstori buni, de cuvinte de mângâiere, de hrană duhovnicească. Nu trebuie să se ducă de la voi! Daţi-le voi ca să mănânce!

Auzind ucenicii aceste cuvinte, au spus Mântuitorului Hristos: Nu avem decât cinci pâini şi doi peşti! Iar Domnul a poruncit: Aduceţi-le pe acestea aici la Mine. Apoi Iisus Hristos, privind spre cer, a binecuvântat pâinile, iar ucenicii, după ce au aşezat poporul pe iarbă, le-au împărţit mulţimilor pâinile şi peştii. După ce s-au săturat toţi cei ce mâncaseră, ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii, ucenicii au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline (Matei 14, 17-21).

Această mare minune a înmulţirii pâinilor, s-a săvârşit în Galileea, aproape de lacul Tiberiadei. În amintirea ei s-a zidit aici o mănăstire mică, ce dăinuieşte până astăzi. Într-un chip desăvârşit minunea înmulţirii pâinilor se repetă pe pământ de la începutul zidirii şi până astăzi, ca o liturghie permanentă a creaţiei. Oare nu hrăneşte Dumnezeu astăzi cu pâine şi hrană peste cinci miliarde de oameni, cît numără tot pământul? Şi aceasta nu este o minune a înmulţirii pâinilor, cel puţin tot atât de mare ca cea din Galileea, de acum aproape două mii de ani?

Iubiţi credincioşi,

Omul fiind format din două părţi, adică trup şi suflet, are în viaţă şi bucurii sufleteşti şi bucurii pământeşti, are şi ispite sufleteşti şi ispite trupeşti. Are nevoie pe pământ de hrană sufletească pentru mântuire şi de hrană trupească materială pentru a-şi menţine viaţa în trup. Pentru hrana materială avem părinţi care se îngrijesc de copii şi le asigură cele necesare vieţii. Iar pentru hrana duhovnicească necesară mântuirii sufletelor, avem părinţi duhovniceşti, episcopi, preoţi şi duhovnici care se îngrijesc de mântuirea credincioşilor încredinţaţi lor de Hristos.

Iată pentru ce a poruncit Mântuitorul ucenicilor Săi: Nu trebuie să se ducă oamenii de la voi; daţi-le voi să mănânce! (Matei 14, 16) Şi care este hrana cu care episcopii şi preoţii hrănesc pe credincioşi?

Cea dintâi hrană cu care păstorii Bisericii sunt datori să hrănească pe credincioşi este învăţătura de credinţă ortodoxă. Credinţa dreaptă apostolică este pâinea vieţii noastre, este temelia Bisericii lui Hristos, este cuvântul viu şi neschimbat propovăduit de Fiul lui Dumnezeu şi de Sfinţii Apostoli şi scris cu litere de foc în Sfânta Evanghelie. Credinţa curată în Dumnezeu, Cel în Sfânta Treime închinat şi mărit, este cuprinsă pe scurt în Crez, este mărturisită de două mii de ani de Biserica Ortodoxă şi de sfinţii ei slujitori şi este apărată cu jertfa a milioane de martiri şi cu învăţătura tuturor Sfinţilor Părinţi şi Cuvioşi.

Fără credinţă dreaptă, adică ortodoxă, nu putem face nici fapte bune şi deci nu ne putem mântui. Credinţa adevărată, vie, pe care o mărturisim prin cuvânt şi prin viaţa noastră, împreună cu sângele mucenicilor stau la temelia Bisericii şi a mântuirii noastre. De aceea, cine caută să schimbe cu ceva dogmele credinţei ortodoxe, să răstălmăcească Sfânta Scriptură, să semene neghină în ogorul semănat şi lucrat de Hristos, acela încearcă să pună altă temelie Bisericii. După cuvintele Sfântului Apostol Pavel, unul ca acesta este fiu al gheenei şi este dat anatema, adică dat satanei, de Biserică. Printre aceştia se numără atât necredincioşii care neagă pe Dumnezeu şi urăsc Biserica Lui, cît şi toţi sectanţii rupţi din sânul Bisericii apostolice care îşi fac "bisericuţele" lor şi se leapădă de dreapta credinţă, de Sfintele taine, de Cruce, de icoane, de Maica Domnului, de sfinţi şi răstălmăcesc Sfânta Scriptură.

Ierarhii şi preoţii, ca urmaşi direcţi ai Sfinţilor Apostoli, au marea datorie să apere dreapta credinţă şi pe credincioşii ortodocşi încredinţaţi lor, ca să nu fie amăgiţi de prozelitismul sectar şi să fie târâţi în orice fel de grupări sectare. Preoţii, mai ales, au datoria să facă lecţii de catehizare în Duminici şi sărbători, în cadrul sfintelor slujbe, atât la Liturghie şi la vecernie cît şi în toate ocaziile, să explice credincioşilor noştri învăţătura de credinţă ortodoxă, Crezul, Tatăl nostru, Fericirile, cele şapte Taine ale Bisericii. Apoi să combată orice fel de prozelitism sectar, adunările religioase afară de biserică, vizitele neortodoxe în casele enoriaşilor, ca şi răspândirea şi citirea cărţilor anticreştine şi sectante, care amăgesc pe creştinii slabi şi neinformaţi duhovniceşte.

Mai ales astăzi, când sectele de tot felul asaltează Biserica Ortodoxă şi pe fiii ei, preoţii trebuie să fie la datorie, să cunoască bine Sfânta Scriptură, să fie modele vii în ochii tuturor, să propovăduiască Evanghelia "cu timp şi fără timp", să facă vizite misionare în casele enoriaşilor, să formeze comitete de credincioşi buni ca să-i ajute în misiune şi să hrănească poporul lui Dumnezeu cu învăţătura curată a Bisericii Ortodoxe. Oricât ar părea de greu, preoţi buni sînt destui chiar printre cei tineri care, cu ajutorul lui Dumnezeu, fac mult, opresc prozelitismul sectar şi întăresc cu cuvântul şi fapta dreapta credinţă.

A doua hrană duhovnicească, de aceeaşi valoare cu credinţa curată, este viaţa morală în rândul credincioşilor noştri. Dumneavoastră fraţilor, ca fii adevăraţi ai Bisericii lui Hristos aveţi mari datorii să păstraţi cu sfinţenie credinţa ortodoxă până la moarte, chiar cu preţul vieţii. Apoi să trăiţi, adică să puneţi în practică învăţătura Sfintei Evanghelii, ştiind că, credinţa fără fapte bune este moartă (Iacob 2, 17-20). Adică să fiţi oameni de rugăciune, să trăiţi în pace cu toţii, să mergeţi regulat la biserică, de unde primiţi adevărata hrană duhovnicească; să faceţi milostenie, să fugiţi de desfrânare şi de beţie, două grele păcate care stăpânesc astăzi aproape toată lumea şi să vă creşteţi copiii în frica şi dragostea de Dumnezeu.

Aveţi grijă de tot şi mai ales de fiii şi de familia dumneavoastră să nu cadă în cursele cele de multe feluri ale diavolului. Acum s-au înmulţit avorturile, certurile în familie, desfrîul şi divorţul. Ba în ultimul timp s-au răspîndit la noi filme şi chiar cărţi şi reviste pornografice care cad în mîinile tinerilor şi copiilor noştri şi trag pe mulţi la desfrînare. Părinţii în familie, bătrînii înţelepţi şi creştinii buni împreună cu preoţii din parohii sînt datori în faţa lui Dumnezeu să ajute generaţia tînără, pe cei slabi în credinţă şi lipsiţi de educaţie creştină, ca să nu cadă în aceste cumplite patimi ce corup societatea noastră.

Credincioşii nu trebuie să lase totul în grija preotului. Ei trebuie să ajute pe preot, să-l întrebe, să colaboreze, să-i ceară sfatul ori de cîte ori este nevoie şi să asculte cu sfinţenie cuvîntul lui. Iar dacă au vreo îndoială, să meargă la preoţii bătrîni, la mînăstiri şi la nevoie, chiar la episcopul lor. Viaţa morală exemplară a preotului şi a credincioşilor, ca şi colaborarea lor la evanghelizarea parohiei, formează un puternic zid de rezistenţă împotriva tuturor ispitelor şi furtunilor.

Sfintele slujbe făcute la timp, după rînduială, cu evlavie şi fără grabă, hrănesc cel mai mult pe credincioşii din satele şi oraşele noastre. Şi dacă există coruri şi cîntări frumoase la slujbe şi predici bune, calde, inspirate din trăire, pe înţelesul tuturor, slujbele îi întăresc în credinţă pe toţi, umplu bisericile de credincioşi, atrag la ortodoxie chiar şi pe cei ce s-au rupt de Biserică şi îi apropie de Hristos pe toţi.

Fericite sînt asemenea parohii care au preoţi buni, cu slujbe şi predici frumoase, izvorîte din credinţă; cu păstori model şi mame evlavioase care se jertfesc pentru Dumnezeu şi pentru copiii lor. Acolo nu pot fi dezbinări religioase şi de familie, nici secte, nici beţii, nici alte grele păcate, ci toţi vor fi cu un cuget şi o inimă în sînul Bisericii lui Hristos.

Predica vie este ajutată în parohie şi de citirea cărţilor ortodoxe. De altfel s-au tipărit numeroase cărţi de către Biserica Ortodoxă Română. Se recomandă să funcţioneze la fiecare parohie o bibliotecă cu cele mai bune cărţi de învăţătură ortodoxă, care să se dea enoriaşilor la citit, după nevoie, cu binecuvîntarea preotului. Cele mai bune cărţi pentru întărirea credinţei sînt: Sfînta Scriptură sau Biblia, Vieţile Sfinţilor pe fiecare lună,, precum şi multe alte scrieri ortodoxe alese. Iar din casele credincioşilor să nu lipsească sfintele icoane, Sfînta Cruce, Noul Testament, Ceaslovul, Psaltirea sau măcar o carte de rugăciuni. Despre credinţa ortodoxă, Filocaliile, Catehismul, Mîntuirea Păcătoşilor, Convorbiri duhovniceşti, Pelerinaj la Locuri Sfinte, Patericul Românesc, cărţi de explicare a credinţei

Toate acestea sporesc credinţa în casă şi în inimi şi hrănesc mult pe credincioşii noştri. Iar dacă lipsesc slujbele frumoase, predica vie, cărţile sfintele şi exemplele preotului, îndată pătrund sectele şi dezbinarea în casă şi în parohie şi nimic nu este mai greu decît să îndreptezi o parohie dezbinată şi tulburată.

Credincioşii trebuie să se spovedească, pentru a se putea hrăni cu Sfînta Împărtăşanie care este Trupul şi scump Sîngele lui Hristos, mai ales în cele patru sfinte posturi, iar bolnavii, bătrînii, văduvele şi copiii să se împărtăşească mai des, după sfatul preotului. Nu trebuie să fugim de Sfintele Taine, fie de frica osîndei, fie din nepăsare, dar nici să cerem prea des Sfînta Împărtăşanie ci să ţinem regula Bisericii, calea de mijloc, ştiind că extremele, excesele, adică nepăsarea şi îndrăzneala, sînt ale vrăjmaşului.

Iubiţi credincioşi,

Iată cîteva căi prin care păstorii Bisericii lui Hristos îşi hrănesc enoriaşii, după porunca Domnului: Daţi-le voi să mănînce. Ele sînt mai multe, dar acestea sînt recomandate întîi de Sfinţii Părinţi. Însă nu este de ajuns numai să avem preoţi buni la sate şi oraşe. Dumneavoastră credincioşii sînteţi datori să colaboraţi cu preoţii la întărirea ortodoxiei în parohie, la hrănirea celor flămînzi şi însetaţi, la ajutorarea, cercetarea şi miluirea săracilor, a orfanilor, a văduvelor, a copiiilor şi a celor greu bolnavi. Să nu uităm că de multe ori credincioşii reuşesc să atragă multe suflete şi să intre acolo unde nu poate pătrunde preotul. Nu lăsaţi pe preot să lupte singur. Ajutaţi-i la biserică, la slujbe, la curăţenie, la cercetarea bolnavilor, la îndrumarea celor din jur să vină la Hristos.

Să ne rugăm cu toţii lui Dumnezeu să rînduiască păstori în buni Bisericile Sale, spre întărirea dreptei credinţe întru lauda Preasfintei Treimi şi mîntuirea sufletelor noastre. Amin.

(Părintele Cleopa)