Pretutindeni bisericile creştine ortodoxe, paraclisele şi casele credincioşilor sunt împodobite cu sfinte icoane. Mărturii ale credinţei şi evlaviei creştinilor, icoanele s-au păstrat cu sfinţenie din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre dovedind statornicia Bisericii în credinţa cea adevărată. Ele învaţă necontenit adevărurile de credinţă ortodoxă, aşa cum au fost formulate de către Sfânta Biserică şi cum au fost trăite de către mulţimea credincioşilor de-a lungul veacurilor. Ca un izvor nesecat şi un tezaur duhovnicesc neîmpuţinat, sfintele icoane cheamă pe fiii credincioşi ai Bisericii la desăvârşire.

Pe Dumnezeu nu L-a văzut nimeni

Închinarea la sfintele icoane ale Mântuitorului, Maicii Domnului, îngerilor şi sfinţilor este o învăţătură de bază a Bisericii Ortodoxe. Astfel sfintele icoane reprezentând pe Mântuitorul au la bază dogma întrupării Fiului lui Dumnezeu. Icoana reprezentând pe Mântuitorul Iisus Hristos este o mărturie a faptului că Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat cu adevărat.
Este adevărat că “pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată” (Ioan 1, 18), dar aşa cum explică în continuare Cuvintele Sfintei Scripturi: “Fiul cel Unul-Născut, care este în sânul Tatălui acela L-a făcut cunoscut”. Pe Dumnezeu-Tatăl L-a făcut cunoscut Fiul Său prin întruparea Sa. În răspunsul dat de Mântuitorul la rugămintea lui Filip “Doamne arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns”, El precizează: “De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl” (Ioan 14, 9). Întruparea Domnului, aşadar, ne-a dat dreptul să-L pictăm în icoane, fără că aceasta să însemneze că despărţim trupul Său de dumnezeirea Sa, pentru că icoana ortodoxă nu-L înfăţişează numai după frumuseţea naturală, ci mai ales într-o forma care să conducă pe cel ce o priveşte la adevărul credinţei ortodoxe ca Hristos cel întrupat este Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Dacă n-am înfăţişa pe Iisus Hristos în icoane ar însemna că negăm firea Sa cea omenească, viaţa Sa pe pământ şi răstignirea.

Sfinţii în icoane

Cele spuse despre sfintele icoane reprezentând pe Mântuitorul sunt în strânsă legătură cu cele ce înfăţişează pe Maica Domnului. Dacă negăm calitatea Maicii Domnului de Născătoare de Dumnezeu, înseamnă ca nu primim învăţătura Sfintei Biserici despre întruparea Fiului lui Dumnezeu. Maica Domnului n-a născut pe omul Hristos, cum zicea Nestorie, ci persoana Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu. Mărturisind pe Maica Domnului Născătoare de Dumnezeu, mărturisim ca Acela pe care L-a născut este Dumnezeu adevărat şi om adevărat.
Pictarea în icoane a Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă se face într-o formă care conduce pe credincios la marea taina care s-a săvârşit prin Ea - adică la întruparea Fiului lui Dumnezeu. Icoana Maicii Domnului nu reprezintă pe Fecioara Maria înainte ca Duhul Sfânt să vină peste Ea si puterea Celui înalt să o umbrească. Numai după ce harul lui Dumnezeu s-a pogorât peste Ea, a devenit cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

Trupurile spirituale

Învăţătura Bisericii noastre este clară în formarea tipului de iconografie a Sfinţilor şi a martirilor, care au trăit “viaţa cea nouă în Hristos” şi luptând au câştigat în această viaţă “cununa cea nestricăcioasă a vieţii celei cereşti”. Fiecare sfânt a devenit pentru creştin un model de renaştere în Hristos. Figurile lor nu sunt înfăţişate în icoane ca fiind materiale, cum sunt cele dinainte de har, ci că unele care exprimă sfinţenia adică ca unii care au slava în ceruri.
Aceasta porneşte de la învăţătura Bisericii: “Sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti”(I Cor. 14, 40). Sfinţii sunt reprezentaţi ca unii care au ieşit din stricăciune si inspira realitatea binecuvântata dincolo de aceasta lume. Figurile sfinţilor, în felul acesta, devin un permanent comentator la credinţa “că trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest trup muritor să se îmbrace în nemurire” (I Cor. 15, 53). Astfel iconografia ortodoxă încearcă să dea o idee despre trupurile spirituale, care vor urma învierii din morţi. Pentru această icoană trebuie să facă, prin artă, evidenţa prezentă harului Sfântului Duh în figurile sfinţilor.

Cuvântul Sfintei Scripturi

Cinstirea icoanelor are o bază şi în Scriptura Vechiului Testament. Astfel, Moise a primit porunca din partea lui Dumnezeu să pună chipurile heruvimilor la chivotul legii (Exod, 25, 18-22; 36, 8), în faţa cărora poporul se închină căzând cu faţa la pământ, în faţa cărora se aduceau jertfe (III Regi 3, 15); preoţii le tămâiau înaintea lor (Exod 30, 8) şi înaintea lor se aprindeau candele (Exod 27, 20-21). Odată cu întruparea Domnului, când descoperirea dumnezeiască s-a împlinit, Biserica creştină a continuat şi amplificat cinstirea sfintelor icoane într-un context nou superior. În sfânta icoană Biserica creştină n-a văzut numai o podoabă în general, ci cuvântul Sfintei Scripturi. Sfântul Vasile cel Mare scrie în acest sens: “Ceea ce cuvântul transmite prin auz, pictura arată în tăcere prin imagine”. Urmând legătura strânsă cu cultul Bisericii şi cu evlavia credincioşilor, sfintele icoane au continuat viaţa şi tradiţia Bisericii exprimând învăţătura ei conform cu posibilităţile caracteristice fiecărei epoci. În primele veacuri creştine, adică în timpul persecuţiilor iconografia a avut un caracter simbolic şi alegoric. Picturile din catacombe folosesc simboluri ca peştele, ancora, mielul etc. Nu lipseau de aici nici reprezentările biblice, care, cu toată naivitatea lor, întăreau pe credincioşi şi le încălzeau credinţa în atotputernicia lui Dumnezeu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sfintele Icoane în credinţa şi evlavia ortodoxă.

Comentarii