Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Avea o putere de sinteză deosebită, o putere de intuiţie şi o putere de a cunoaşte totdeauna esenţialul într-o chestiune. Când îi puneai o problemă, el imediat avea răspunsul. Şi de la el au rămas şi cuvinte scrise, în manuscrisele lui. De pildă, când l-am întâlnit eu pentru prima dată, mi-a şi spus un cuvânt, o formulă. Zice: "Mă, nu toţi din lume se prăpădesc, nici toţi din mănăstire se mântuiesc".
"Nici abuzul, nici refuzul"
În legătură cu sexualitatea în familie, Părintele Arsenie zicea: "Nici abuzul, nici refuzul".
"Cu mine de două ori trebuie să se întâlnească omul…"
Părintele zicea că de două ori trebuia să se întâlnească omul cu el: o dată când îi spune şi a două oară la moarte, să-i spună dacă a făcut ce i-a spus. Foarte corect! Ce rost are să meargă cum merg unii ca să-i spună unul, ca să-i spună altul, că un cuvânt de folos, că nu ştiu ce… şi apoi adună la cuvinte de folos şi nu împlineşte nimic!
"Cine face curte nu face carte"
Părintele Arsenie zicea: "Cine face curte nu face carte".
"Naşteţi-vă sfinţi!"
Părintele Arsenie îi îndemnă pe oameni să nască sfinţi. Bineînţeles că pentru a naşte sfinţi trebuie să fii sfânt sau trebuie să tragi de tine spre idealul sfinţeniei. Şi când începem să ne ocupăm de noi înşine, putem să ne cunoaştem, să aflăm negativele noastre, să cunoaştem încărcătura dată de alţii şi pusă în noi, s-o rezolvăm, dar aceasta cere timp şi osteneală.
"Să-ţi fereşti capul de frig şi de prostie!"
E un cuvânt care merită să fie ştiut şi urmat, el putând fi de folos tuturor celor ce nu iau aminte la ei înşişi, tuturor celor care vor să braveze şi nu se gândesc la urmările pe care le pot avea, spre răul lor, nişte atitudini care nu sunt destul de bine gândite şi controlate. Să luăm deci aminte la cuvântul de mai sus şi să-l împlinim în cele două laturi ale lui.
"Concepţia de viaţă creştină"
Câtă o avem, ne statorniceşte în gândul şi dorinţa de a ne ridica mai presus de fire, de a îndumnezei firea, prin harul şi îndurările şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea folosim şi resursele fireşti câte le avem la îndemână, aerul, aerul bun, hrana raţională, somnul şi energia vitală, pe care nu vrem să o risipim pe plăceri, ci vrem s-o canalizăm spre binele nostru material şi spiritual. Aşa dorea părintele Arsenie, care a formulat îndreptarul de viaţă, pe care l-a predat tinerilor şi oricui care vrea să ia aminte la el.
"În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă"
Aşa obişnuia să spună părintele Arsenie, care urmărea pentru oameni o minte dreaptă şi lucruri drepte şi îndreptate de mintea cea bună. Valoarea acestui cuvânt o intuiesc toţi cei ce îl aud, şi asta se întâmplă des, căci noi îl aducem înaintea vizitatorilor şi închinătorilor noştri, mai ales atunci când au prilejul să vadă o pictură a părintelui Arsenie reprezentând Adormirea Maicii Domnului, pictură în faţa căreia se opresc cu admiraţie mulţi dintre cei ce vizitează Mănăstirea Brîncoveanu de la Sâmbăta. Mintea se strâmbă în urma patimilor şi se îndreaptă pe măsura curăţirii de patimi. Când mintea se îndreaptă, vede lucrurile drept, deci aşa cum sunt ele. "În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă". Asta le place la mulţi, am băgat de seamă că le place. Când le spun că Părintele a zis că "în mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă", oamenii râd în general. De ce râd? Pentru că îşi dau seama că aşa e. Numai că e greu să ştii când ţi-e mintea strâmbă.
"Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă"
Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă, adică de la informaţie la convingere. Oameni de informaţie religioasă sunt mai mulţi decât cei ce au convingeri religioase. E necesară şi informaţia, care adeseori se face prin auzire. Dar a rămâne la informaţie, înseamnă doar a fi la începutul drumului "la urechi". Până la inimă mai e o cale lungă, "cea mai lungă cale".
"Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse"
Cuvântul acesta ne aduce aminte de un cuvânt asemănător, cu circulaţie mai ales în lumea din Apus: "Un sfânt trist este un trist sfânt". Părintele a fost întotdeauna pentru optimism, pentru bucurie, credinţa noastră fiind "izvor de bucurie", creştinismul fiind "religia bucuriei". Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Săi: "Acestea vi le spun că bucuria Mea să fie întru voi şi ca bucuria voastră să fie deplină" (Ioan 15, 11).
"Bobul lui se preschimbă în tăciune, iar el se crede grâu nedreptăţit"
Aşa caracteriza părintele Arsenie pe omul care se abate de la cele bune şi care nu caută şi nu primeşte îndreptarea, ci îşi explică el mai bine cele pentru sine condamnând pe cei ce vreau să-l îndrepte. Începutul oricărei îndreptări este să-ţi recunoşti greşeala. "Când greşeala s-a făcut în tine aşezare şi adevăr" – când o ai ca deprindere şi o mai şi justifici – atunci "nu mai e greşeală ci e păcat de moarte". Într-o astfel de situaţie, cel ce se crede a fi drept, fără să şi fie de fapt, nu mai e bob de grâu, ci doar tăciune.
