Cezar STRATON

Capșa.”Dacă ești prost la Capșa, este imposibil... să fii inteligent altundeva." scria Tudor Arghezi. Toată literatura interbelică se oprește din când în când la restaurantul aflat pe locul unor foste case boierești. Timp de 75 de ani, Capșa a fost mai mult decât un hotel, o cofetărie sau o cafenea, a fost într-un fel buricul țării și cronica ei vie. Demult, Capșa a intrat în istoria noastră. (...) Aici a mâncat, timp de 30 de ani, tot ce avea un nume în București și tot ce era străin cu vază. Aci venea, după teatru sau concert, protipendada bucureșteană să supeze. (...) Iar în cele trei salonașe «particulare» care dau pe Strada Edgar Quinet s-au perindat toate femeile frumoase ale Bucureștilor, toate actrițele străine, toate elegantele, mai mult sau mai puțin artiste, atrase de faima cheflie a orașului nostru. Istoria Casei Capșa e unită cu destinul unei familii de macedo-români, urmași ai cojocarului Dumitru Capșa. Sosirea lui pe meleagurile noastre a fost legată de unul din cele mai dramatice episoade ale istoriei balcanice: distrugerea din temelii a orașului Moscopole, splendida capitală a aromânilor, rasă de pe fața pământului, în 1788, de artileria otomană. Supraviețuitorii acelui genocid s-au risipit în cele patru zări, iar mulți dintre ei au venit în Țările Române. Dumitru Capșa a avut patru băieți, iar Constantin, mezinul familiei a fost singurul care a preluat meseria tatălui său: cojocăria. Constantin a avut apoi 12 copii. Patru dintre ei, și anume Vasile, Anton, Constantin si Grigore, sunt cei care, la mijlocul sec. XlX, vor înființa Casa Capșa, eleganta cofetărie care avea să devină celebră în toată Europa. În jurul anului 1869, Constantin și Grigore Capșa conduceau afacerea familiei. Grigore Capșa a fost trimis să învețe meserie la „Casa Boissier” din Franța, iar priceperea lui i-a permis să prezinte produsele românești la Expoziția din Paris. Mai târziu, Constantin se retrage, iar Grigore rămâne stăpân și se extinde cu un hotel și cu „Salonul de consumație”, devenit Cafeneaua Capșa la 1886. După moartea lui Grigore Capșa (23 decembrie 1902), care a condus 34 de ani Casa Capșa, urmează la conducerea firmei nepotul său Ștefan, fiul lui Constantin. (sursa: internet).

Sâni. ”De când ți-am ținut sânii în palme/mâinile mele miros a mere ionatane/mâinile mele, de fapt/sunt mâinile unui sfânt fugit din icoane//de când ți-am ținut sânii în palme/mâinile mele miros a pădure/mâinile mele, de fapt/sunt două cazanii de mure//de când ți-am ținut sânii în palme/de când mi-a fluturat rochia ta pe frunte/mâinile mele miros a pârâu/ce izvorăște din munte//de când ți-am ținut sânii în palme/de când am mușcat din buzele tale ca dintr-o prescură/simt o flacără/cum îmi arde pe gură//de când ți-am ținut sânii în palme/de când ai venit să mă cutreieri/inima mea este/un ceasornic cu greieri.” (Constantin Preda, ”De când ți-am ținut sânii în palme”).

Mache (prelucrare personală după o glumiță, dar și după acea baladă esențială, cu care ne tot ”mândrim”). Meșterul Manole, cocoțat sus, pe schele, spoia tavanul mănăstirii. Rămâne, la un moment dat, fără var în găleată. Îi e greu - firesc, el era ”meșterul”! - să se dea jos de pe înaltele schele, și urlă la unul dintre cei nouă ”meșteri mari, calfe și zidari”, între care era un oarecare Mache: - Macheee! Var! Mache, rezemat de zidul mănăstirii, fumând, cu sticla de bere într-o mână și mângâind o fetișcană robotnică pe șantier, cu cealaltă, răspunde, în glas cu o lene colosală, tipic valahă: Mache love, not var (war)... P.S. Apăi, cum să mai crezi în legendele, baladele noastre așa-zis (poate că ...bine, corect zis?) definitorii ca neam!? În ”Miorița” ăia se ucid pentru câteva oi... În ”Meșterul Manole”... tot ce zidim...se dărâmă...Trebuie mereu să ”sacrificăm” ceva...pe cineva?! Pe noi...viețile noastre? Până când, Doamne...? Apăi, dacă Mache - eternul, imortelul - vrea love, not var (war)!? El decide!? Cred că istețul de Mache este, o fi fost... ori va fi...vreun ministru, senator, ceva....Că dacă tot o scăpat de nefericitul, idealistul, romanticul meșter Manole...why not!? Trăiască Mache! Băiat isteț!

Regrete. Astăzi, de dimineață, m-am așezat pe o bancă, în parc, lângă un om fără adăpost. L-am întrebat cum a ajuns să decadă până la starea acesta de vagabond. – Păi, până săptămâna trecută am avut cam tot ce-mi trebuia! Un bucătar care îmi prepara mesele, în camera mea se făcea ordine zilnic, hainele îmi erau spălate și călcate, pe lângă faptul că aveam un acoperiș deasupra capului, aveam TV, Internet, sală de gimnastică, bazin, puteam să fac și o scoală…– Dar ce s-a îintâmplat? Droguri? Alcool? Divorț? – Nu, nu… mi-au dat drumu’ din închisoare.

Dar. Dumnezeu îi acordă unui bărbat împlinirea a două dorințe. El îi cere cea mai bună băutura și cea mai bună femeie. Cu ce s-a ales? Cu apă minerală și cu Maica Tereza.

Interes. Unii râd, alții plâng. Unii cântă, alții joacă. Unii vorbesc, alții zbiară. Și toți pentru interes. (Cilibi Moise)