Ion DRĂGUŞANUL

VIJNIŢA (I). Sat de baştină a celebrei familii de boieri şi cărturari moldoveni, Tăutul, satul Vijniţa pare să fi fost menţionat pentru prima dată, după cum susţin localnicii, într-o cronică rusească din anul 1158, dar, aşa cum scria şi Ion Neculce, exagerând, pentru că graniţa cu polonii fusese trasată în 13 decembrie 1433, sau confundându-l pe fiul lui Alexandru cel Bun, Ştefan Vodă, cu Ştefan cel Mare: „Când au aşedzat pace Ştefan-vodă cel Bun cu leşii, fiind Ion Tăutul logofăt mare, l-au trimis sol la leşi. Şi au dăruit craiul leşescu Tăutului aceste sate la margine: Câmpul Lungu rusescu, Putila, Răstoaceli, Vijniţa, Ispasul, Milie, Vilavce, Carapciul, Zamostie, Vascăuţii, Voloca. Toate acestea le-au dăruit craiul leşescu Tăutului logofătului. Şi au pus hotar apa Cirimuşul, întru o duminică dimineaţa”.

Satul Vijniţa aparţine Tăutenilor şi în 2 aprilie 1623, când Ştefan Tomşa al II-lea întărea lui Tăutul logofăt părţi din satele Vijniţa şi Voloca, dar satul întreg, cu vecini, este întărit, în 12 ianuarie 1644, vornicului Bucium, probabil ginere al logofătului Tăutul.

În 25 februarie 1663, Ion Cocoranul, alt ginere de-al Tăutenilor, lasă copiilor săi părţi de moşie în Vijniţa şi Voloca.

Un document din 1711, nedatat, la care face referire Teodor Bălan, spune că, după înfrângerea lui Dimitrie Cantemir şi a lui Petru cel Mare la Stănileşti, „atuncia şi Rugină, înpreună cu giupâneasa lui (Aniţa), au lipsăt di aici din ţară şi s-au dus cu Moscalii, iar aici, în urma lor, rămăind datorii la unii şi la alţii”, satele Broscăuţi şi Vijniţa, din viitoarea Bucovinei, pe lângă altele din întreaga Moldovă, au fost luate de creditori, precum Sandu neguţătoriu, căruia îi datora 120 lei. Episcopul Rădăuţilor, Calistru, a plătit acele datorii, dar ginerele lui Preda Paladi, Mihai Micul, ca rudă mai apropiată, a întors banii episcopului, păstrând Vijniţa, în vreme ce Broscăuţii şi celelalte sate au fost luate de domnie şi dăruite lui Sandu Sturza.

În 9 martie 1723, călugărul Gheorghi Moţoc vindea ginerelui său, Dănilă Giurgiuvan, pentru 50 galbeni, a opta parte din satul Vijniţa.

În 3 aprilie 1736, Safta şi Mihalache Micul moşteneau jumătate din satul şi moşia Vijniţa, după feciorii lui Drăguţescul, „rude sterpe”.

În 8 august 1768, Ioniţă Cantacuzino primea, drept zălog pentru un împrumut de bani, trei părţi din o jumătate de sat şi o a opta parte din sat, de la Vasile Raţă. Cealaltă jumătate de sat aparţinea Sturzeştilor.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Vijniţa „153 – toată suma caselor”, însemnând 3 popi, Vasile, Giorgie şi Vasili, 4 dascăli, Vasili, Fedor, Hlihor şi Fodor palamar, 9 văduve, Mălanca, Anna, Hafia, Vasilina, Hafia, Săfrona, Paraschiva, Iliana şi Solomia, 137 birnici şi 71 jidovi ai târgului Vijniţa.

Birnicii satului Vijniţa erau: Miron vornicul, Istrate Melniciuc, Ivan Hlihoriac, Acsăntii Şapca, Dumitru Grapeniuc, Vasilii Dulcico, Giorgie Margin, Andrei brat ego, Ivan brat ego, Fedor Şfidoc, Fedor Scrondic, Dumitru Tironiac, Simion Scrainiciuc, Ignat sin Giorgiţă, Mihail Isac, Dumitru Iosâpciuk, Dumitru Scrâmciuk, Vasili sin popii, Onofrei sin Chirilă, Dumitru Halos, Roman Machidon, Nicolai Pilipko, Costin Bărbii, Andrei brat Melniciuc, Hrihor sin Roman, Ivan Dronicu, Căzan sin Dronic, Nichita sin Ilko, Alecsa botnar, Pricop sin MOISII, Hlihor Binţa, Ivan Sâcliş, Ostafii Clin, Istrati sin Ignat, Andrei sin Anton, Andrei sin Roman, Ivan sin Velişco, Cozma sin Velişco, Nichita sin Velişco, Nichita Smidoc, Fedor Ciornohuz, Dănilă zet ego, Dumitru sin Istrate, Ivan sin Ştefan, Fedor sin Ivan, Vasili brat ego, Timofei brat ego, Nicolai Clin, Ignat Spaciuc, Petre Tironiuc, Fedor Purcică, Pavăl velnicer, Ivan Scominiac, Giorgie Panţir, Dănilă, Hlihor ciobotar, Petre Pliva, Vasili Percico, Ivan Tihonoc, Vasili Boiko, Andrei Voronic, Toader Pavliuc, Ştefan Şpinco, Vasili paznic, Ivan pânzar şi Nichita velnicer.

Jidovii de la târgul Vijniţii erau: Iacăr sin Lazăr, Iacob Şkolnik, Haim sin Iosip, Marko Snetinski, Şmil sin Marko, Rabin Haham, Iţko sin Moşko, Avram Karabeniuk, Avram sin Moşko croitor, Peisik sin Leibii, Maer, Şmil sin Iancul, Iancul Kulski, Zelman sin Şlomii, Iancul sin Leibii, Berko sin Avram, Aron Şkolnikul, Berko Pikir, Leiba, Hanciul, Zelman Oezerivski, Urko sin Moşko, David sin Iţko, Avramko sin Iţko, Avramko velnicer, David, Şloim velnicer, Avram sin Izdrail, Fişel Şkolnik, Şimşim sin Biinik, Şmil Kolomiiski, David Gidano, Veiniş Osaţ, Berko velnicer, Keţlo sin Berko, Iţko Deliţa, Iosip Avram, Leiba Hamciuk, Lesman Şkolnik, Davitko sin Kilman, Şmilo sin David, Zolman sin Berciul, Borox ciupicar, Sămen sin Silim, Morko sin Iţko, Periţi sin Nosâm, Nosâm sin Avram, Iosip Kuţki, Iţko sin Avram, Iacob ciobotar, Boium Zlonik, Borih sin Iankul, Şulim croitor, Avram Piker, Maiurko Piker, Haim sin Lohman, Marko sin Haim, Iosip sin Oroniuk, Naşko ot Kutor, Iţko sin Avram, Iona Krimar, Gelman sin Şmil, Iţko sin Strule, Moşco de la Kosov, Mindel dascalul, Maiurko Skinik, Samson croitorul, Maiur Şkolnikul, Mordko sin Leiba velnicer, Gerşin David şi Leiba sin Şolom. Şi mai erau circa 1.000 oameni în „satul Samdogora a lui baron”, adică în Sadagura baronului Gardinberg, care nu s-au lăsat scrişi în foile de recensământ.