Cezar STRATON

Căsătorie.”A cedat în fața sentimentului sălbatic și bizar de care este cuprins uneori un soț după douăzeci de ani de căsnicie, atunci când vede, de cealaltă latură a mesei, aceeași față a soției lui și își dă seama că, așa cum stă în acele momente, înfruntând-o, tot astfel va trebui să rabde până în ziua morții ei sau a lui.” (Rudyard Kipling (1865-1936), ”Divorț în familia Bronckhorst”)

Oțet.”Ah, naște din iubiri căsătoria / Ca un oțet din vin de viță-aleasă. / Oțetu-i cumpătării chezășia, / Da-i aspru, prea puțin plăcut la masă. / Buchetul lui celest cu timpul piere. / Se-acrește-i insipid – (mai va plăcere!)” (Byron (1788-1824), ”Don Juan”)

Pleonasme (comentate)(3). 11. ”Binecunoscuta ciorbă de potroace a reușit să ne scoată puțin din mahmureală”. (De fapt, potroaca – din rus. ”potroh”, magh. ”patroh” – este o ciorbă din măruntaie de pasăre, acrită cu borș sau cu zeamă de varză). 12. ”Compotul de fructe umplea rafturile din cămara bunicilor”: (Compotul – din fr. ”compote” – este ”un produs preparat din fructe, proaspete sau uscate, fierte în apă cu zahăr.”). 13.”La o fleică de vită, friptă în sânge, un pahar de vin bun este indispensabil.” (Fleica – din germ. ” Flecken” – este ”o bucată de carne de pe pântecele bovinelor, care se consumă, de regulă, friptă la grătar.” P.S. Mărturisesc că nici eu nu știusem... 14. ”O specialitate foarte apreciată la noi este jambonul de porc, așa-zisa șuncă.” (Jambonul – din fr. ”jambon” – este ”un produs obținut exclusiv din pulpă de porc, preparată prin sărare și afumare și/sau fierbere.”) 15. ”În trecut, cârciumile erau pline cu șliboviță de prune.” (Șlibovița – din pol. ”sliwowica” – este un vechi sortiment de rachiu din prune.) 16. ”Bunicul prefera, la masă, din supă, târtița de pasăre.” (Târtița – din bulg. ”tărtica” – este ” partea posterioară a coloanei vertebrale la păsări, acolo de unde cresc penele cozii.”) 17. ”Fostul conac boieresc devenise sediul CAP-ului” (De fapt conac – din tc. ”konak” – este, cu predilecție, ”o casă boierească la țară, pe o moșie.”) 18. ”Biserica avea vitralii colorate de o mare frumusețe.” (Vitraliul – din fr. ”vitrail” – este o fereastră alcătuită din bucăți de sticlă colorată sau pictată, montate într-o ramă metalică.) 19. ”Autorul acestui articol ne-a adus o ofensă jignitoare.” (Ofensă – din fr. ”offense” – înseamnă ”cuvânt, comportare, insultă, jignire, injurie”)

Zodia Racului.”Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic, / să merg constant înapoi. / Te-aş întâlni printre amintiri / şi după ce te-aş găsi nu ţi-aş mai da drumul, / te-aş târî cu mine înapoi, / să ne iubim tineri şi nevinovaţi, / după care, mereu înapoi, te-aş târî mai departe, / spre copilărie, / ne-am juca inocenţi / până ce, obosiţi de joc şi de inocenţă, / am dispărea într-un mit. / Dar nu sunt un rac autentic, / în zadar mă tot laud cu zodia mea, / sunt condamnat să merg înainte / şi tot ce pot e să târăsc între cleştii mei de rac / toată memoria mea, fără să cedez nimic, nimic, nimic, / cu riscul ca povara ei uriaşă să mă ucidă într-o zi.” (Octavian Paler)

Mucuri(de țigară). Anunț în WC-ul unui  bar: tipul care scoate mucurile de țigări pe care le (tot) aruncați în pișoar mai are și sarcina de a pune gheața în paharele dvs. Enjoy!

Păstorel.1. Păstorel a pus în circulație două lucrări de specialitate, două capodopere, după cum urmează: ,,Izvod de mâncări și beuturi cu prețăluitatea lor aflătoare la Hanu Ancuței”, apărută în 1935, și ,,De re culinaria”, 1977. Parcurgând cuprinsul lucrării ,,De re culinaria”, descoperim mai mult de 100 de rețete distribuite pe trei capitole - ,,Cronica gastronomică”, ,,Gastronomice” și ,,Din carnetul unui gastronom”. Anterior, toate aceste rețete fuseseră risipite de autor în publicațiile vremii: ,,Bilete de papagal” (1928), „Lumea” (1930), ,,Magazinul” (1933), ,,Adevărul literar și artistic” (1933-1934), ,,Vremea” (1934), ,,Almanahul Timpul” (1943), ,,Glasul Patriei” (1954-1964), precum și cele apărute în ,,Tribuna”, din 1957 și 1972. Primul text al cărții – ,,Considerațiuni liminare” – publicat în ,,Adevărul literar și artistic”, din februarie 1933, pare că e scris în zilele noastre, căci sărăcia, șomajul și mizeria bântuiau și atunci peste tot, iar Păstorel simțea o jenă să vorbească despre sosul rémoulade sau despre ostropelul (salmis) de fazan. De aceea, inaugurarea unei cronici gastronomice săptămânale într-o revistă literară i se părea o dovadă de cinism și cruzime. Cu toate acestea, întrucât ,,l’humanité se nourrit”, cum spune  franțuzul, indiferent de vitregia vremurilor, orgoliul național ne împinge să ne lăudăm bucătăria prin care ne impunem identitatea între celelalte națiuni. Căci puiul la frigare, mititeii și pârjoalele moldovenești nu sunt cu nimic mai prejos decât preparatele pretențioase inventate de bucătarii francezi de altădată. În capitolul al doilea – ,,Considerațiuni generale” – Păstorel aduce în discuție o chestiune spinoasă: este vreo legătură între bucătărie și gradul de civilizație al unui popor? Că, uite, pretinde el, englezii, deși sunt un popor civilizat, bucătăria lor nici nu există. Rușii, dimpotrivă, n-au rivali în materie de bucate și de băutură. Concluzia? Cultura și civilizația n-au înaintat simultan pe toate fronturile. Pe de altă parte, dacă, în materie de cultură, toate popoarele au filozofia, muzica și artele lor plastice, apreciate în fel și chip pe toate meridianele, ca un bun colectiv, în bucătărie lucrurile se diversifică, și putem vorbi de mâncăruri naționale: macaroanele și gorgonzola sunt italienești, conopida și andivele sunt poloneze, sarailiile și sarmalele, turcești etc. Desigur, prin evoluția istoriei, felurile de mâncare au călătorit de colo-colo, dar, să nu uităm originile. Din fericire, peste toți, se află românii, cei mai pricepuți în arta fripturilor de tot felul. În privința acestora, Păstorel îi dă dreptate lui Savarin care scria: ,,Bucătar devii, dar gratargiu te naști”. De parcă s-ar fi gândit la români... În afara lui Caragiale, despre restaurantele din gările românești nu s-a prea scris. Francezii, în schimb, au făcut-o cu dărnicie. Și Păstorel dă de exemplu Gara din Dijon, ajunsă celebră în toată lumea. Acolo veneau sau poate mai vin și acum, în pelerinaj, călători din toată Franța, ca să guste din melcii cu muștar, stropiți cu inegalabilul Pinot noir. Dar Păstorel ne contrazice: politica aceasta s-a întins până la noi. Astfel, voiai să guști un vin de Nicorești? Vizitai, dom’le, Gara Tecuci. Voiai Cârjoaia sau Cotnari? Le găseai la Hârlău, la Iași sau la Botoșani, și nu-ți mai trebuia nimic, să nu mai mori. Noi, în schimb, știam doar de restaurantul lui Dobrogeanu-Gherea din Gara Ploiești și de berăria lui Caragiale din Buzău, unde se mutase cu toată familia în trei cămăruțe din spatele gării.

De ce?(Na metade do ceo subido ardia). Pe cerul amiezii ardea călător / Păstorul luminii, când turma de capre / Din valea-nverzită plecă să se-adape / La suava chemare a unui izvor. / La umbra pădurii plecară în zbor / Și păsări, de arșița zile să scape: / Se-opri ciripitul, cicadele toate / Porniră doar ele concertele lor. / Liso, păstor pe plaiul cel verde / O caută-ntruna pe nimfa haínă, / Lacrimi vărsând pentru Natercia sa: / „De ce pleci de la cel ce de dor se pierde / La cel ce nu te vrea?” (și suspină) / Iar ecou-i răspunde doar el: „Nu te vrea”… (Luís de Camões, în românește de Adrian Vasiliu)

Snobilime.O doamnă din high society, una foarte fițoasă, coboară speriată din al ei Porsche Cayenne la medicul ei privat, anunțându-l că a fost înțepată – într-un loc imposibil de mărturisit oricui - de o viespe. – Dar eu sunt doctor, puteți să-mi spuneți unde v-a înțepat, stimată doamnă!? – Nu, pentru că dvs tratați toate prietenele mele și dacă ar afla ele... viața mea socială ar fi distrusă… - Doamnă... dar eu respect cu sfințenie secretul profesional! Atunci doamna îi șoptește, la ureche: - Într-un magazin de periferie… la un second-hand!