În ceea ce priveşte Sânpetru, nu transformarea celor doi sfinţi creştini (Pavel şi Petru) într-unul păgân este esenţială, ci atribuţiile primite de acesta în Calendarul popular, întrucât marchează miezul verii agrare şi perioada secerişului. Sânpetrul de Vară, a preluat data (29 iunie) şi numele Sfântului Apostol Petru din Calendarul creştin.
Sânpetru de Vară, frate cu Sânpetru de Iarnă
În Panteonul românesc Sânpetru de Vară este despărţit de fratele său, Sânpetru de Iarnă, patron al lupilor, de aproximativ o jumătate de an. În tradiţia populară Sânpetru apare fie ca personaj pământean, fie că divinitate celestă.
În vremurile imemoriale, când oamenii erau foarte credincioşi, Sânpetru de Vară umblă pe Pământ, singur sau însoţit de Dumnezeu. Adesea, Dumnezeu îl consultă la luarea unor decizii. În povestirile şi snoavele populare Sânpetru este un om obişnuit: se îmbracă în straie ţărăneşti; se ocupă cu agricultura, creşterea animalelor şi, mai ales, cu pescuitul.
Credincios şi harnic
Fiind credincios, foarte harnic şi bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer unde îi încredinţează porţile şi cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cereşti, împarte hrană animalelor sălbatice, în special lupilor, fierbe grindina pentru a o mărunţi prin topire şi a deveni mai puţin periculoasă etc. La marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Măcinici, Sângiorz, Sânziene) Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu.
Cel mai cunoscut sfânt al calendarului popular
Sânpetru este cel mai cunoscut "sfânt" al Calendarului popular. Importanţa sărbătorii este subliniată de postul care o precede, Postul lui Sânpetru, care, spre deosebire de Postul Paştelui, Postul Crăciunului şi Postul Sântamariei, are număr variabil de zile. Local, sărbătoarea era anunţată de anumite repere cosmice şi terestre: apariţia licuricilor, amuţitul cucului, răsăritul constelaţiei Gainuşei şi altele.
Târgul de fete
Târgul Găinii este o sărbătoare preistorică "ţinuta pe Muntele Găina din Munţii Apuseni şi dedicată zeiţei neolitice Gaea, protectoare a femeilor măritate, sinonima cu Târgul de Fete.
Cultul preistoric al zeiţei, identificată de etnologi cu Sânziana, Maica Precestă, Dochia, Drăgaica, este întreţinut de români, fără să-şi dea seama, prin numeroase sărbători şi obiceiuri, unele desfăşurate pe munţi (TârguI Găinii, pelerinajul de Sântamarie de pe Muntele Ceahlău), altele coborâte în zonele de deal şi câmpie (Târgul Drăgaicei de pe Muntele Penteleu coborât la Buzău).
Sărbătoare veche
Vechimea multimilenară a sărbătorii zeiţei Gaea, devenită ulterior Târgul de Fete de, pe Muntele Găina, este susţinută de argumente astronomice (Cloşca cu Pui, Găinuşa sau Clota, care este văzută pe firmament în perioada solstiţiului de vară, când se ţine Târgul Găinii), etnologice (Găina, pasăre fantastică, cu aripi şi ouă de aur, care apare în unele legende din Munţii Apuseni), toponimice (numele Muntelui Găina din Masivul Apuseni) şi altele. Â
Întâlnirile solstiţiale din Munţii Carpaţi unde se înălţau rugi divinităţi lor celebrate în luna iunie au asimilat de-a lungul timpului funcţii noi: schimb de produse, petrecere, distracţie. Acestea fac parte din patrimoniul cultural şi istoric al Vechii Europe.
Joc ritual la solstiţiu
Un joc ritual care se desfăşura la solstiţiul de vară, mai precis la Sânpetru, a fost atestat şi la macedo-romani. Acesta se numea jocul Sclavilor şi era executat numai de tineri de la 14 ani în sus. Deşi la prima vedere jocul pare a avea ca temă încercarea puterilor, el are semnificaţii străvechi care se leagă de ritualul calendarului, de împlinirea şi victoria forţelor naturii la solstiţiul de vară. Este interesant că unele jocuri ale tinerilor din ţinuturile pericarpatice păstrează elemente din jocul Sclavilor (Pamfile, 1910, p. 156-160).