"Această carte este o continuare şi, aş putea să spun, o aplicare practică a primei cărţi Psihoterapia Ortodoxă. Această carte este oferită poporului lui Dumnezeu cu speranţa că îi va satisface foamea pentru adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu. Îi ajută spre tămăduire şi îndumnezeire".

(Mitropolit Hierotheos Vlachos)

 

Echilibrul duhovnicesc

În Liturghie, după Sfânta Împărtăşanie, există şi următoarea frază-rugăciune către Hristos: „Curăţeşte-mă, spală-mă şi mă îndreptează”.

Rugăm pe Dumnezeu să ne cureţe, să ne spele şi să ne îndrepteze. În principal am vrut să stărui asupra ultimului cuvânt, „îndreptează-mă”.

Cea mai mare problemă care preocupă omul este chestiunea îndreptării. Trebuie să fie echilibrat, încât să lucreze fiziologic în toate situaţiile care se ivesc în viaţă. Precum o maşină este reglată bine şi funcţionează regulat, tot astfel şi omul are nevoie de o specială echilibrare duhovnicească. Trebuie să dobândească sănătate duhovnicească, încât să reacţioneze fiziologic la toate problemele care se manifestă în viaţă.

 

Când mintea pierde legătura cu Dumnezeu

Există o mare nevoie de echilibru, deoarece prin cădere şi viaţa de păcat şi de patimi am fost dezechilibraţi. În loc să avem centrul vieţii noastre în Dumnezeu şi să cumpănim viaţa noastră cu temelia pe legea sfântă, o cumpănim cu temelia pe propria noastră logică care în multe chestiuni este absurdă. Centrul vieţii noastre a devenit omul şi nu Dumnezeu-Omul, legea raţiunii şi nu legea lui Dumnezeu, lucrarea patimilor şi nu lucrarea Preasfântului Duh. Astfel am fost complet dezechilibraţi. În realitate în ce constă dezechilibrarea şi încă în ce constă reechilibrarea noastră? Dezarmonizarea constă în faptul că mintea noastră a pierdut legătura, orientarea şi avântul către Dumnezeu şi se întoarce în alte direcţii.

 

Întoarcerea spre Dumnezeu

Mintea a fost omorâtă şi a fost secătuită. Sfântul Andrei Cretanul în „Canonul cel mare” descrie această stare spunând: „Mintea a fost traumatizată, trupul a fost secătuit, duhul este bolnav”. Mintea fost traumatizată. În loc să dirijeze şi să stăpânească cu har, logica este dirijată şi stăpânită de aceasta. Şi în această situaţie toate lucrează necanonic, adică, împotriva firii. Astfel toată strădania noastră se află în faptul de a echilibra mintea, de a o elibera de tirania raţiunii şi de a o întoarce spre Dumnezeu. La acest lucru contribuie toată viaţa liturgică şi ascetică a Bisericii. Şi fireşte nu poate reuşi numai prin forţele noastre proprii, ci prin inspiraţia şi lucrarea sfântului har, adică prin conlucrarea voinţei celei sfinte cu cea omenească.

 

Echilibrul minţii

Sfinţii Părinţi au făcut mari eforturi să-şi echilibreze mintea şi s-o lase liberă să se avânte către Dumnezeu. Aş vrea în acest sens să amintesc luptele, dar şi învăţătura Sfântului Vasile cel Mare, care deşi este considerat un părinte implicat social, totuşi are o foarte adâncă experienţă a vieţii interioare (neptice) şi isihaste a Bisericii. Deja în epistola lui către Eustaţiu din Sevastia prezintă dorinţa care îl stăpânea, după studiile în lume, să dobândească cunoaşterea lui Dumnezeu, viaţa Sfântului Duh.

Simţea ca pe o necesitate să-şi îndrepte caracterul pe care-l deformase „din cuvântarea către cei vicioşi”. S-a trezit din somnul adânc, a plâns pentru viaţa lui mizerabilă şi căuta îndrumare „spre pătrunderea învăţăturilor dreptăţii”. Exact atunci a alergat spre universitatea pustiei, către profesorii vieţii pustnice care erau monahii, şi acolo a trăit viaţa Bisericii şi a dobândit mărturia celor nevăzute. „Şi-mi făceam dovadă a celor nearătate pe cele văzute”.

 

Starea interioară a sufletului

Cu alte cuvinte, Vasile cel Mare îndată ce a conştientizat dezechilibrul spiritual şi când a simţit că echilibrul nu este atins prin înţelepciunea lumii şi prin judecăţi logice corecte, a făcut totul ca să îl dobândească. Este clar, din toate informaţiile pe care le avem din viaţa acestui mare părinte al Bisericii, că a izbutit să atingă ceea ce dorea cu ardoare. S-a refugiat într-o aşezare singuratică lângă râul Iris în Pont şi acolo se ocupa cu viaţa isihastă. Pentru că numai liniştea în tot înţelesul cuvântului, ca stare interioară a sufletului, dar şi ca siguranţă, cel puţin la început, a condiţiilor exterioare, ajută omul în schimbarea lui spirituală, în echilibrarea lumii lui interioare. Astfel, în epistola către prietenul său, Sfântul Grigorie Teologul, descrie acest echilibru interior. Prezentând punctele centrale din epistola aceasta vom vedea în ce constă echilibrul duhovnicesc al omului.

Trei puncte din această preţioasă epistolă ne vor ajuta să vedem chestiunea echilibrului duhovnicesc.

(Sursa: www.cartiortodoxe.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Psihoterapia ortodoxă.

Comentarii