Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
De la începutul veacului al XV-lea, străvechea cetate voievodală Suceava adăposteşte moaştele unuia din cei mai cunoscuţi sfinţi cinstiţi de credincioşi, din Moldova şi anume Sfântul Ioan, supranumit "cel Nou".
Din puţinele ştiri ramase în legătură cu pătimirea sa, se pot desprinde şi câteva date biografice. Era originar din oralul Trapezunt (sau Trebizonda azi Trabzon în Turcia), oraş situat pe ţărmul sud-estic al Mării Negre. Din 1204 până în 1461 a fost capitala unui mic " imperiu ", desprins din cel bizantin. De vreme ce a pătimit în jurul anului 1330, presupunem că s-a născut spre sfârşitul veacului al XIII-lea. Statornicia sa în dreapta credinţă, care a mers până la sacrificiul vieţii, ne face să credem că a primit o frumoasă educaţie religioasă atât în familie cât pi de la unii din preoţii numeroaselor biserici din Trapezuntul natal şi chiar de la dascălii care l-au învăţat carte.
La vremea pătimirii sale se ocupă cu negustoria, ca mulţi alţi locuitori ai oraşului. Aşa se face că de multe ori călătorea în diferite oraşe de pe ţărmul Mării Negre cu treburi negustoreşti. Cu prilejul acestor calatorii, se întărea, însă, şi în dreapta credinţă, căci cunoştea biserici şi mănăstiri, preoţi şi călugări cu viaţa îmbunătăţită.
Mărturisirea şi mucenicia
Prin anul 1330 sau 1332, s-a îndreptat din Trapezunt spre Cetatea Albaă, oraş situat în Basarabia de sud, aşa numitul Bugeac - în prezent înglobat în Ucraina, pe corabia unui oarecare Reiz, catolic din Veneţia sau Genova. Pe drum a avut cu el discuţii privitoare la credinţă, susţinând cu dârzenie adevărurile Ortodoxiei.
Ajungând în Cetatea Albă, Reiz şi-a pus în gând să se răzbune pe cucernicul Ioan, care-l înfruntase în discuţiile purtate pe corabie. Pe atunci, Cetatea Albă şi ţinutul înconjurător erau stăpânite de tătarii nogai. Drept aceea, Reiz s-a prezentat la conducătorul cetăţii (numit şi ighemon sau eparh), spunând că Ioan doreşte să treacă la religia tătarilor. Desigur, dregătorul
s-a bucurat de această veste, poruncind ostaşilor să aducă în faţa lui pe negustorul din Trapezunt.
Fiind adus înaintea sa, dregătorul i-a grăit: "Am auzit că ai dori să îmbrăţişezi străvechea noastră credinţă. Deci, alesule prieten, lepădându-te de credinţa cea în Hristos, în faţa acestei adunări adaugă-te celor care se bucură de dragostea şi de oblăduirea mea".
Ioan a înţeles de îndată uneltirile lui Reiz, drept care a răspuns cu îndrăzneală eparhului:
"Să nu-mi fie mie a mă lepăda de Hristos, căci ce-ar putea despărţi inima mea de "Soarele dreptăţii" şi de "Răsăritul cel de sus" şi a mă întoarce în întunericul necunoştinţei de Dumnezeu? Preaputernice eparhe, vorbele care ţi s-au spus despre mine sunt mincinoase, sunt iscodiri răutăcioase. Eu nu voiesc să dispreţuiesc bunătatea care mi-ai arătat-o, dar nu pot să mă lepăd de Hristos - lumina lumii".
Cuvintele alesului creştin au îndârjit pe dregătorul cetăţii, considerându-le că dispreţuitoare faţă de credinţa tătarilor. Drept aceea, a poruncit ca binecredinciosul Ioan să fie întins pe pământ şi bătut cu toiege, socotind că în felul acesta îl va sili să treacă la religia lui. Spre surprinderea chinuitorilor săi, Ioan mărturisea cu şi mai mult curaj credinţa cea adevărată zicând: "Binecuvântat eşti Dumnezeule şi preamărit eşti Lumina în trei străluciri: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Să nu-mi fie mie niciodată a mă închină soarelui şi focului, ci Părintelui luminilor şi slavei celei neînserate. Mulţumescu-ţi ţie Hristoase, că m-ai învrednicit a-mi spăla păcatele cu sângele meu şi a mă sfinţi cu puterea Sfântului Duh spre dobândirea vieţii celei veşnice. Aceasta este ziua în care bucuria mea este deplină, pe care nimeni n-o va lua de la mine. Dă-mi mie, Dumnezeule, să mă împărtăşesc mai cu adevărat din slava zilei celei prealuminoase a împărăţiei Tale". După ce a fost îndelung chinuit, a fost legat în lanţuri şi aruncat în închisoare.
Plin de răni, a doua zi dimineaţă, a fost dus iarăşi în faţa ighemonului, care a încercat din nou să-l convingă să treacă la credinţa lui. Şi de data aceasta, preavrednicul mărturisitor al lui Hristos s-a împotrivit zicând: "Numai cel ce rabdă până la sfârşit se va mântui, iar mie să nu-mi fie a mă sfinţi şi a mă încununa decât prin răbdarea chinurilor pentru mărturisirea lui Hristos, care a spus că "în lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea"".
Aceste cuvinte l-au mâniat şi mai mult pe dregătorul păgân, care a poruncit ca Ioan să fie supus la chinuri şi mai înfricoşate. A fost din nou întins la pământ şi bătut, apoi legat de coada unui cal si tarat pe drumurile cetăţii, trupul fiindu-i astfel sfâşiat de pietre. Unul din chinuitori, văzând tăria în credinţă, cuprins de ură şi de mânie împotriva mărturisitorului lui Hristos, a scos sabia şi i-a tăiat capul. După unele ştiri, cel care l-a ucis ar fi un evreu. În felul acesta, noul mucenic al lui Hristos s-a învrednicit să se facă părtaş tuturor darurilor dumnezeieşti şi a dobândit "cununa vieţii veşnice".
Primele minuni
Ighemonul şi ceilalţi dregători tătari din cetate n-au dat voie creştinilor să ia cinstitul trup de pe drum şi să-l îngroape după rânduiala creştinească. Dar Dumnezeu, în dragostea sa nemărginită faţă de aleşii săi, a trimis trei îngeri din cer care i-au tămâiat trupul.
Un necredincios din cetate, văzând această arătare a îngerilor în veşminte strălucitoare, a crezut că sunt preoţi creştini, care, nesocotind porunca ighemonului, au venit să facă slujba prohodirii lui Ioan. A scos arcul şi săgeata ca să tragă asupra lor, dar atunci s-a petrecut a doua minune, mâinile i-au rămas lipite de arc şi de săgeată; a fost izbăvit de pedeapsa cerească numai după ce a mărturisit ce urmarea să facă.
Aceste minuni l-au înfricoşat pe conducătorul cetăţii, care a îngăduit creştinilor să ridice trupul lui Ioan şi să-l înmormânteze după rânduiala creştină. A fost îngropat în cimitirul din Cetatea Albă.
Nevrednicul Reiz, fără să aibă mustrări de conştiinţă pentru uciderea lui Ioan, şi-a pus în gând să mai săvârşească o nelegiuire. Văzând el însuşi ce minuni s-au petrecut cu trupul lui Ioan, s-a gândit să-l dezgroape în ascuns şi să-l ducă în ţara sa, pentru că de asemenea revărsări de daruri minunate care aveau loc în jurul trupului său să se bucure concetăţeni săi. Dar şi de data aceasta s-a întâmplat o minune. Pe când încerca să-l dezgroape, noul mucenic i s-a arătat în vis preotului care slujea la biserică cimitirului, descoperindu-i gândul lui Reiz. Într-adevăr, mergând la cimitir, l-a surprins pe acesta cu oamenii, încercând să ia trupul lui Ioan. Drept aceea, preotul a înştiinţat obştea credincioşilor din Cetatea Albă care au ridicat trupul neputrezit al noului mărturisitor al lui Hristos şi l-au dus în altarul unei biserici din oraş. Rămăşiţele sale pământeşti, neputrezite şi răspândind buna mireasmă, puteau fi considerate acum ca sfinte moaşte. Ele au rămas în această biserică mai bine de 80 ani, revărsând multe daruri asupra creştinilor care veneau şi îngenunchiau în faţa lor, cerând mijlocirile sale în faţa Părintelui ceresc[...]
Minunea cu tătarii
Se cunosc multe minuni săvârşite prin puterea rugăciunilor Sfântului Ioan. Câteva din ele sunt amintite de mitropolitul Petru Movilă al Kievului. De pildă, scria ca la 2 iunie 1622 Suceava era ameninţată să fie cotropită de tătari. Locuitorii se refugiau în toate părţile. Preoţii slujitori la biserica în care erau adăpostite moaştele au voit să ia racla să o ducă în cetatea Suceava, dar n-au putut să o ridice. Au înţeles că Sfântul nu voia să fie dus în altă parte şi că-i va ocroti, încât au continuat să se roage că oraşul să nu cadă în mâna cotropitorilor. Într-adevăr, o ploaie torenţială a împiedicat pe tătari să mai asedieze oraşul. Îndată după acest eveniment, mitropolitul şi clerul ortodox au stabilit ziua de 2 iunie a fiecărui an să fie ziua de serbare a Sfântului Ioan cel Nou pentru întreaga Moldovă.
(După Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, sursa: http://sfantulioancelnou.srv.ro/)
