Cezar STRATON

Ar trebui o tonă de lămâi pentru a-ți tăia greața provocată de lectura săptămânalului „Glasul Moldovei”, organ - bine zis! - al celor mai nostalgice cercuri moscovite. ■ Simpla atingere a acestei imunde fițuici provoacă repulsie. Dar cum să scapi de drojdia lăsată în minte de răstălmăcirea grosolană a istoriei, de batjocorirea marilor cronicari? ■ Am purces la această muncă de vidanjor pentru că, nu-i așa, cineva trebuie neapărat s-o facă. ■ O pagină întreagă a unui număr al numitei reviste e consacrată „agenților români” și „băieților noștri” sub titlul scabros „Cu limbricii românești”. ■ Materialul e semnat de doi autori, unul dintre ei fiind Alexandru Gorun, locotenent-colonel (r) din Iași (?!) ■ „Demonstrația”, de cea mai pură extracție stalinistă, lansează pervers o idee în premieră: conflictul de la Nistru ar fi fost provocat și alimentat de România prin „agenții săi” și de „romanizatorii locali”, „în scopul separării moldovenilor de pe ambele maluri ale Nistrului”. ■ Și eu care credeam că de când „umblă-n sus și-n jos prin lume / Ca zăcând, ca fără turme”, specialiștii ruși în dezinformare și-au mai cizelat stilul... ■ Cu o mârlănie ce se închipuie ironie, este ridiculizat „armamentul și echipamentul militar furnizat Moldovei de România, niște bulendre învechite și scoase din uz, cu un preț care nu costa atâta împreună cu mama lor nici atunci când erau nou-nouțe”. ■ Blindatele trimise de români – ni se spune – s-au rătăcit prin Moldova deoarece conducătorii lor „au umblat cu blindatele la neamuri și la cumătrii”. ■ Mai jos, subtilitatea autorilor atinge absolutul: „probabil s-au cam prea străduit să încurce ițele spionilor ruși, ca să nu fie detectați, că nici securitatea moldoveană nu putea da de urmele lor”. ■ Măi, să fie, meseriașă securitate! ■ Ura față de „colonizatorii români” se nutrește din ea însăși pentru a atinge cote apocaliptice: „romanizatorii sunt gata să ne dea cu noroi în obraz, numai să ne asemănăm cu ei, mai dihai decât frații de gemeni”. ■ „Securitatea română”, care „umblă cu mâța-n sac atâta amar de vreme”, a transformat Frontul Popular într-un „mecanism securist”, astfel încât FPCD a devenit „o navă străină aflată în apele teritoriale ale Moldovei, purtând la bordul ei material etatocid (distrugător de stat) - că bine combateți, măi daraghoilor! – pe care îl acumulează zi de zi” (de ce nu ceas după ceas și în proporție de masă ?). ■ Ce mai fac securiștii români? Păi colectează zelos „o baltă de zoi de pe obrajii demnitarilor noștri” (așadar n-au zvârlit, au colectat, deci au avut ce!) în scop de șantaj. ■ Așa a pățit Snegur, atunci când, din cauză că îl „sfredeleau niște îndoieli”, „s-a pus la taifas cu poporul său”, motiv pentru care „străjerii securității statului vecin au început să-l lucreze cu tot înadinsul, introducându-i chiar în cabinetul de lucru o șaibă (microfon), „pentru a-i imprima orice mârâit de interes operativ”. Ia stați oleacă, erau securiști ori zoologi? ■ Ce mai tura-vura, prin amenințări ori printr-un cont „mășcățel” deschis în străinătate - nici vajnicii „moldoveni mari” nu prea știu, ci numai bănuiesc, dar cu toate astea glăsuiesc - Snegur a fost făcut să-și întoarcă spatele la moldoveni. ■ Și dă-i și luptă, delirul antiromânesc continuă pe coloane și pe pagini întregi. ■ El ar putea fi ignorat dacă nu am cunoaște pericolul de moarte pe care îl constituie un microb creat în laborator odată scăpat și lăsat să se înmulțească în voie. ■ Atenție, dragi cititori: cel mai vechi și mai agresiv virus roșu, bolșevic – românofobia – pare că a reînviat și proliferează în voie la Chișinău! (2000)

(Din cartea ”Basarabia și Bucovina” (2 volume), ediția a II-a, în curs de apariție)