“Regele Carol nu mai este”
„Ţara Românească este lovită de grea şi nemărginită încercare. Regele Carol nu mai este. S’a stins cârmaciul iscusit al Ţării Româneşti, după ce vreme de 48 de ani a dires cârma ei cu braţ puternic şi ochiul pătrunzător, îndreptând-o din vârtejul valurilor spumegătoare cătră largul mării liniştite.
Nimică nu lăsa de bănuit tragica catastrofă, din dimineaţa zilei de Sâmbătă, 10 Octombrie. În ajunul morţii, joi a primit pe dl. Al. Marghiloman, şeful partidului conservator; vineri, pe 9 octombrie, a lucrat cu şeful guvernului, dl. Ionel Brăteanu, seara a primit în audienţe mai lungi pe dl. Virgil Arion, şi pe fraţii Buxton. La orele 10 şi jumătate Regele s’a culcat ca de obiceiu, fără a arăta vreo indispoziţie. Regina dormea de un răstimp în aceeaşi cameră cu Suveranul. La orele 5 dimineaţă Regele de deşteptă din somn şi îi zise Reginei că se simte foarte rău. Regina a chemat la telefon pe dr. Mamulea, trimiţând totodată şi automobilul ca să-l aducă. Cu toate îngrijirile, Suveranul îşi dădu la oarele 5 şi 45 obştescul sfârşit, în braţele Reginei”.
„Viaţa Nouă”, Anul III, nr. 143, 15 Octomvrie 1914.
„Plantaţie intensivă”
„Peste cîţiva ani la Gospodăria de stat Fălticeni vom avea prilejul să vedem una dintre cele mai mari livezi intensive din regiune. Ea va ocupa 350 ha. În anul acesta se face amenajarea teritoriului pentru plantarea a 120 ha livadă. Specificul acestei plantaţii constă în densitatea mare de pomi pe unitatea de suprafaţă şi portul mic al pomilor”.
„Zori Noi”, Anul XX, nr. 5550, Suceava, Sîmbătă 16 octombrie 1965.
(14 oct 2009, 12:00:14
,,Peste ctiva ani la Ruina de stat Falticeni vom avea prilejul sa vedem una dintre cele mai mari distrugeri din regiune. Ea va ocupa 350 ha. n anul acesta se face praf teritoriul prin defrisarea a 120 ha livada si lasarea in paragina a restului. Specificul acestei distrugeri consta n densitatea mare de prosti pe unitatea de suprafata si dorinta nebuna de a distruge tot ce a mai ramas bun in comuna Suceava".
"Zori cu Praf", Anul XXX, nr 105550, Suceava, Joi 16 octombrie 2010, mai pe seara"