„Legea sanitară” (I)
„Noi cari credem că întrecem cu cultura noastră chiar şi popoarele cele mai civilisate şi civilisătoare din trecut, până nu de mult nici n’am cunoscut că basa unui stat puternic este numai o populaţiune sănătoasă. În Austria abia înainte de 20 de ani au cunoscut autorităţile statului că datorinţa lor este de a griji pentru sănătatea popoarelor sale şi abia în anul 1870 s’a decretat legea care regulează chestia sanitară a poporăţiunii, lăsând însă realisarea legii în sarcina provincielor. Au trebuit să treacă din nou 17 ani, până ce provinciele au cercat a regula chestia sanitară şi astfeliu s’a născut proiectul de lege relativ la organisarea serviciului sanitar în comunele ducatului Bucovina”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 16, Suceava, 31 Decemvre 1887.
„Şedinţa partidului liberal”
„În sala societăţii „Deşteptarea” s’a ţinut, sub preşedinţia domnului C. Leontieş, şedinţa partidului liberal din localitatea Câmpulung. Domnul prefect C. Leontieş a expus situaţia politică arătând realizările partidului în cei trei ani de guvernare. Tot odată a adus la cunoştinţă că sistemul lucrărilor publice a promis 2 milioane de lei pentru refacerea şoselelor din judeţ. Cu această ocazie a mai arătat că, în programul de primăvara viitoare, vor intra următoarele lucrări pentru oraşul Câmpulung: pavarea străzii principale, facerea monumentului eroilor şi refacerea străzilor”.
„Glasul Bucovinei”, Anul XIX, nr. 4963, 12 Decembrie 1936.
„Ca apucaţi de streche”
„Aflîndu-mă în deplasare la Vereşti, am auzit o strigătură din gura unor fete: <Ţine mamă uşa bine, că turbatul iarăşi vine!>. Apoi să ştiţi că nu e vorba numai de unul ci de mai mulţi: nişte hojmalăi de băietani din Corocăeşti. Nu le-a apărut încă tuleile mustăţilor, n-au învăţat bine să poarte cuşma şi au şi început să înghită rachiul cu budanele. Trăsniţi de atîta băutură, au crezut că sînt viteji dacă se poartă ca nişte dihănii atinse de turbare. Au deşertat în ei atîta holercă de sfeclă, de parcă s-ar fi bătut nebunii la gurile lor”.
„Zori Noi”, Anul XXVI, nr. 7466, Suceava, Marţi 21 decembrie 1971.