Trecerea de la vara la toamnă păstrează în Calendarul popular amintirea unui străvechi început de an, marcat de moartea şi renaşterea Zeiţei Muma, peste care părinţii Bise­ricii creştine au suprapus moartea (Adormirea) şi naşterea Fecioarei Maria. Inversând evenimentele care deschid şi închid viaţa sfintei, mai întâi moartea (15 august) şi apoi naşterea (8 septembrie), Biserica creştină a preluat, de fapt, modelul preistoric: moare mai întâi reprezentarea mitică ajunsă la vârsta senectuţii, în cazul de faţă Sântamaria Mare, şi apoi se naşte Sântamaria Mică. Textele religioase îndeamnă să ne bucurăm la naşterea Fecioarei Maria: Să trâmbiţăm duhovniceşte...; Ioachim se veseleşte şi Ana prăznuieşte; Să dănţuiască toată făptura, să se veselească şi David... etc. (Mineiul pe septembrie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucu­reşti, 1984, p. 98 - 116). Cu toate acestea, românii întâm­pină cu mai mare bucurie celebrarea morţii, Sântamaria Mare (15 august), nu a naşterii, Sântamaria Mică (8 sep­tembrie).

 

Fecioara Maria în Panteonul româ­nesc

Fecioara Maria este identificată în Panteonul româ­nesc în mai multe ipostaze: Sântamaria Mare (15 august), Sântamaria Mică (8 septembrie) şi cu sinonimele Maicii (Precesta Mare şi Precesta Mică). Importantă calendaris­tică a Sântamariei Mari este subliniată de postul de două săptămâni care o prefaţează (1-14 august), de pelerinajele organizate la mănăstirile cu acelaşi hram, de deschiderea unui important sezon de nunţi (16 august - 14 noiembrie), de începerea târgurilor şi iarmaroacelor de toamnă, de praznicele de pomenire a morţilor şi pomenile date pentru cei în viaţă. Perioada dintre cele două Sântamarii, numită Între Sântamarii, se consideră timp optim pentru semănă­turile de toamnă, "campanie de semănat" determinată de bătrâni prin observarea, începând cu noaptea de Sânziene 23 / 24 iunie, evoluţiei pe cer a constelaţiei Găinuşei. Acum se încheia văratul oilor la munte (La Sântamaria Mare / Tulesc oile la vale!), bărbaţii îşi schimbă pălăria cu căciula (A venit Santamarie / Te-ai p... în pălărie!), se in­terzice scăldatul în apa râurilor spurcată de cerb şi dormitul pe prispa casei, în sudul ţării se angajau pândarii la vii şi se luau măsuri de protecţie magică a podgoriilor împotriva păsărilor, se "băteau" (culegeau) nucii. Sântamaria Mare este cea mai îndrăgită divinitate feminină a Panteonului românesc, învocată şi astăzi de fete pentru grăbirea căsătoriei, de femei pentru uşurarea naşterii, de păgubiţi pentru prinderea hoţilor, de descântă­toare pentru vindecarea bolilor etc. În unele tradiţii Maica Domnului, adesea identificată cu astrul nopţii, Luna, sau cu Pământul, se roagă de Dumnezeu să nu prăpă­dească lumea, să nu izgonească vânturile cu avantajele care le aduc acestea oamenilor.

 

Fecioara Maria a fost năs­cută miraculos

Conform tradiţiei creştine, Fecioara Maria a fost năs­cută miraculos. Părinţii ei, Ioachim, descendent al unui neam împărătesc, şi Ana, descendentă din neamul lui David, erau defăimaţi şi huliţi că nu aveau copii. Ioachim se roagă lui Dumnezeu în munţi iar femeia lui, stearpă şi neroditoare, în grădină să le dea rod sfânt pântecelui. După unele tradiţii populare, Ana ar fi rămas însărcinată miro­sind sau sărutând o frunză de păr sau o floare, credinţă care avea să genereze şi sintagma „copil din flori” pentru naşterea nelegitimă. Pruncul Iisus, el însuşi zămislit miraculos, din să­rutul unei icoane găsite într-o fântână, este născut de Maica Domnului în grajdul Moşului Crăciun, zeu la vârsta senec­tuţii care se opune venirii Fiului pe lume. Venirea Fiului, prin naştere, însemnă, în mentalitatea celor vechi, plecarea (moartea) Moşului. Maica Domnului binecuvantează boii, vacile, oile şi porcii pentru că au încălzit-o şi hrănit-o în timpul naşterii, rândunelele pentru că au dat vestea că va învia Iisus, ciocârlanul şchiop pentru că l-a văzut pe Mântuitor răstignit, el însuşi fiind lovit cu o piatră. În schimb, a blestemat calul pentru că a ronţăit şi tropăit în timpul naşterii sau că a mâncat fânul în care a fost ascuns Pruncul, păianjenul pentru că a întrecut-o la tors, lemnarul pentru că i-a făcut lui Iisus crucea grea, iar pe feciorul agresiv, numit Năvalnicul, care a speriat-o când mergea la moliftă, la 40 de zile de la naştere, îl transformă în buruiană folosită în farmecele de dragoste etc.

Cele două Sântămării încadrează calendaristic Anul Nou Biblic (1 septembrie), presupusă Facere a lumii (anul 5508 i. H.). Multe din trăsături specifice Anului Nou Biblic şi ale mitului creaţiei paterne a Lumii au fost preluate de Sântămăriile româneşti, purtătoare ale mitului creaţiei ma­terne a Lumii.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Maica Domnului în Calendarul popular.

Comentarii