"

„Şi văzând-o Domnul, I S-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu mai plânge!”(Luca 7, 13)

Nici femeia cea văduvă din cetatea Nain, nici altcineva din cei mulţi care duceau la mormânt pe fiul ei, nu au rugat pe Mântuitorul să facă acea preaslăvită minune, de a învia pe fiul văduvei şi a-l da mamei sale. Ci Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos văzând-o plângând, I s-a făcut milă de ea, după cum spune dumnezeiasca Evanghelie de azi: Şi văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea (Luca 7, 13). Mila lui Dumnezeu este una din însuşirile înţelepciunii lui Dumnezeu (Iacob 3, 17).

Toate însuşirile lui Dumnezeu, le are dumnezeirea din fire şi nu le-a luat din altă parte (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea I-a, C. 14, p. 51). Ca şi celelalte însuşiri ale lui Dumnezeu, mila Lui nu are margini. De aceea şi Duhul Sfânt ne încredinţează, zicând: Că mai mare decât cerul, este mila Ta (Psalm 107, 4; I Paralipomena 16, 34; II Paralipomena 5, 13; 20, 21).

Ştim cu toţii, că cea mai mare milă şi milostivire a lui Dumnezeu, s-a arătat prin trimiterea Fiului Său pe pământ, ca să mântuiască neamul omenesc, din robia cea amară şi grea a diavolului (Luca 1, 77-78; Efeseni 2, 4-6; Tit 3, 5; I Petru 1, 3). De aceea lui Dumnezeu I se mai zice şi Tatăl îndurărilor şi Dumnezeu a toată mângâierea (II Corinteni 1, 3).

Toate neamurile sînt datoare să slăvească pe Dumnezeu pentru mila Lui (Romani 15, 9; Isaia 30, 18). Mila lui Dumnezeu este din neam în neam spre cei ce se tem de Dânsul (Psalm 102, 17).

Când Mântuitorul, milostivindu-Se, a înviat pe fiul văduvei din Nain, prin această preaslăvită minune a adus negrăită bucurie şi spaimă, atât mamei copilului înviat, cît şi tuturor celor ce erau de faţă, încât toţi au dat slavă lui Dumnezeu, zicând: Prooroc mare S-a sculat întru noi că a cercetat Dumnezeu pe poporul Său (Luca 7, 16). Dar oare mila lui Dumnezeu numai într-un loc şi într-o vreme se arată asupra neamului omenesc? Nu, nicidecum.

Cine nu cunoaşte atunci şi nu vede în această binefacere a lui Dumnezeu îndurarea şi dragostea Lui faţă de oameni? Cine din cei credincioşi, care au frică de Dumnezeu, nu mulţumesc din inimă Preaînduratului şi Atotputernicului Dumnezeu pentru mila şi milostivirea Sa asupra zidirilor Sale? Ba uneori, şi înainte de a se aduna credincioşii la rugăciune în biserică, numai uitându-se la cer şi suspinând din adâncul inimii pentru lipsa de apă şi de hrană, Dumnezeu, ca un ştiutor de inimi, privind la inimile lor, care se roagă în tăcere, îndată le trimite ploaie şi vreme bună spre rodirea pământului, aducând mângâiere şi bucurie tuturor, şi celor buni, şi celor răi. Şi aceasta pentru că Domnul, după mărturia Sfintei Scripturi, plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi şi răsare soarele Său peste cei buni şi peste cei răi (Matei 5, 45).

Alteori, pentru păcatele oamenilor, îngăduie Dumnezeu să vină peste oameni boli grele, fără leac sau cu anevoie de vindecat prin doctori. Dar îndată ce se fac slujbe, rugăciuni şi Sfântul Maslu la biserici şi prin casele creştinilor, bolile se vindecă prin credinţă şi oamenii se fac sănătoşi ca mai înainte, şi aduc mulţumire Preabunului Dumnezeu, care I-a cercetat, dar morţii nu I-a dat.

Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema

Uneori se ridică mari tulburări şi războaie între popoarele lumii care aduc moartea a mii şi milioane de oameni. Însă, dacă oamenii îşi aduc aminte de Dumnezeu şi aleargă la El cu rugăciuni şi zile de post din toată inima, atunci Preabunul şi Atotputernicul Dumnezeu, potoleşte tulburările, stinge războaiele şi aduce pace şi înţelegere între oameni. Căci Domnul se milostiveşte spre noi şi ascultă pe toţi care se roagă pentru pacea lumii şi unirea fiilor Bisericii Lui. El este Împăratul păcii (Isaia 9, 5) şi fericeşte pe cei ce iubesc pacea, zicând: Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema (Matei 5, 9).

Alteori se ridică furtuni mari, ploi peste măsură şi grindină, aducând mari stricăciuni livezilor, grădinilor şi recoltelor, cu mari inundaţii şi alunecări de teren, sau sînt cutremure grele de pământ. Însă, dacă oamenii se căiesc de păcatele lor şi aleargă cu lacrimi la post şi rugăciune, ploile încetează şi cutremurele se liniştesc cu mila şi cu puterea cea negrăită a Preabunului Dumnezeu, Care le stăpâneşte pe toate. Cine nu cunoaşte, atunci, mila şi îndurarea Lui Dumnezeu asupra oamenilor şi purtarea Lui de grijă pe care o are spre toate făpturile Sale?

Alteori, pentru păcatele oamenilor, Dumnezeu îngăduie să apară pe pământ boli grele şi fără leac şi mulţime de lăcuste, gândaci, viermi, omizi şi alte insecte care fac mari stricăciuni grădinilor, livezilor şi tuturor semănăturilor. Însă dacă preoţii şi credincioşii se adună în biserici şi fac rugăciuni, Sfântul Maslu, aghiasmă şi alte slujbe rânduite, îndată suferinţele omeneşti se uşurează şi insectele stricătoare dispar prin mila şi purtarea de grijă a Preabunului şi mult Milostivului Dumnezeu faţă de neamul omenesc.

Dar cine dintre oameni va putea să spună vreodată cît de mare şi nemăsurată este îndurarea şi mila lui Dumnezeu, care pururea şi în tot locul se revarsă asupra tuturor făpturilor Sale?

Aşadar, fraţii mei, cugetând noi la mila şi îndurarea lui Dumnezeu, să ne silim a fi milostivi faţă de fraţii noştri loviţi de atâtea suferinţe, care sînt tot oameni ca şi noi. Prin aceasta împlinim porunca dată de Domnul, Care zice: Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv (Luca 6, 36). Să ne aducem aminte că, făcând noi fapte de milostenie, facem bine sufletelor noastre, după mărturia care zice: Omul cel milostiv face bine sufletului său; iar cel nemilostiv, pierde trupul său (Pilde 11, 17).

Când vrem să facem milostenie, să fim cu inimă bună şi cu bucurie, să dăm celor săraci şi necăjiţi, aducându-ne aminte că roada omului drept este "milostenia" (Pilde 19, 22) şi dacă cineva miluieşte să miluiască cu voie bună (Romani 12, 8). De asemenea, trebuie să ştim că în toate se arată mila lui Dumnezeu, dar mai cu seamă în îndelunga Sa răbdare (Ieremia 9, 47; Psalm 77, 42; Isaia 30, 18). Iarăşi mila lui Dumnezeu se arată în cruţarea celor răi, datorită celor drepţi.

Cu adevărat, fraţii mei, Dumnezeu este bun şi blând şi mult milostiv tuturor celor ce Îl cheamă pe Dânsul (Psalm 85, 4), dar voieşte ca şi noi să facem milă cu cei ce ne greşesc nouă: Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta vouă greşelile voastre (Matei 6, 15; Marcu 11, 25). Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a arătat că mai mult voieşte de la noi milă, decât jertfă: Mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că nu am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă (Matei 9, 13; 12, 7; Pilde 3, 3). (Părintele Cleopa)"

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Despre mila lui Dumnezeu.

Comentarii