Într-un sat de greci din Asia Mică trăia o familie de oameni bogaţi pe nume Stavros şi Teodora Tsalikis. Pe lângă moşii aveau şi o prăvălie moştenită de la părinţi. Ar fi putut duce un trai îmbelşugat, dar cum mâna Teodorei era mereu deschisă către cei sărmani, trăiau modest. Aveau trei copii: doi băieţi şi o fata. Într-o bună zi au năvălit turcii în sat, răscolind totul în cale. De frica acestora, sătenii s-au îmbarcat pe corăbii şi au pornit spre Grecia. Printre ei se afla şi familia lui Stavros şi a Teodorei. Au lăsat în urmă satul lor drag, casa, pământul, luând cu ei doar amintirile şi o icoană de argint a Sfântului Haralambie. Ajunşi în Grecia s-au aşezat în satul Farakla, unde au locuit într-o casă joasă cu multă umezeală. Băiatul mijlociu, Iacov, era din fire bolnăvicios şi din pricina aceasta mama sa îi spunea adeseori „păsărica de toamnă”. În sat nu avea mulţi prieteni. Vecinii săi se jucau toata ziua în praf şi vorbeau urât unii cu alţii. Văzând acestea, Iacov s-a dat la o parte din calea lor.

 

Ocrotitoarea săracilor

În Grecia oamenii au ridicat mici bisericuţe din piatră, cu o încăpere mică unde aşezau icoana unui Sfânt drag. Iacov îşi petrecea vremea mai mult în preajma bunicii sale. Seară de seară urcau dealul către bisericuţa Cuvioasei Paraschiva. Îşi lua crengi de stuf şi matura încăperea , apoi aprindea candela. Bunica îl iubea tare mult. Se întorceau acasă când luminiţele sclipeau pe la ferestre. Dar Iacov suferea de o boală de piele la călcâi. Crăpăturile săpau răni adânci. La început a pus tot felul de alifii, dar în zadar. Păşea greu şi copiii râdeau de el. Viaţa devenise un chin. Într-o zi mama sa, obosită de atâta treabă, îi zise:

- Copilul meu, mi s-a urât de picioarele acestea. Vei ajunge tu vreodată om ?

Lui Iacov i se strânse parcă inima, ar fi vrut să se ascundă undeva să nu mai fie pentru nimeni o povară. Cu o săptămână înainte de Rusalii, s-a zvonit prin sat că icoana Maicii Domnului, numită „Ocrotitoarea săracilor”, va fi adusă în satul vecin. Iacov s-a apropiat de mama sa şi i-a zis:

- Mamă, dă-mi voie să merg cu sătenii în satul vecin să mă închin.

- Cum să mergi, copilule, atâta drum cu picioarele pe care le ai?, îi spuse mama.

În cele din urmă, mama, înduplecată de preotul satului, i-a dat voie.

 

Minunea Maicii Domnului

Când zorile îşi desfăceau blând luminile, alaiul din sat a pornit la drum. După câţiva paşi Iacov a simţit că-l lasă puterile. Şchiopăta de durere. Crăpăturile îi erau pline cu noroi, hârtiile prinse de acasă i se dezlipiseră de mult. Păşea cu greu. Au ajuns în satul vecin după două ore de mers pe jos. Icoana era aşezată pe un scaun mare în mijlocul bisericii. După ce s-au închinat toţi sătenii, şchiopătând, Iacov s-a apropiat de icoana. Un băieţel de şapte ani cu credinţă se apleacă şi aşteaptă ca surâsul Maicii Domnului să-l vindece.

- Maica Domnului, zise Iacov, mama s-a saturat de mine. Îi este tare greu. Te rog ajută-mă şi îţi promit că atunci când voi fi mare îţi voi răsplăti pentru darul tău.

S-a ridicat convins că Maica Domnului auzise toată rugăciunea sa. Iacov se aşeză lângă sătenii săi şi-şi scoase din traistă mâncarea. Către asfinţit au pornit cu toţii spre casă. La marginea satului, Iacov îşi şterse picioarele în iarbă şi ce vede? În locul crăpăturilor erau doar nişte linii albe. Maica Domnului făcuse pentru micuţul Iacov o minune pe care n-o va uita niciodată.

(Daniela Necula)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Patericul pentru copii.

Comentarii