Ion DRĂGUŞANUL

MOARA (I). În documentele Prefecturii judeţului Suceava, din 1939, ba chiar şi în cele ale Secţiei regionale de învăţământ Suceava, din 1955, satele Moara Nica şi Moara Carp, precum şi cătunele Bulai, Bursuci (Moara Carp), Frumoasa, Hreaţca, Luciu, Roşia şi Strâmbu făceau parte din comuna Bosanci[1], după ce, vreme de veacuri, toate aceste vetre de sat şi moşii, cu excepţia „mitocului armenesc”, numit Bulai, au fost ale bosâncenilor. Prin urmare, istoria străveche a comunei Moara trebuie căutată după câteva repere, în primul rând cel al Bosancilor, apoi şi cele ale Vornicenilor şi Litenilor, mai ales că itinerariul celor două mari drumuri comerciale, cel de dincolo de Dunăre, care urca spre Podolia şi Scandinavia, trecând prin Baia, Horodniceni, Nimirceni, Bosanci, Suceava, precum şi cel dinspre Asia spre Europa, trecând prin Soroca, Suceava, Bosanci, Nimirceni, Horodniceni, Baia, confirmă faptul că reperele de drum „Bosanci, Nimirceni”, dintre Horodniceni şi Suceava, nu se puteau afla decât pe moşia Bosancilor din actualul sat Moara.

Istoria atestată a uriaşului sat Bosanci începe în 14 august 1432, atunci când Isaia dobândeşte întăritură, de la fiul lui Alexandru cel Bun, Iliaş, pentru „slujbă credincioasă”,  asupra mai multor sate de pe valea Sucevei, printre care şi „jumătate din Bosance”[2]. Legendările recente, referitoare la popularea satului, în vremea lui Ştefan cel Mare, cu tătari sunt pure denaturări istorice, colonia aceea de tătari, Soloboda, fiind aşezată în valea Sucevei, între Udeşti şi Vereşti, istoria lor târzie constituind tema surprinzătorului roman „Prăpădul Solobodei”, de Eusebiu Camilar.

Singura referire la satul Bosanci, în vremea lui Ştefan cel Mare, este cea din 6 martie 1490, care-l menţionează pe „Ioan Despot din Bosance”[3], care îi vindea egumenului Moldoviţei, Anastasie, o prisacă.

În 17 august 1585, sunt menţionaţi în hotarnica Borhineştilor, sat dispărut, din sudul moşiei actualei comune Moara, Onciul, vataman de Bosance, şi Isac din Bosance, răzeşi, fără îndoială, şi oameni în vârstă, din moment ce sunt chemaţi să se pronunţe într-o astfel de cauză.

Borhineştisau Borghineşti este atestat documentar de ispisocul lui Petru Vodă, din 1456, iar partea sa bucovineană avea să se numească Roşia[4], învecinată cu Litenii, Frumoasa, Nemercenii, Podenii, Buneştii şi Moldova.

Nemercenii sau Nimircenii, cu vatră, în vechime, mai înspre vatra actualului sat Moara, îşi trage numele, ca şi Nemirceni pe Ceremuş (Ceartoria) şi Nemirceni pe Siret, de la lefegiul lituanian Nemirski Ciortowski, numit, într-un uric din 1437, emis de cancelaria lui Ştefan Vodă, fratele lui Ilie, Nemircea Ciortorâischi, fratele lui Ivaşco Ciortorâischi.

În 1653, sângerosul Ştefan Tomşa al II-lea, ctitorul mănăstirii Solca, dăruieşte, în mod abuziv, satul Bosanci, inclusiv moşia şi cătunele actualei comune Moara, Mitropoliei Sucevei, care îl stăpâneşte doar până în 24 martie 1624, când Radu Mihnea Vodă îl repune în drepturi pe Miron Barnovschi, ajuns şi hatman, nu numai pârcălab de Hotin, „pentru slujbele aduse în războiul condus de acesta în chip strălucit împotriva cazacilor”[5].

Personajul romanului „Neamul Şoimăreştilor”, de Mihail Sadoveanu, Miron Barnovschi, om cucernic şi de o bunătate rar întâlnită, ajuns voievod, datorită meritelor lui, „prin voia ţării”, cedează asaltului persuasiv al mitropolitului Sucevei şi, în 5 martie 1629 cedează călugărilor şi satele sale Bosancea şi Unguraşi, pe care le scuteşte, în 5 martie 1629, de toate dările, poruncind dregătorilor şi slujitorilor domniei „să nu supere cu nici un fel de silnicii”[6] nici celelalte sate ale Mitropoliei Sucevei.

În 24 ianuarie 1748, Ileana Şiptilicioaia şi feciorii ei, Costăn şi Ştefan vindeau lui Vasile Pădure, drept moştenire de la tatăl Ilenei, Eni Barbălată, „acel loc Frumoasa ce Mari şi pisti Frumoasa ce Mari este şi un heleşteu şi lângă heleşteu este un loc de prisacă care au fost o danie lui Adam, ficiorul lui Iordachi Catitului”. Hotarnica: o moviliţă ce este lângă drumul cel vechi şi de acolo spre răsărit, pi o vâlcea, până la săliştioară, în părăul ce vine de la Căldare… pârâul în gios până la o fântână de piatră… drept peste culme până în Frumoasa ce Mari… până la iazul Cărăscului”.

În 16 noiembrie 1748, şi Costin Şeptilici, împreună cu fratele lui, Ştefan, feciorii lui Iliea Şeptilici, şi cu mama lor, Ileana, vând lui Vasile Pădure un heleşteu, în Frumoasa cea Mare, care se învecinează cu Litenii şi cu moşia suceveanului Canţiru.

În 1772, s-au stabilit la Bosanci emigranţii ardeleni, pălmaşi din Dragomireşti, Zaharia Ungur şi Alexa Moldovan, iar în 1774, Dumitru Chifor, pălmaş din Budurlău, urmat, în 1775, de pălmaşul din Reghin Ion TRIF. În 1777, mai vin trei familii de pălmaşi ardeleni, toţi din Cepan, Simeon şi Tudor Moroşan şi George Ilovan, în anul următor, 1778, sosind doar un plugar din Bungard pe Someş, un oarecare Zacharie[7].