A fost un dascăl şi propovăduitor al cuvântului lui Dumnezeu, care în toată viaţa sa predica, învăţa şi îndemna pe oameni la părăsirea păcatelor şi la lucrarea faptelor bune. Pe unii îi îndemna să se ducă la spovedanie, pe alţii îi îndemna să facă milostenie, pe alţii care erau învrăjbiţi îi sfătuia să se împace cu fraţii lor; pe alţii îi îndemna să meargă regulat la biserică şi să citească sfintele cărţi, iar pe alţii îi îndemna la post, la rugăciune, la curăţenie şi înfrânare. Astfel, bunul dascăl nu se lenevea la mântuirea sa şi a fraţilor săi creştini.

Ajungând la bătrâneţe şi în clipa morţii era ca orice om în mâhnire şi frică de ceasul acela, în care şi Mântuitorul S-a întristat, zicând: Întristat este sufletul Meu până la moarte (Marcu 14, 34). Dar, pe când îşi dădea sufletul, fiindcă se silise toată viaţa la îndreptarea şi mântuirea multora, deodată a văzut o ceată mare de şaizeci de mii de suflete, strălucind ca soarele, care

l-au întâmpinat cu mare veselie şi i-au spus: "Fratele nostru iubit, tu ne-ai luminat pe noi cu cuvântul lui Dumnezeu şi prin tine am părăsit păcatul şi ne-am îndreptat a sluji lui Hristos Care cu a Sa milă şi îndurare ne-a trecut din moarte în viaţă. Acum am fost trimişi de Dumnezeu să te întâmpinăm întru ieşirea ta din această viaţă, şi să călătorim cu tine, petrecându-te până la cer, după cum avem porunca Ziditorului nostru". Această mare ceată de suflete mântuite, au însoţit la cer cu mare bucurie pe cel care s-a ostenit la mântuirea sufletelor lor.

 

Mântuirea

Iată deci cum şi-a înmulţit talantul acest dascăl fericit şi câtă bucurie a avut în vremea sfârşitului său, pentru osteneala ce a depus-o la mântuirea atâtor suflete. Şi cu dreptate s-a întâmplat acest lucru, că iată ce zice Apostolul Iacob: Fraţii mei, dacă unul din noi va rătăci de la adevăr şi îl va întoarce cineva, să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui, îşi va mântui sufletul său de moarte şi va acoperi mulţime de păcate (Iacob 5, 19-20).

Vedeţi, fraţii mei, dascălul mai sus amintit nu a întors numai un suflet la calea mântuirii, ci după cum aţi auzit, şaizeci de mii de suflete care, după mila şi dreptatea lui Dumnezeu, au fost trimise să-l întâmpine în vremea ieşirii lui din viaţă şi să-l conducă până la cer.

Deci, la fel să facem şi noi. Cel mai mult ne ajută la mântuire şi la înmulţirea talanţilor rugăciunea, postul, milostenia, smerenia, spovedania, Sfânta Împărtăşanie şi iertarea din inimă a tuturor.

 

Iertarea

Să ne rugăm cel mai mult ca să ne ierte Dumnezeu păcatele. Să ţinem cu râvnă posturile în zilele rânduite, ca rugăciunea să aibă har şi putere. Să fim smeriţi şi blânzi la inimă cu ce putem ca să fim şi noi miluiţi la cer. Să avem duhovnici buni şi să ne apropiem cu mare evlavie de Trupul şi Sângele lui Hristos. Să iertăm din inimă pe toţi cei ce ne fac rău şi să ajutăm după putere la mântuirea celor din jurul nostru.

De vom face aşa, şi păcatele ni se vor ierta, şi anii vieţii ni se vor binecuvânta, şi talanţii ni se vor înmulţi, şi sfârşit bun vom dobândi, iar în ceasul morţii, îngerii cei buni şi sufletele celor pe care i-am călăuzit la mântuire ne vor întâmpina şi la odihna cerească ne vor însoţi, de care să ne învrednicească Hristos Dumnezeu, cu rugăciunile Preacuratei Maicii Sale.

(Predici – Părintele Cleopa)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Înmulţirea talanţilor.

Comentarii