Sfântul Apostol Pavel zice: „O, nenorocitul de mine, cine mă va scăpa de trupul morţii acesteia, căci binele pe care aş vrea să-l fac, nu-l fac; şi răul pe care n-aş vrea să-l fac, îl fac în tot ceasul”. Iată, postul ne întăreşte voinţa şi ne scapă de această nehotărâre care ne face să cădem în păcat. La început când Dumnezeu a creat pe om, sufletul era stăpân şi trupul era ascultător. De abia mai târziu, când omul şi-a cultivat poftele sale, a devenit trupul stăpân, iar sufletul subjugat şi ascultător. Ori postul, care presupune pocăinţa sinceră, ne ajută pe noi oamenii să revenim la starea firească, atunci când sufletul era stăpân şi domn, iar trupul ascultă de suflet şi-n armonie împlinesc legea lui Dumnezeu. Acest soi de demoni nu pot ieşi decât cu post şi rugăciune” (Matei 17-21; Sf. Ioan Damaschin). Spune Sf. Ioan Scărarul: „Mintea postitorului se roagă cu trezire, dar a acelui neînfrânat e plină de chipuri necurate. Saturarea pântecului usucă izvoarele lacrimilor, dar uscându-se trupul se nasc apele pocăinţei”.

Cetatea Ninivei era cetate mare şi vestită în antichitate. Numai că păcătoşenia oamenilor de acolo ajunsese la culme şi Dumnezeu S-a hotărât să distrugă cetatea. Şi Iona a fost trimis să propovăduiască şi să le spună aşa: patruzeci de zile mai sunt şi Ninive va pieri de pe faţa pământului. Ce au făcut ninivenii? Ne spune Scriptura că s-au îmbrăcat în sac, de la cel mai umil până la regele cetăţii, au postit şi s-au rugat lui Dumnezeu. Au postit aşa de sever încât nici animalelor nu le-au dat să mănânce. Şi ce a urmat? Dumnezeu şi-a schimbat hotărârea şi cetatea Ninivei a fost cruţată. Pentru că această jertfă curată a postului a fost bine primită de Dumnezeu. „Tu însă când posteşti, unge capul tău şi faţa o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns; şi Tatăl tău, Care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie “ (Matei 6, 17-18).

Proorocul Isaia, în capitolul 58 al cărţii sale, zice aşa: „Voi postiţi ca să vă certaţi, şi să vă sfădiţi, şi să bateţi furioşi cu pumnul nu postiţi cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus; este oare acesta un post care îmi place, o zi în care omul îşi smereşte sufletul său? Să-şi plece capul ca o trestie, să se culce pe sac şi în cenuşă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului? Nu ştiţi voi postul care Îmi place? zice Domnul. Rupeţi legăturile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbrăca-l şi nu te ascunde de cele de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga şi Domnul te va auzi: la strigătul tău El va zice: Iată-mă !” (Isaia 58, 8-9).

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cum era privit postul în vechime.

Comentarii