Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Existenţa localităţii Budeşti din judeţul Călăraşi se pierde în negura vremurilor. După relatările unor locuitori în vârstă, se zice că localitatea ar fi fost în trecut pe locul dintre râurile Argeş şi Dâmboviţa în apropiere de confluenţa acestor ape. Din cauza inundaţiilor, cu timpul aşezăriile umane sau retras spre locul unde se află în prezent cartierul Ostrov - partea cea mai veche a satului.
Cercetând documentele cu privire la existenţa acestei aşezări umane, putem arăta că la Arhivele Statului există un înscris cu numărul 289 datând din 1 iunie 1526, redactat la Târgovişte, care vorbeşte de existenţa satului Budeşti. Această atestare este un hristov domnesc prin care domnitorul Radu Voievod certifica că sunt ale lui Neagoe, mare vistier, satele: Dragomireşti, Măgureni, Bucov, Suharna, Olteniţa, Ulmeni, Chiselet, Cornăţelu, Descumpăreşti, Gaujani, Ruşii, Negoeşti şi Budeşti. Budeşti şi alte cinci sate fuseseră cumpărate de Socol, tatăl lui Neagoe.
Rezultă că satul Budeşti ar fi existat din preajma anului 1450, iar documentele existente la Arhivele Statului atestă faptul ca moşia pe care se afla Budeştiul, a trecut de-a lungul veacurilor prin multe mâini boiereşti.
Cu privire la numele localităţii, se spune că acesta ar veni din slavonescul "boda" = apă, localitatea fiind aşezată între ape. Pe parcurs acest nume "Boda", s-ar fi metamorfozat în "Bodeşti" şi apoi în "Budeşti".
O alta variantă cu privire la numele satului transmis din generaţie în generaţie, se spune că satul şi-ar fi luat numele de la primii locuitori care şi-au făcut bordeie pe acest loc. Se zice că primul locuitor ar fi fost un mocan venit de la munte cu oile la iernat, pe nume Budeanu, care găsind aici loc de păşune, cu iarbă grasă, pe terenurile din lunca Argeşului şi a Dâmboviţei a renunţat să se întoarcă cu oile la păscut la munte pe timpul verii şi şi-a adus aici şi alte neamuri, crescători de oi, punând astfel bazele satului Budeşti.
Existenţa unei populaţii de rât ortodox a necesitat şi existenţa unui lăcaş de cult adecvat, respectiv o biserică. Din lucrarea care conţine documentele familiei Mano, la pagina 474, există un document cu nr. 286, prin care se redă înscripţia din Biserica de la Budeşti. Această înscripţie este scrisă lângă portretele ctitorilor.
Conţinutul este următorul: "Această Sfântă Biserică s-a dat din temelie de către fericiţii ctitori, Marele Vornic şi fost Caimacan al Ţării Româneşti Ion Mihail Mano şi soţia sa Anica Mano, născută Ghica şi s-a sfinţit la anul 1857 Iulie 20. Locul pe care a fost aşezată era o veche Biserică clădită de către familia Năsturel - Herescu în anul 1818." Lăcaşul actual a fost construit pe locul unei foste biserici din lemn, după cum ne menţionează pisania de la intrare.
Familia Mano era de origine italiană. Mai mulţi membri ai acestei familii s-au stabilit la Constantinopol şi au fost însărcinaţi de Patriarhii Ecumenici cu epritropia compatrioţilor lor, în calitate de "poveditori" ai coloniilor veneţiene şi genoveze.
Din aceştia s-ar fi coborât familia Manilor din Fanar (strămoşii celor din România). Originea lor a inspirat şi stilului arhitectonic al Bisericii ctitorite de ei la Budeşti.
Cutremurul din primăvara anului1977 a avut o influenţă nefastă asupra lăcaşului de cult din Budeşti. Peretele din partea de nord s-a prăbuşit în timpul acestui cutremur, localitatea rămânând fără biserică, dar s-a recurs la improvizaţii. Slujbele s-au ţinut în această perioadă în locuinţa parohială.
După cutremur preoţii Dumitrache Teodor şi Burcea Nicolae împreună cu membrii consiliului parohial, au început colectarea de bani de la enoriaşi pentru reconstrucţia bisericii, însă contribuţia şi fondurile strânse au fost modeste.
Venirea preotului Pâslaru Nicolae ca paroh a avut un rol hotărâtor în reconstrucţia bisericii. Prin contribuţia localnicilor şi cu unele fonduri de la Patriarhie s-a reuşit să se strângă fondurile necesare, astfel încât în anul 1982 biserica a fost ridicată şi acoperită. Cu sârguinţa aceluiaşi preot Pâslaru Nicolae şi a consiliului parohial s-au strâns sumele necesare cu care s-a realizat pictura murală interioară a bisericii.
În anul 1997, prin preocuparea preotului Voinea Gheorghiţă şi cu sprijinul domnului Canacheu Nicolae, enoriaş, membru al consiliului parohial al bisericii din localitate, s-a reuşit să se rezolve problema catapetesmei, lucrare rămasă restantă, biserica având o catapeteasmă improvizată.
După montarea catapetesmei, părintele Voinea Gheorghiţă şi consiliul parohial au făcut apel la enoriaşi ca să-şi aducă contribuţia pentru efectuarea picturii acestei lucrări. În anul 1998 s-a efectuat şi această lucrare.
După terminarea construcţiei şi efectuarea picturii murale, cutremurul din anul 1985 a zdruncinat turla bisericii, punând în evidenţă fisuri care la un eventual cutremur ar fi dus la prăbuşirea ei. Prin preocuparea preotului paroh Voinea Gheorghiţă s-au strâns fondurile necesare, cu care în anul 1999, s-au efectuat lucrările de consolidare a turlei, zugrăvelii şi picturii exterioare.
La 14 noiembrie 1999, cu sprijinul P.S. Nifon, episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, însoţit de un sobor de preoţi, şi de corul episcopiei, în prezenţa unui public numeros din localitate şi din satele vecine, s-a efectuat slujba de retârnosire a acestei biserici.
În perioada dintre cele două războaie mondiale, Budeştiul a cunoscut o evidenţă dezvoltare economică. Aici au venit numeroase familii din Prahova şi din Argeş, familii ce se ocupau cu comerţul de bunuri de larg consum, materiale de construcţii şi s-au dezvoltat numeroase profesii (cizmari, tâmplari, fierari, etc.). Tot în această perioadă s-a înmulţit numărul intelectualilor deoarece Budeştiul era o localitate bine dezvoltată.
Deşi localitatea Budeşti este situată relativ aproape de Capitală şi de graniţa de sud a ţării şi locuitorii au avut posibilitatea de a avea contacte cu persoane aparţinând altor culte, aceştia şi-au păstrat credinţa creştin-ortodoxă, fapt ce evidenţiază influenţa educativă a bisericii şi a slujitorilor ei asupra locuitorilor Budeştiului.
În zilele de duminică şi a sărbătorilor religioase de peste an, cei care frecventează biserica sunt în marea lor majoritate români, aromâni şi mai puţini din rândul populaţiei de etnie romă, care de regulă vin la biserică la marile sărbători şi cu ocazia unor evenimente de familie.
În Biserică se păstrează icoana "Sfânta Troiţă" - făcătoare de minuni - datând din anul 1864."
