Ion DRĂGUŞANUL

OCNA. Numit, iniţial, Martineşti, satul numit, astăzi, Ocna a fost dăruit, în 29 august 1591, de fraţii Stroici surorii lor, Olenţa, satul fiind „o parte de la mama noastră, răpousata Anghelina”.
În 13 mai 1639, partea de sus a satului Martineşti aparţinea lui Dumitraşco Burlă, care o vindea starostelui de Cernăuţi, Gavrilaş Mateiaş.
În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copii lui, Ieremie, Ileana comisoaia şi Alexandra vorniceasa. „Partea jupânesei Alexandra visterniceasa a fost… satul Martineşti, cu două heleşteie”.
În 6 martie 1722, în faţa Divanului Domnesc, de Gligoraş Stroescul şi de Iordachi Cantacuzino îşi dispută jumătate de sat Martineşti, dar înscrisurile vechi i-au dat dreptate lui Stroescul, cel care, în 22 aprilie 1740, este împuternicit de Grigore Ghica Vodă să strângă dijma din Martineşti.
Conflictul privind dreptul de proprietate asupra unei jumătăţi a satului Martineşti continuă, între Gligoraş Stroescul şi Iordachi Cantacuzino, dar câştig de cauză are tot Stroescul, şi în 21 august 1761, la Divanului lui Grigore Ioan Callimah Vodă. Abia fiul lui Iordachi, Constantin Cantacuzino, va câştiga dreptul de proprietate asupra jumătăţii de sat disputate, cea de jos, în 11 septembrie 1764.
Recensământul lui Rumeanţev¹, din 1772-1773, înregistrează la Slobozia Ocna, moşie a comisului Iordache Canta, „36 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Tudosii, 1 călăraş, Vasilie, 1 văduvă, Anca, 2 jidovi, Leiba şi Şmil, şi 31 birnici: Dumitraş Zota vornic, Ion Stancă, Mihai Şevciucu, Vasilie brat ego, Ştefan Horobeţ, Vasilii Colenchiuschii, Iacob Olinciucu, Ştefan Vandica, Andrei Cacii, Andrei Drihoneţ, Andrei Şeciur pânzar, Ivan Corju, Vasile Huţuliac, Ivan Colba, Ivan Carpeciuc, Panco Pavliuc, Hrihor Titin, Ştefan Rediu, Ivan Titin, Semen Mihovancu, Ivan Osadiţa, Vasile Bujeniţă, Ilaş Voloşin, Ştefan Vornico, Hrihor Bereazunschii, Iacob văcar, Necolai cioban, Petre velnicer, Neculai scutar, Toader scutar şi Ştefan vătăman.
În 1774, satul Slobozia Ocna, multă vreme pustiită, până atunci, avea doar 10 familii, iar în 1775, când făcea parte din Ocolul Nistrului, 1 popă şi 30 familii de ţărani ruteni. În 1784, datorită masivelor colonizări cu ruteni, făcute de Constantin Stroescul, care recâştigase partea lui de sat, în 4 februarie 1783, numărul familiilor din Ocna ajunge la 106.
Din 9 martie 1784, când Constantin Stroescul renunţă la partea de jos a satului Ocna, neamul Cantacuzinilor devine stăpânul de necontestat al acele moşii.
Biserica Sfântului Ioan Teologul din Ocna a fost construită, în 1826, de Alexandru Cantacuzino. În 1843, patron bisericesc încă era Alexandru Cantacuzino, iar paroh, Mihail Daşchevici, care păstorea 1.035 suflete. În 1876, când avea 1.488 enoriaşi, biserica era patronată de Victoria de Zotta, paroh fiind Vasile PETRAŞCO. În 1907, paroh era Tihon Hacman, născut în 1865, preot din 1890, paroh din 1902, iar cantor, din 1900, Samson Zopa, născut în 1862.
Din 1859, funcţiona, la Ocna, o şcoală cu 4 clase².
În 1890, Ocna avea 1.880 locuitori, 80 % ucraineni, 15 % români şi 5 % evrei, primar al comunei fiind Iacov Catreci. Învăţător era Ioan Bajanschi, paroh – Vasile de Petraşco, iar cantor bisericesc – Samson Zopa.

________________________________________

¹ ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 428
² SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 29, 1876 p. 88, 1907 p. 88