Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Darul îngerului (II)
Iese împăratul în grădină şi vede: alături de gard stau doi copilaşi; pe ei sunt hăinuţe vechi, în picioare – pantofiori purtaţi, dar feţele lor strălucesc de bucurie, ca la o mare sărbătoare.
– De ce vă bucuraţi, copii? îi întrebă împăratul.
Copiii nu-l văzuseră niciodată îndeaproape şi ca atare nu îl cunoşteau.
– O aşteptăm pe fata cărbunăreasă, bunule domn, au răspuns ei. Ea merge să vândă cărbuni la bucătăria împărătească şi totdeauna se întoarce cu mâinile pline de bunătăţi, pe care i le dăruieşte bucătarul. Şi ea ni le dă nouă pe toate, până la ultima bucăţică, aşa de bună e Maria.
– Şi ea, care-i atâta de săracă, vă dă vouă totul?
– Totul! Ea zice că a da e de o sută de ori mai plăcut decât a primi, răspunseră într-un glas copiii.
Împăratul clătină din cap şi merse mai departe. La poartă văzu o femeie bătrână, îmbrăcată sărăcăcios, care şedea nemişcată, cu ochii aţintiţi în depărtare.
– Pe cine aştepţi, bună femeie? întrebă împăratul, foarte mirat de faptul că femeia nu se ridicase la apropierea lui.
– O aştept pe cărbunăreasa Maria, răspunse femeia. Ea trebuie să iasă îndată de la curte, unde a dus cărbuni pentru vânzare. Cum se va întoarce vom merge împreună să cumpărăm pâine şi legume. De când am orbit doar ea lucrează pentru mine.
– Aşadar, tu eşti oarbă? se minună împăratul, privind-o cu milă pe femeie.
– Da, om bun, am orbit cu trei ani în urmă şi de atunci mă îngrijeşte Maria mea, care lucrează foarte mult ca să mă hrănească.
– E fiica ta, fără îndoială?
– Nu, om bun. Maria e orfană şi a venit să lucreze pentru mine, aflând că proprii mei copii m-au părăsit, nevrând să îşi hrănească mama bătrână şi oarbă.
– Dar de ce nu ai cerut milostenie de la împărat dacă eşti atât de nevoiaşă? întrebă iarăşi Barbă Argintie. Împăratul ajută cu multă plăcerepe toţi săracii.
– Ah, bunule domn, aş fi cerut ajutorul lui, însă Maria nu îmi dă voie să fac asta, răspunse oarba. Ea spune că este ruşine să ceri atunci când încă ai putere să lucrezi şi că împăratul nostru are în grijă mulţi săraci, care sunt de două ori mai nefericiţi şi mai nevoiaşi decât noi. Iată cum e Maria mea! încheie oarba cu o mândrie care sărea în ochi.
Inima lui Barbă Argintie se umplu de bucurie: el înţelese cine era buna cărbunăreasă despre care îi vorbiseră copiii şi bătrâna oarbă.
Chiar în acea clipă un zgomot îl făcu să se întoarcă. Era un bătrân care, necunoscându-l pe împărat, îl întrebă dacă nu a văzut-o pe micuţa cărbunăreasă. Împăratul nu se putu abţine să nu-l întrebe pe bătrân de ce o caută.
– Este o fată deşteaptă, foarte deşteaptă, rosti bătrânul. Pentru mine, om bătrân, să stau de vorbă cu ea este o mare desfătare. Ea învaţă de toate, vrea să ştie de toate! Greu să găseşti o fată ca aceasta. Din păcate, este săracă şi de neam umil, însă prin mintea şi inima sa merită o soartă mai bună decât cea de simplă cărbunăreasă.
După ce bătrânul termină de vorbit, din palat se auzi zarvă mare. Împăratul se furişă nebăgat în seamă de nimeni până acolo şi se opri în dreptul uneia din ferestrele sălii de primire, unde se adunaseră frumoasele. Se opri... şi înlemni de uluire. Unde pieriseră trăsăturile lor frumoase? Unde erau zâmbetele gingaşe de pe buzele lor trandafirii? Unde se dusese prospeţimea lor de flori primăvăratice?
Fetele dregătorilor aveau feţele înverzite de răutate, ochii scânteietori de pizmă, gurile strâmbe de mânie. Frumoasele de ieri ţipau una la alta, aruncându-şi ocări.
Fiecare din ele voia să fie fiică de împărat atât de mult, că, uitând de sine, se străduia să le împungă şi să le jignească pe celelalte. Zavistia şi răutatea schimonoseau feţele lor până de curând atât de plăcute.
Şi printre ele umbla fetiţa oacheşă, cu blândeţe în ochii mari şi buni; pe umărul ei şedea porumbelul alb. Ea mergea de la o fată la alta şi cu răbdare blândă le ruga să se liniştească, să nu se certe, să se supună soartei.
– Poţi să fii fericită şi folositoare oamenilor chiar dacă nu eşti fiică de împărat, răsuna gingaş glasul ei de clopoţel, şi faţa nu demult urâtă a fetei se preschimbase acum într-un chip minunat, devenind oglinda sufletului ei nespus de frumos.
Împăratul nu mai putu răbda, se apropie de cărbunăreasa Maria, o luă de mână şi rosti cu glas tunător:
– Iată cine are să fie fiica mea! Doar ea e vrednică să o înlocuiască pe fiica mea de sânge, doar ea e vrednică să fie fată de împărat! O, Doamne! Îţi mulţumesc pentru darul cel minunat pe care mi l-ai făcut prin înger, pentru inima de o bunătate rară a dragii mele Maria!
Şi micuţa cărbunăreasă deveni fată de împărat. Ea o luă la curte pe bătrâna oarbă şi o îngriji ca o fiică bună; se înconjură de copii sărmani, îi dădu la învăţătură şi născoci pentru ei felurite îndeletniciri plăcute şi folositoare; chemă la curte pe bătrânii înţelepţi, cu care se sfătuia cum să-l ajute mai bine pe împăratul Barbă Argintie în faptele lui bune.
Şi de toţi oamenii se îngrijea buna fiică de împărat.
Iar Barbă Argintie a fost fericit cu ea în toate zilele vieţii sale.
(Traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas )
(Sursa: www.cartiortodoxe.ro)
Cartea cuprinde opt povestiri despre adevăratul comportament creştin şi constituie un minunat dar pentru copii, reuşind, prin frumuseţea şi sensibilitatea naraţiunii, să le modeleze şi să le lumineze sufletul.
Cuprins: Nu-mă-uita, Păpuşa fetiţei născute de Crăciun, Îngerul de Crăciun,
Duşmanii, Ajutorul Sfântului Pantelimon, Rugăciunea a fost ascultată, Darul îngerului, Adevărul Galiei.
