Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Scula-mă-voi şi mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi spune: „Tată, am greşit la cer şi înaintea ta”
(Luca 15, 18)
În Sfânta Scriptură Dumnezeu se numeşte "Tată al milostivirii" (II Corinteni 1, 3), pentru că pururea Se milostiveşte faţă de cei păcătoşi care se întorc din toată inima către El prin adevărată pocăinţă. Dumnezeu zice prin proorocul Isaia: Când te vei întoarce şi vei suspina, atunci te vei mântui şi vei cunoaşte unde ai fost (Isaia 30, 15). În alt loc, prin acelaşi prooroc, zice Dumnezeu: Spălaţi-vă, curăţiţi-vă, ştergeţi răutăţile din sufletele voastre înaintea ochilor Mei părăsiţi-vă de răutăţile voastre. Şi de vor fi păcatele voastre ca mohorâciunea, ca zăpada le voi albi; şi de vor fi ca roşeala, ca lâna le voi face albe (Isaia 1, 16-18).
Acest adevăr s-a petrecut şi cu fiul risipitor din Sfânta Evanghelie de duminică. El mai întâi şi-a venit întru sine, a suspinat după fericirea ce o avusese când era în casa tatălui său, apoi a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! (Luca 15, 17). Acestea au fost cuvintele fiului risipitor când şi-a venit întru sine, adică a început a-şi cunoaşte greutatea păcatelor sale. Fără această simţire şi trezire nimeni dintre păcătoşi nu va putea să se întoarcă din toată inima către Preabunul Dumnezeu.
Fiul risipitor
Care era foamea fiului risipitor care a zis: "iar eu pier aici de foame?" Oare la hrana cea trupească se gândea el? Nu, Dumnezeu zice prin Sfântul Prooroc Isaia: Iată, cei ce slujesc Mie vor mânca, iar voi veţi flămânzi. Iată, cei ce slujesc Mie vor bea, iar voi veţi înseta. Iată, cei ce slujesc Mie se vor veseli, iar voi vă veţi vă veţi ruşina. Iată, cei ce slujesc Mie cu bucurie se vor bucura, iar voi veţi întrista. Iată, cei ce slujesc Mie se vor veseli, iar voi veţi striga pentru zdrobirea duhului vostru (Isaia 65, 13-14).
Aceasta era foamea cea mare a fiului risipitor. El şi-a adus aminte de vremea când petrecea în casa tatălui său şi de hrana şi desfătarea duhovnicească ce o avea lângă el. Ajungând păzitor de porci în ţară străină, departe de Dumnezeu, foamea sufletului său după dreptate l-a făcut să zică: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame!
Hrana duhovnicească
Care a fost hrana lui câtă vreme era la casa părintească? Această hrană duhovnicească pe care acum o pierduse, o formau faptele sale cele bune: credinţa, nădejdea, dragostea, rugăciunea, înfrânarea, curăţia şi toate celelalte virtuţi care cu adevărat sunt hrană a sufletului. Mântuitorul în vorbirea Lui cu samarineanca la fântâna din Sichem a hrănit-o prin darul Său, câştigându-i sufletul. De aceea când Apostolii Îl rugau să mănânce, El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi (Ioan 4, 32). Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui (Ioan 4, 34). Căci oricine face o faptă bună pentru sufletul său, sau pentru mântuirea aproapelui său, cu adevărat îşi hrăneşte sufletul său cu darul lui Dumnezeu. Fiul risipitor, cunoscându-şi starea lui vrednică de plâns şi gândind să se întoarcă la Părintele său cu mare smerenie, nu se mai socotea vrednic a fi fiul tatălui său. De aceea când a venit către tatăl său, a zis: Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Primeşte-mă ca pe unul din argaţii tăi (Luca 15, 19).
Trei stări ale celor care se mântuiesc
Trei sunt stările celor ce se mântuiesc. Starea celor dintâi este a fiilor, adică a celor care cu mare dragoste slujesc lui Dumnezeu din toată inima lor şi cu toată puterea voinţei lor se sârguiesc să facă poruncile Lui. Despre aceştia spune dumnezeiasca Scriptură: Cât am iubit Legea Ta, Doamne, ea toată ziua cugetarea mea este (Psalm 118, 97).
A doua ceată este a argaţilor, care, căutând plată, se silesc a lucra poruncile lui Dumnezeu pentru a dobândi fericirea cea veşnică a Împărăţiei Sale. Despre aceştia scrie: Plecat-am inima mea ca să facă îndreptările Tale în veac pentru răsplătire (Psalm 118, 112). Starea a treia este a robilor, adică a celor care, temându-se de pedeapsa lui Dumnezeu pentru călcarea poruncilor Lui se silesc a păzi toate poruncile Lui după mărturia care zice: Străpunge cu frica Ta trupul meu, că de judecăţile Tale m-am temut (Psalm 118, 120).
Deci, fiul risipitor, gândindu-se că şi argaţii, adică cei ce fac poruncile lui Dumnezeu, pentru răsplătire primesc daruri duhovniceşti şi se împărtăşesc de ele, a cerut Tatălui său să fie primit în casa părintească măcar ca un argat. Această întoarcere a lui din toată inima către părintele său, şi smerenia cea mare să fie primit ca un argat de Tatăl său, i-a fost pricină de mare folos, căci nu ca pe un argat l-a primit, ci ca pe un adevărat fiu al său care se întoarce cu toată inima către El. Vedem din cuvintele Sfintei Evanghelii că, încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat (Luca 15, 20).
(Părintele Cleopa)
