Parintele Savatie Baştovoi, un tânăr din zilele noastre, crescut ca mulţi alţii dintre noi într-un mediu unde Domnul era privit ca o legendă sau în cel mai bun caz un soi de funcţionar public care uneori îţi rezolvă cererile - după competenţa ta, cu care alte ori te poţi târgui, ca la piaţă, eu Îţi dau, dă-mi şi Tu, care are o listă cu elementele principale ale activităţii tale şi pe baza lor îţi acordă facilităţi şi te poate şi penaliza, părintele Savatie, după cum spuneam, după ce a încercat gustul morţii şi al marginalizării  sociale autocauzate, foarte tânăr fiind totuşi, ca Domnul, Dumnezeul nostru este viu şi singurul care dăruieşte necondiţionat orice bunătate, ‘ca un mare boier’ cum spunea părintele Steinhardt. Când eram mic mă gândeam că voi creşte mare şi voi face bine lumii... Ăsta era planul meu, cum voi ajuta eu lumea. Eu nu ştiam că este Dumnezeu. Acum Dumnezeu, în bunătatea Lui, mi-a dat această posibilitate să ajut lumea nu cu bani ci cu puterea de a ierta păcatele. De a spune ‘Domnul Dumnezeu să te ierte şi să te miluiască’. 

A descoperit părintele Savatie că a ierta este un dar de la Domnul. Ca preot, iertarea pe care o dăruieşte aduce celui iertat şi curăţire, pace, îl înnoieşte. Cel care iartă aici este Dumnezeu care nu se îmbogăţeşte cu nimic din asta, în schimb găseşte încă un motiv ca să Îşi reverse iubirea peste om.

Doar Domnul poate descurca iţele

Însă acest dar ne este dat nouă, tuturor... tuturor... nu ca un sacrament ci ca o stare a sufletului de a ierta.  Prin iertarea - care nu este posibilă decât în iubire, decât în Dumnezeu - ca act triadic între cel care iartă, cel care este iertat şi Dumnezeu, prin acest fel de iertare se înnoieşte şi se schimbă în primul rând cel care iartă. Dacă e voia Domnului şi situaţia e de aşa natură, de multe ori se schimbă irevocabil şi cel iertat. Părintele Savatie vorbeşte mult despre tâlharul de pe cruce, de lângă Mântuitor, de Sfânta Pelaghia, de femeia samarineancă. Ei, cei care au primit iertare de la Dumnezeu, s-au îndrăgostit iremediabil de El şi s-au schimbat, s-au aprins de iubire dumnezeiască. Scânteia a fost iertarea. Au ştiut să primească iertarea. Peste greşeala lor s-au transformat în nişte copii, şi-au deschis inima, sufletul lor fiind destul de înţelept ca să se încredinţeze Celui care le dăruia iertarea.

Când e vorba de iertare între oameni zidurile sunt nu numai în inima celui care ar trebui să ierte ci şi în inima celui care ar trebui iertat încât nu mai ştii cine pe cine trebuie de fapt să ierte, cine cui a greşit.

Feodor Karamazov spunea (parafrazând) despre un cunoscut al lui “i-am făcut atâtea mârşăvii că nu pot să-l văd în faţa ochilor de tare ce-l urăsc”. Dacă vrei să faci o evidenţă contabilă, cu greşeli şi drepturi, cu îndreptăţiri şi răni ajungi să-ţi pui mintea în slujba vrăjmaşului, meşter în a folosi raţiunea şi aritmetica pentru a ucide iubirea.

Singurul care poate descurca iţele este Domnul. Şi El face asta întotdeauna dacă măcar unul din cei aflaţi în război îşi deschide inima, iartă - cum poate şi cum nu poate - şi îşi face iertarea lucrătoare. Atunci Domnul scoate buretele şi şterge şi aşterne pacea.

Cum să-ţi deschizi inima

Învăţăm cum să ne nevoim. Ştim de fapt cum. Ceea ce spune părintele Savatie este de un bun simţ care îl simţim în noi din totdeauna. Nu avem curajul să aplicăm pentru că ne închinăm  mintea şi sufletul unor idei bolnave vehiculate de oameni bolnavi. Dar, uite, dacă vezi şi citeşti încă o dată ca aşa se face, aşa se luptă, aşa trebuie, aşa e bine, nu eşti prost dacă ierţi şi ai încredere, nu eşti slab dacă pleci capul, nu îţi pierzi demnitatea dacă nu ripostezi la jignire, prinzi curaj. În schimb trebuie să fii mereu atent ca plecarea capului, înfrânarea de la ripostă, acordarea încrederii să fie făcute cu înţelepciune. Lupta în momentele acelea clocotite se duce nu cu omul din faţa noastră ci cu mine însumi. Dacă am plecat capul şi mi-e ruşine, dacă plec capul fără iubire şi nu am mintea să spun în gând – ‘Pentru Hristos o fac’ deşi atunci am sentimentul clar că Hristos nu are nevoie de asta, că e o treabă în care Dumnezeu nu încape, că sunt pur şi simplu prost şi călcat în picioare şi că aşa am să fiu întotdeauna dacă nu-mi rezolv eu acum problema, atunci am toate şansele să nu pot ierta cu adevărat, să cedez şi să renunţ la actul plecării capului.

Şi atunci, gata. Am mai pierdut o şansă. Dacă nu pot să gândesc la Hristos dar totuşi nu renunţ la act şi-l duc până la capăt, fiind foarte atent la ce se întâmplă după aceea, am să am o surpriză uriaşă. ÎNTOTDEAUNA, pentru oricine face asta, Domnul lucrează El Însuşi şi îl reabilitează. Întotdeauna, pentru oricine. Fără abatere. Nu rămâi în genunchi în faţa nimănui. Este o minune, este un fel de taină, am citit toţi despre ea în Evanghelii, nu este o promisiune deşartă, este un adevăr viu şi veşnic. Nu rămâi în genunchi în faţa nimănui dacă nu calci pe altul în picioare, dacă nu răneşti, oricât de îndreptăţit sau în pericol te-ai simţi. Deci, ne învaţă părintele Savatie, trebuie să fim înţelepţi. Dacă nu putem, măcar să ne purtăm ca şi cum am fi. Şi să alergăm la duhovnic când suntem frământaţi, înainte de a încerca să rezolvăm noi problema. Să te abţii de la orice mişcare care implică pe altul. Altfel, aplicând nişte reguli aparent corecte, cu corectitudine (regula sincerităţii, de exemplu) în mod sigur vom dărâma mai mult decât s-ar zidi.  Nu putem fi sinceri întotdeauna pentru că suntem pătimaşi...Atunci când ne mâniem, de exemplu, suntem foarte sinceri şi credem toate cuvintele urâte care le spunem. Suntem sinceri şi când suntem invidioşi, geloşi, nemulţumiţi...Dar toate cuvintele care le rostim în astfel de stări nu ne reprezintă, deşi sunt sincere, ci sunt manifestări ale patimii sau ale duhului necurat care ne ispiteşte.

Întrebări şi răspunsuri care ne dau nădejde. Se lipesc de noi tot felul de idei puritane despre iertare, făcând din ea o utopie, dezumanizând-o. Din fericire, mai există cărţi şi oameni ca părintele Savatie Baştovoi care ne dăscălesc cum să ne apropiem de ideal aşa cum suntem, cu inima pângărită, fără să fim înlăturaţi.

TEODORA DRĂGOI, Fundaţia SFINŢII MARTIRI BRÂNCOVENI
(contact: fundatia_smb_sv@yahoo.com, site: www.fundatiasmbsv.ro)

(Cartea „A iubi înseamnă a ierta” a părintelui Savatie Baştovoi se găseşte la librăria „Sf. Voievod Ştefan cel Mare” din Areni)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului A iubi inseamna a ierta.

Comentarii