Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 8 feb 2008 - Anul XIII, nr. 32 (3713)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

QUO VADIS

Egali înaintea lui Dumnezeu într-o Europă unită?

NIHILISMUL (I)

Am spus că hiliasmul este „partea luminoasă” a nihilismului. Să vedem în ce constă acest fenomen ce constituie esenţa apostaziei vremurilor noastre şi care este evoluţia sa istorică, pentru a plasa corect în contextul său acest moment, a vedea în ce stadiu suntem „egali înaintea lui Dumnezeu într-o Europă unită”; pentru a înţelege cum s-au format premisele sale şi către ce se îndreaptă.

 

Lupta împotriva Adevărului.

„Nihilismul pretinde că nu este adevăr; că nu este o stare absolută a lucrurilor şi nici „lucru în sine”. În vremea noastră, nihilismul a devenit într-atât de răspândit şi de invadator, a pătruns atât de bine şi de adânc în minţile şi în inimile tuturor oamenilor ce trăiesc astăzi, încât pare că nu mai este nici un front pe care să i se poată sta împotrivă. Concepţia că „orice adevăr este relativ” este reprezentată în primul rând de cunoaştere ştiinţifică, un sistem ce funcţionează tocmai pe baza presupunerii că „orice adevăr este empiric, orice adevăr este relativ”. De fapt, oricare dintre cele două afirmaţii este autocontradictorie: prima nu este nici pe departe empirică, ci metafizică, în vreme ce a doua este ea însăşi o afirmaţie absolută. Orice sistem cognitiv trebuie să pornească de la un principiu iniţial absolut, metafizic, însă odată cu acceptarea acestui principiu, teoria „relativităţii adevărului” cade, vădindu-se ea însăşi a fi un absolut autocontradictoriu.

Dezvoltarea gândirii moderne a fost o experimentare a posibilităţilor cognitive deschise omului, pornindu-se de la ipoteza că nu există Adevăr revelat. Rezultatul acestui experiment este o negaţie absolută: dacă nu există Adevăr revelat, nu există nici un adevăr; căutarea adevărului în afara revelaţiei a ajuns într-o fundătură. Omul de ştiinţa nu mai caută azi adevărul, ci aplicaţiile tehnice ale unei cunoaşteri ce nu are o altă valoare decât pe cea practică. Se caută alte surse, iraţionale pentru valorile ultime pe care oamenii se aşteptau să le găsească în adevăr. Tirania ştiinţei asupra vieţii practice este contemporană cu apariţia unei întregi serii de „revelaţii” pseudo-religioase; şi amândouă sunt simptome corelative ale aceleiaşi maladii: lepădarea Adevărului.

Mentalitatea nihilistă nu are alt scop decât distrugerea credinţei în Adevărul revelat, pregătind astfel „noua ordine” din care se va şterge orice urmă a „vechii” concepţii despre lucruri, iar omul va fi singurul dumnezeu care există. În manifestarea acestei mentalităţi se pot discerne câteva tipuri sau stadii diferite, care nu trebuiesc înţelese neapărat cronologic, chiar dacă în sens restrâns, ele alcătuiesc, de fapt, un fel de cronică a dezvoltării mentalităţii nihiliste.

 

Liberalismul.

Primul stadiu este „liberalismul”, o formă pasivă şi nu una făţişă de nihilism, un teren neutru pentru creşterea stadiilor viitoare. În el se mai menţin încă anumite credinţe ale vechii ordini, dar fără sensurile şi puterea de odinioară. Dumnezeul mărturisit eventual de liberali nu este o fiinţă, ci o idee. Neinteresat de om şi neputincios de a acţiona în lume (decât spre a insufla un „optimism” lumesc), el este un dumnezeu cu mult mai slab decât oamenii care l-au inventat. Concepţia liberală despre guvernare este de asemenea slabă, provenind dintr-o încercare de compromis între doua idei ireconciliabile: guvernarea aşezată de Dumnezeu cu o suveranitate întruchipată de un monarh şi guvernarea având ca suveran „poporul”. În secolul al XIX-lea, compromisul acesta a luat forma monarhiilor constituţionale - încă o tentativă de mariaj între o formă veche şi un conţinut nou; astăzi, principalele reprezentante ale ideii liberale sunt republicile şi democraţiile din Europa de vest şi America, majoritatea păstrând un echilibru mai curând precar între forţele autoritare şi „revoluţie”, deşi pretind a crede în amândouă. Un guvern trebuie să conducă prin graţia divină sau prin voinţa poporului, trebuie să creadă în autoritate sau în revoluţie; între acestea două, compromisul este posibil doar în aparenţă şi numai pentru o vreme. Revoluţia, ca şi necredinţa care a însoţit-o totdeauna, nu poate fi oprită la jumătatea drumului; este o forţă care, odată trezită nu-şi află odihna până când sfârşeşte în împărăţia totalitară a acestei lumi. Istoria ultimelor două veacuri a dovedit cu prisosinţă acest lucru. A domoli revoluţia şi a-i face concesii, aşa cum au făcut liberalii întotdeauna, arătând prin aceasta că nu deţin nici un adevăr pe care să i-l opună , este mai curând o amânare, decât o împiedicare a împlinirii ţelului ei.

        

Realismul.

Al doilea stadiu al dialecticii nihiliste este „realismul”, care cuprinde mai multe forme de „naturalism” şi „pozitivism”. Realismul reprezintă simplificarea tuturor lucrurilor la nivelul celei mai „evidente” explicaţii, reducerea a tot ceea oamenii considerau „înalt”, a celor ce ţin de minte şi de duh, la cele de jos sau „primare”: materie, senzaţie, trup. Liberalul este indiferent faţă de adevărul absolut – atitudine provenită din ataşamentul excesiv faţă de lumea aceasta; însă în cazul realistului, indiferenţa faţă de adevăr se transformă în ostilitate, iar simplul ataşament faţă de lume devine devotament fanatic faţă de ea. Ca exemplu de „simplificare” realistă avem dictaturile socialiste ale secolului al XX – lea, cu soluţiile lor radical de simple la problemele cele mai complexe şi, mai profund – simplistele idei ale unor oameni ca Marx, Freud şi Darwin, care stau la baza întregii gândiri şi vieţi contemporane.

Încercarea realismului de a eclipsa tot ceea ce nu ţine de realitatea materială a stârnit o reacţie ce constituie al treilea stadiu al nihilismului: „vitalismul”. Utopia realistă, ce ameninţa să devină un inuman sistem tehnologic, a stârnit proteste în numele nevoilor neplanificate şi nesistematice ale firii pomeneşti, care sunt cel puţin la fel de esenţiale, fie chiar şi pentru o „fericire” pur lumească precum nevoile materiale evidente.

Mişcarea vitalistă a luat iniţial forme precum simbolismul, ocultismul şi tot felul de filosofii evoluţioniste şi „mistice”. În ea, legitima deplângere a pierderii valorilor spirituale dă naştere pe de altă parte unor fantezii subiective şi (uneori) unui adevărat satanism, pe care cei fără discernământ le iau drept „revelaţii” ale lumii „spirituale”, iar pe de altă parte, unui eclectism fără rădăcini care culege idei din orice civilizaţie şi din orice epocă, găsind o legătură cu totul arbitrară între prost–înţelesele fragmente ale propriilor concepţii degradate. Pseudo-spiritualitatea şi pseudo-tradiţionalismul sunt elementele obligatorii ale multor sisteme vitaliste.

Căutarea neobosită a omului de a afla un substitut pentru Dumnezeul Care murise în inima lui se identifică cu diversele manifestări ale vitalismului în societatea modernă: neliniştea populară ce marchează viaţa politică, mediile de comunicare şi artele; varietăţile „noii gândiri” şi ale „gândirii pozitive” care încearcă să controleze şi să folosească o vagă „forţă” imanentă; căutarea lipsită de discernământ a „conştientizării”, „realizării” şi „iluminării” spirituale; „cultul naturii” dimpreună cu elementele sale „primare”: pământul, trupul , sexul .

În stadiul vitalismului criteriul adevărului este înlocuit cu un nou standard – „ceea ce dă viaţă”, „vitalul”. Nu există calitate mai apreciată decât originalitatea, experimentalul sau senzaţionalul; problema adevărului, dacă este ridicată cumva, este împinsă tot mai mult în planul secund şi înlocuită cu categorii subiective: „integritatea”, „autenticitatea”, „individualitatea”.

Vitalismul este simptomul fără echivoc al oboselii cronice a lumii … El este produsul nu al „prospeţimii” , al „vieţii” şi al „nemijlocirii”, pe care adepţii lui le caută cu disperare (tocmai pentru că duc lipsă de ele), ci al stricăciunii şi al necredinţei ce constituie faza ultimă a civilizaţiei muribunde, pe care o detestă.

Texte selectate de Bogdan Bratu
Fundaţia SFINŢII MARTIRI BRÂNCOVENI
(contact: fundatia_smb_sv@yahoo.com, site: www.fundatiasmbsv.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Egali înaintea lui Dumnezeu într-o Europă unită?.
 Vizualizări articol: 784 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Egali înaintea lui Dumnezeu într-o Europă unită?5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Fara ipocrizie, va rog! trimis de
( 8 feb 2008, 16:56:38
Criticati cunoasterea stiintifica dar tocmai aceasta este furnizoarea tehnicii necesare razboaielor cu caracter religios carora le creati premisele. Cum va arata lumea viitorului dupa g�ndirea cuviosiilor voastre? Fanatismul se formeaza prin intoxicarea zilnica cu astfel de filozofisme (nici celelalte religii nu stau pe loc), jgnoranta este c�t lumea, bani si relatii aveti... Oare chiar nu puteti recunoaste ca se face rau �n numele binelui? Ca se pune �n pericol soarta unor popoare de dragul interesului unei categorii care nu are alt merit dec�t ca este anacronica?

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Religie

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Pulpe de pui cu orez şi praz 4 porţii - 50 minute 4 pulpe de pui mari2 fire de praz200g orez cu bobul lung 150ml ulei1 lămâie1 leg. ceapă verde± sare, piper Pulpele de pui curăţate şi spălate, crestează-le pe toate părţile şi presară-le cu sare şi... Citeşte