Diavolul a mai adus pe lume şi o altă învăţătură rea! A deschis drum învăţăturii despre soartă şi destin, ca să pângărească libertatea dată nouă de Dumnezeu, ca să ne convingă că natura este rea; iar cu asta a mai semănat şi alte învăţături rele, deşi nu pe faţă. Aşa sunt otrăvile diavolului.

Dar atunci, de ce mai voieşti a te face creştin, dacă totul e sortit de la naştere? Fiindcă vei fi sub păcat. De unde sunt meşteşugurile? Sunt oare destinate de la naştere? Da, zici tu. Dar a fost ursit unuia să devină înţelept prin osteneli. Astfel, meşteşugul se capătă nu de la naştere, ci cu multe osteneli. Dar de unde, zici tu, că cineva fiind rău este bogat, şi un altul, fiind viclean, a căpătat moştenire de la tatăl său? Pe când un altul, deşi munceşte mult, totuşi este sărac? Acestea într-una le pun înainte; toate numai cu privire la bogăţie şi sărăcie, şi nimic de virtute şi răutate. Dar tu nimic n-ai spus până acum; arată-mi dacă cineva sârguindu-se a devenit rău, sau dacă cineva trândăvindu-se a devenit bun. Căci dacă soarta are vreo putere, atunci trebuie să-şi arate puterea în cele mai mari: adică în virtute şi în răutate, şi nicidecum în bogăţie şi sărăcie.

Cine sunt cei care vorbesc de rău pe Dumnezeu? Sunt cei care aduc împotriva înţelepciunii proniei lui Dumnezeu neorânduiala şi necesitatea soartei! Deloc nu-i de mirare că suferă de boala aceasta păgânii, cei care cad în admirare şi slujesc pietrelor şi lemnelor; dar grozăvia cea mai mare, vrednică într-adevăr de lacrimi şi plânsete multe, e aceea că sunt traşi ca un şuvoi spre tulburare.

 

Nu credeţi în soartă!

Pentru aceasta, diavolul a născocit asemenea otravă şi licorile sunt aducătoare de moarte ale învăţăturii despre soartă, pentru ca să aducă pe negândite, după cum a spus, toată învăţătura lui, ca să ne arate deşartă toată gândirea noastră, fără temei toată credinţa noastră, ca să convingă pe oameni să aibă gânduri rele despre Dumnezeu.

Nu poate, nu poate dobândi cerul acesta acela care crede-n soartă, dar, mai bine spus, unul ca acesta nu poate scăpa de iad şi de pedeapsă. Credinţa în soartă ne porunceşte să ne împotrivim învăţăturilor lui Dumnezeu, care spune: „Şi de veţi vrea şi de mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca. Dar dacă nu veţi vrea şi nici nu mă veţi asculta, de sabie veţi fi mâncaţi…“ (Isaia 1, 19-20)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Sunt unii oameni care cred în soartă”.

Comentarii