Un însoţitor inevitabil al vieţii noastre este boala. Oricât am vrea s-o evitam, oricât ne-am strădui să ne păstrăm sănătatea, totuşi, cândva, aceasta se va clătina şi va cădea şi, astfel ne vom îmbolnăvi, adică ne vom găsi în patul durerii: bătrâni, tineri şi copii, bărbaţi şi femei, buni şi răi. Toţi, fără nici o deosebire, trecem prin această “probă de foc” care este boala.

Dumnezeu îngăduie lipsurile şi neajunsurile în viaţa noastră nu fără un scop anume; întotdeauna scopul lui Dumnezeu este relaţia noastră cu El. Durerea trupească are drept scop să ne determine a ne apropia de Hristos. Nu trebuie să fim dezamăgiţi dacă Hristos ne refuză ceea ce Îi cerem şi ne dă altceva mult mai important - mântuirea noastră sufletească. Sănătatea sufletească este infinit mai scumpă decât cea trupească.

 

Pentru trup, bolile sunt o băutură amară

O nenorocire gravă, o boală grea şi istovitoare ne nimiceşte egoismul, ne face să înţelegem că nu suntem nimic şi totodată ne determină să ne gândim la Dumnezeul Cel uitat de noi, să ne pocăim, să ne plângem păcatele, să alergăm la duhovnic şi cu durere în suflet să cerem dumnezeiasca milă, iar la sfârşit Sfânta Euharistie. Şi atunci, dar numai atunci, sufletul nostru se va uşura şi va reînvia din starea de morbiditate. E mai bine ca în toată viaţa de aici să fii bolnav cu trupul, dar cu sufletul să fii sănătos, decât să fii sănătos cu trupul, iar cu sufletul să fii neputincios.

Pentru trup, bolile sunt o băutură amară, iar, pentru suflet, o tămăduire mântuitoare. Aşa cum sarea împiedică putreziciunea cărnii şi peştelui şi nu îngăduie să se zămislească într-însele viermii, tot aşa orice boală fereşte Duhul nostru de putreziciunea şi descompunerea duhovnicească şi nu îngăduie patimilor, ca unor viermi sufleteşti să se zămislească în noi (Sf. Tihon Zadonschi).

 

Cele mai grele păcate

Bolile trupeşti curăţă bolile sufleteşti (Schimonahul Macarie). În vremea bolii noi simţim că viaţa omenească este asemenea unei flori care se usucă aproape imediat după ce îşi desface petalele şi asemenea unui nor, care se risipeşte şi nu lasă nici o urmă.

Dacă te molipseşti de vreo boală, nu te deznădăjdui şi nu te împuţina cu duhul, ci mulţumeşte-i lui Dumnezeu, că El se îngrijeşte ca să-ţi procure prin aceasta boală un bine (Avva Isaia).

Din lecţia rostită către slăbănog: “Iată că te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău” (Ioan 5, 14), cunoaştem că pricinile bolilor sunt de fapt păcatele noastre şi că, prin urmare, cea dintâi lecuire împotriva lor constă, întotdeauna, nu atât în picăturile prescrise de doctori, cât în picaturile care curg dintr-o inimă zdrobită şi înfrântă. Boala este urmarea îndepărtării harului lui Dumnezeu de omul căzut în păcat, care este moarte a sufletului şi a trupului.

Cele mai grele păcate, care au îmbolnăvit aproape în întregime societatea creştină, sunt:

¨ mândria;

¨ neascultarea (ieşirea de sub ascultarea preoţilor duhovnici, implicit a Bisericii);

¨ ateismul şi indiferenţa.

“Zis-a cel nebun întru inima sa: «Nu este Dumnezeu!»”. (Ps.52, 1)

În anii de pe urmă, spun Sfinţii Părinţi, trei păcate mari vor stăpâni şi vor pustii tot pământul:

- necredinţa în Dumnezeu;
- mândria - izvorul sectelor;
- desfrânarea, cu toate fiicele ei.

 

Moartea sufletească

Toate trei sunt simbolizate alegoric în Apocalipsa prin cei trei de şase - 666 (cap.13, 18). Aceste zile, prevestite de Sfânta Scriptura şi de Sfinţii Părinţi, cu mulţi ani în urmă, le trăim acum.

Moartea sufletească, produsă de aceste păcate grele, a dus la apariţia bolilor în care vindecarea este aproape imposibil de realizat. În boală, înainte de a apela la doctori şi medicamente, foloseşte-te de rugăciuni (Sf. Nil Sinaitul).

În vremea bolii, fiecare trebuie să se gândească şi să spună: “Cine ştie? Poate că în boala mea mi se deschid porţile veşniciei”. Cel ce se însănătoşeşte după boală, îndeosebi după una serioasă şi primejdioasă, trebuie să simtă şi să spună: “Mi s-a dat de sus un termen de amânare, ca să mă pocăiesc şi să-mi îndrept viaţa potrivit poruncii lui Hristos”.

 

Pravila Bisericească ne mărturiseşte că:

- Boala este urmare a păcatului strămoşesc şi ne serveşte ca introducere sau aducerea aminte de ceasul morţii (Fac.3, 17 - 19). “În tot ceea ce faci, adu-ţi aminte de cele de pe urmă ale tale şi în veci nu vei păcătui”. (Sirah 7, 38)

Dumnezeu sloboade bolile sub diferite forme şi scopuri, pe care Providenţa le urmăreşte pentru binele oamenilor:

- Prin boala unor oameni se arată lucrurile Providenţei şi atotputernicia lui Dumnezeu în lume. (Ioan 9, 3, 11, 4)
- Alteori, boala este un rău preventiv, spre a nu aluneca în păcate mai mari. (II Corinteni 12, 7 - 10)
- Iar alteori boala este o răsplată a păcatelor. (Exod. 15, 16 Ioan 5, 14)

Numai pe cei răi şi nevrednici boala îi duce la deznădejde şi păcat. Pe cei credincioşi - ca pe Iov - ea îi încearcă şi le sfinţeşte trupul şi sufletul, ca şi lui Lazăr (Ioan 11, 1 - 44; Luca 16, 20 - 22). Să nu uităm că puterea lui Dumnezeu în cei neputincioşi se desăvârşeşte şi că prin multe suferinţe ne este dat să intram în împărăţia lui Dumnezeu.

“Fiule, în boala ta, nu fi nebăgător de seamă, ci te roagă Domnului şi El te va tămădui. Depărtează păcatul, tinde-ţi mâinile spre faptele cele drepte şi-ţi curăţeşte inima de toată călcarea de lege”.

 

Păţirea minţii şi curăţirea inimii

“Să aduci tămâie şi jertfă de pomenire din floarea tămâiei, şi junghie jertfe grase, pe cât te ajută puterile. Apoi da rând doctorului, ca şi pe el Domnul l-a făcut; şi să nu se depărteze de lângă tine, fiindcă şi el este de trebuinţă, că uneori izbânda este în mâinile lui. Că şi el se roagă Domnului ca să-l ajute în meşteşugul lui şi tămăduire să dea spre însănătoşirea bolnavului”.

“Cel ce păcătuieşte faţă de Ziditorul sau să cadă în mâinile doctorului! Domnul scoate leacurile din pământ şi omul înţelegător nu le dispreţuieşte.
Oare nu din lemn s-a îndulcit odinioară apa, pentru ca Dumnezeu să-şi vădească puterea Sa? şi El însuşi a dat oamenilor ştiinţa, ca să Se preamărească întru lucrurile Sale cele minunate. Cu acestea vindecă doctorul şi alungă durerea, iar spiţerul pregăteşte din alifiile sale, aşa încât lucrurile Domnului să nu contenească; şi sănătatea, poruncita de El, să stăpânească pe faţa pământului” (Sirah 38 , 4 - 15)

Esenţial, pentru om în general şi pentru cel bolnav în special, este ca el să obţină trezvia lăuntrică, păzirea minţii şi curăţia inimii, singurele mijloace de a ne întoarce la harul desăvârşit al Duhului ce ne-a fost dat la început prin botez.

„Până la o vreme va suferi cel îndelung-răbdător, după aceea-i va răsări veselia”.

(www.biserica.org)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Aspecte privind boala în viaţa omului.

Comentarii