Ion DRĂGUŞANUL

MILIŞĂUŢI(I). În 30 august 1633, Aftanasie, fiul lui Lazăr şi al Anastasiei, vindea episcopului Evloghie de Rădăuţi „jumătate de sat Meleşăuţi, jumătatea de sus… Acea jumătate de sat Meleşăuţi, jumătatea de sus, am fost dat-o svintei mânăstiri Solca…, dar socotind, mai tărziu, cu părintele Evloghie episcopul, cu egumenul şi cu călugării de la Solca, precum acel sat nu este de nici un folos mânăstirii şi stăpânind părintele Evloghie episcopul, din acel sat, jumătatea de jos, ce i-a fost cumpărătură de la Dumitru Tureatcă, am socotit şi am vândut acea jumătate de sat Meleşăuţi, jumătatea de sus, părintelui Evloghie episcop, pentru 200 ughi buni” (ducaţi ungureşti).

Episcopul Evloghie avea să dăruiască Milişăuţii, în 1643, surorii sale, Ana.

În 6 aprilie 1659, sunt menţionate primele nume ale unor săteni din Milişăuţi, care participă la stâlpirea Iacobeştilor, popa Pintilie, precum şi Lazăr şi Ştefan Hirşcu.

Fata Anei de Meleşăuţi, Maria Cărăgioaie, rămasă văduvă, după cum o confirmă terminaţia numelui, dăruia jumătate de sat Milişăuţi, în anul 1700, nepoatei sale Maria, jupâneasa lui Ion, feciorul lui Vântul din Vărtop. Martori ai tranzacţiei au fost Iaţco vătaf, Ieremia şi Sabin Băsăcian, popa Nicolai şi Sofronia, jupâneasa lui Vasile vătăman.

În 29 august 1709, fostul logofăt Zbera făcea hotarnica moşiei din Milişăuţi a lui Gavrilaş, nepotul Anei, reperele toponimice importante fiind: capu hotarului despre Crainiceşti (Grăniceşti), Făntăna Rece, şăsul Sucevii, ruptura Sucevii, capul hotarului Bădeuţului, valea Nelepcii, hotarul Hrinceştilor, hotarul Iacobeştilor, părăul morii de pe Horaeţi, dealul despre Romăneşti, Făntăna Curăscului.

În 22 octombrie 1732, Maria, fata lui Simeon Calcăntaur, jupâneasa lui Gheorghe Humă căpitan, dăruia mănăstirii Iţcani moşia sa din Milişăuţi. Moşia aceasta, „trii părţi di sat Meleşăuţi pe care eu şi svănta biserică Iţcani le-am primit danie de la ruda me, anume Maria Humă”, a fost vândută mănăstirii Solca, pentru 217 lei turceşti, de călugărul Varlaam Ursachi, în 3 octombrie 1733. Câţiva ani mai târziu, în 16 ianuarie 1742, Constandachi, feciorul fostului mare armaş Constantin, făcea dovada, în faţa Divanului Domnesc, cum că el cumpărase jumătatea de sus a satului Milişăuţi, cu 100 lei turceşti, în vremea lui Mihai Vodă (1715-1726), şi, deci, că nu putea fi moştenită acea moşie de călugărul Varlaam Ursachi.

Rămasă şi fără moşie şi fără bani, mănăstirea Solca se jeluieşte lui Ioan Vodă Mavrocordat Vodă, care, în 11 ianuarie 1744, porunceşte căutarea călugărului escroc, dar Varlaam Ursachi dispăruse fără urmă.

Între timp, Lupul Balş cumpără, în 31 ianuarie 1747, partea de moşie Milişăuţi de la fostul mare armaş Constantin, deşi nu avea acest drept, pentru că nu era nici răzeş din Milişăuţi, nici rudă cu Constantin. Mănăstirea Solca se foloseşte de acest principiu străvechi al dreptului valah şi denunţă tranzacţia, iar Balş trage de timp, intrând în tratative discrete cu mănăstirea Sfântul Ilie, pentru a-i vinde ei moşia. Trec, însă, 14 ani, până în 9 ianuarie 1760, când Lupul Balş rămâne definitiv stăpânul moşiei Milişăuţi, partea de sus, pe care, în 20 ianuarie, o vinde, totuşi, mănăstirii Solca.

Această jumătate de sat face obiectul unei dispute, în faţa Divanului Domnesc, în 3 iulie 1761, între armaşul Toader Buhăiescu şi cumnatul său, Costandache, fiul lui Constantin armaş, cu paharnicul Iordachi Cantacuzino, vechilul mănăstirii Solca, dar Solca păstrează moşia.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Meleşăuţi, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „45 – toată suma caselor”, însemnând 1 nevolnic, 1 turc botezat, 1 popă, 2 femei sărace, 20 scutelnici ai armaşului Dumitrachi schiliţ şi 20 scutelnici ai lui „Hristolu ot vistierie”.