Sfântul nostru Părinte Gheorghe Hozevitul s-a născut către mijlocul secolului al şaselea, în sânul unei evlavioase familii din insula Cipru. După moartea părinţilor săi, dorind să îmbrăţişeze viaţa ascetică şi să scape de căsătoria forţată, pregătită de unchiul şi tutorele său, el şi-a părăsit patria şi neamul şi a fugit la Locurile Sfinte pentru a-şi căuta fratele mai vârstnic, care trăia acolo ca eremit de mai multă vreme. Dar acesta găsindu-l încă prea tânăr spre a putea duce o astfel de viaţă, l-a condus la mănăstirea Maicii lui Dumnezeu din Hozeva, pe drumul de la Ierusalim la Ierihon, care a fost întemeiată în secolul al cincilea de sfântul Ioan, episcop de Cezareea (prăznuit pe 3 octombrie).

Şi făcându-se monah şi trecând în rândul fraţilor, s-a arătat, de la început, în totul nebiruit în orice munca şi aspră vieţuire, încât părea că este nematerialnic şi fără de trup. Cu vieţuirea lui uimea pe toţi şi îi îndemna să aibă dorinţa şi râvna răbdării celei mai presus de fire.

Ajungând pe culmea nepătimirii şi umplându-se de darul Duhului Sfânt, a fost ca un stâlp însufleţit şi ca o icoană a tuturor bunătăţilor pentru cei din mănăstire şi pentru toţi ceilalţi. A strălucit cu nevoinţele şi s-a dezlipit de toată desfătarea lumească, căpătând şi darul de a face minuni. În 614, anunţă mai-înainte invazia perşilor.

Ajungând la adânci bătrâneţe, a căzut bolnav şi, simţind că i-a sosit ceasul plecării din această viaţă, şi-a chemat ucenicul. Acesta, ocupat cu slujirea pelerinilor, nu putea să-i stea la căpătâi. Dar bătrânul i-a zis: «Nu te tulbura; voi aştepta până ce-ţi vei sfârşi treaba». Când discipolul sosi, către miezul nopţii, el l-a îmbrăţişat şi a zis: «Ieşi suflete al meu! Mergi către Domnul!». Şi a adormit în Domnul.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cuviosul Gheorghe Hozevitul.

Comentarii