Ion DRĂGUŞANUL

VIJNIŢA (II). În 1775, Vijniţa cu Cernăteşti aveau 3 popi şi 62 ţărani, plus 56 familii de evrei, cu 191 suflete, reprezentate de Jstmar Hasklowitz, Josef Loebl, Jakob Israel, Loebl Meyer, Israel, Jakob şi Jehoschua Mayer, numărul familiilor evreieşti din Vijniţa ajungând, în 1777, la 108 familii, cu 208 suflete.„Vijniţa este un orăşel, înfiinţat nu demult, în apropierea Pocuţiei, constând, în prezent, numai din câţiva evrei şi ţărani imigraţi din Polonia”[1].

În perioada 1817-1830, din rândurile iobagilor din Vijniţa s-au desprins câţiva viteji, care s-au retras în munţi, trăind după voia şi cugetul lor, cea mai renumită bandă de haiduci din vremea aceea fiind cea a lui Miron Ştoliuk.

În Vijniţa existau 2 biserici, cea a Sfântului Nicolai din Vijniţa de Sus sau Vijenka, cum i se mai spunea, construită în 1792 şi reconstruită în 1883, şi biserica Adormirii Maicii Domnului din Vijniţa de Jos, construită în 1867 (în 1868 s-a adăugat o capelă, în Bahna) şi restaurată în 1889. În 1843, biserica din Vijniţa de Sus, cu 912 enoriaşi ortodocşi, era patronată de Gregor de Aivas şi de Georgie de Giurgiuvan, postul de paroh fiind vacant, iar biserica din Vijniţa de Jos, cu 1.100 enoriaşi, patronată de aceiaşi doi patroni bisericeşti, îl avea paroh pe Ioan Gribovschi. În 1876, patronatul Vijniţei de Sus era imperial, cei 1.177 enoriaşi fiind păstoriţi de Ioan Ostasşek, iar în Vijniţa de Jos, parohie cu 1.089 enoriaşi, patron bisericesc era Gregor de AIVAS, postul de paroh fiind vacant. În 1907, la Vijniţa de Sus era paroh Ioan Ostasşek, născut în 1844, preot din 1870, paroh din 1873, cantor fiind, din 1902, Ioan Cozariciuc, născut în 1902, iar la Vijniţa de Jos era paroh Theodor Semaniuc, născut în 1854, preot din 1880, paroh din 1886, cantor fiind, din 1900, Ilie Şandro, născut în 1877.

Din 1778, funcţionau, în Vijniţa de Sus, o şcoală cu 3 clase şi o şcoală cu o clasă, în Vijniţa de Jos fiind deschise, în 1871, o şcoală de băieţi cu 6 clase, iar în 1877, o şcoală de fete cu 6 clase[2].

În perioada 1848-1849, iobagii din Vijniţa s-au răsculat, sub conducerea lui Luchian Cobiliţă.

Din 1855, Vijniţa a fost centru administrativ al zonei.

Principala personalitate a comunităţii evreieşti din Vijniţa a fost Besht Menahem Mendel ben Haim Hager, fondatorul familiei de rabini hasidici din Vijniţa.

În 1880, din cei 4.165 locuitori ai Vijniţei, 3.795 erau evrei.

„În noaptea de 19 spre 20 ianuarie 1888, nişte făcători de rele au intrat în sediul visteriei c.r. din Vijniţa şi, sfărâmând casa Wertheim, au furat 2.181 florini din banii birului şi 18.627 florini din alte diferite depozite”[3].

În 1890, Vijniţa avea 5.200 locuitori, primar fiind evreul Moses Scharf. Învăţători erau George Turkewicz, F. Schweitzer, I. Straticiuc, I. Bohmer, E. Hodowanski, A. Straticiuc, M. Avacovici, M. Kanczuker, L. Tarnowiecka şi L. Rosenheck.

Paroh era Teodor Semaniuc.

O listă de subscripţie publică, din noiembrie 1891, încredinţată lui „Teodor Semaniuc, paroh din Vijniţă”, cuprinde următoarele nume: medicul veterinar districtual Leontie Taniac, moşierul Teodor Semaniuc, Ioan Perdeiczuck, Petre Cremenicki, Niculaiu Huley, Foca Romaniuk, Ioan Serhij, Alexei Serhij, Stefan Lazorek, Petru Tarnovieţchi, Gavril Ilievici, Simion Tanasijczuk, Ioan Klem, Dimitrie Nesteriuc, Filip Sadagurski, Andreiu Malarezuk, Stefan Tanasijczuk, Isidor Ierimiczuk, Costin Tanasijczuk şi Ilie Lasorek[4].

O altă listă de subscripţie, din iunie 1906, întocmită de notarul din Vijniţa, Vasile Tudan, şi de soţia sa, Aspazia Tudan, în beneficiul proiectatei societăţi culturale „Luceafărul Bucovinei”, menţionează numele: tipograf Dionisiu Bacinschi, farmacist Marcus Vogel, Semaniuc, Iosel Fischer, Ludmil Kluger, Mihail Păiuş, Mihai Fabian, învăţătorul Sosanschi, Ferdinand Wihard, Paul Pohalschi, Nemo şi Vitold Guşchievici[5].

„Duminică, 18 Noiembrie 1923, se deschide internatul de elevi din Vijniţa”[6].

În noaptea de 13 spre 14 iunie 1941, ostaşii bolşevici au ridicat 31 familii evreieşti şi le-au deportat în Siberia.

În 22 iunie 1941, a început un val imens de distrugere a comunităţii evreieşti din Vijniţa, inclusiv prin deportarea evreilor în Transnistria, cei mai mulţi murind în lagărele de la Jurin şi de la Moghilev. Printre victime s-au aflat familia avocatului Dr. Rosner,  familia comercianţilor Schlomo Rosner, Hermann Steigmann, Naftali Haller, precum şi cea a tehnicianului dentar Brauner.