Ion DRĂGUŞANUL

MAMORNIŢA – ŢURENI. Din 16 februarie 1428, până 20 iunie 1438, în Divanul lui Alexandru cel Bun şi, apoi, al fiilor lui, Ştefan şi Ilie, se aflau şi „panul Hodco de la Mamurinţi… şi fratele său, pan Leu”.

13 iunie 1456, printre boierii Divanului Domnesc ai lui Petru Aron Vodă se afla şi „pan Grinco de la Mamurinţi”.

Aflat în graniţa Bucovinei cu Herţa, aproape de Mologhia, satul Mamurinţi sau Mamorniţa are parte de o primă atestare documentară ca satîn 7 mai 1565, când Lăpuşneanu întăreşte lui Iordache Ţura şi întregului neam ţurănesc întregul sat. Următoarea menţionare s-a făcut în 26 februarie 1664, când Duca Vodă a poruncit să fie adus la judecata Divanului Domnesc Lupul Stroescul, care împresurase câteva părţi de sat ale lui Constantin de Mamorniţa. Lupul Stroescul, de altfel, avea câte o gâlceavă cu mai fiecare răzeş, după cum o demonstrează şi un alt hrisov al lui Duca Vodă, din 31 iulie 1671, prin care îi porunceşte starostelui de Cernăuţi, Dumitraşco Boul, să cerceteze cearta ivită, tot pentru părţi de moşie împresurate, între Lupul Stroescul şi Samuilă. Vornicul Lupul Stroescul se află în dispută pentru părţi de sat şi cu Andrieşeştii şi Ţurenii de Mamorniţa (Ionaşco şi Andronic Ţure, de la care vine, prin bunicul Oanţă Ţura, numele de mai târziu al satului, Ţureni), Ştefan Vodă trimiţându-l pe marele pitar Dumitru la Mamorniţa, în 8 septembrie 1673, să împace părţile.

O împărţeală anterioară, făcută de Gligoraş Gherman şi Arsenie Volcinschi, în 15 mai 1671, stabilea că jumătatea de sus a satului aparţinea lui Lupul Stroescul şi ginerelui lui Brânzanul, popa Samuilă, iar jumătatea de jos s-a împărţit în trei părţi, Ţurenii, nepoţi ai lui Oanţă, primind partea de jos, Andrieşeştii, nepoţi ai lui Vască, primind partea de mijloc, partea de sus, care fusese a lui Dragotă şi pentru care se ivise conflictul fiind împărţită în 12 părţi, din care Stroescul primea 10 părţi (3 jirebii de la Barnovschi Vodă, 1 de la Ţura), 2 părţi revenind Andrieşeştilor, care le cumpăraseră de la Barnovschi Vodă.

În 5 aprilie 1710, Iordachi, fiul lui Gligorie Mamurinschi, vindea lui Toader Ţura, pentru „un cal, drept 17 taleri, o haină nouă, drept opt taleri, un sac de grâne, drept un taler, şi 2 saci de hrişcă, tot drept un taler”, partea lui de moşioară din Mamorniţa.

În 20 octombrie 1722, Gavril Volcinschi din Mamorniţa a fost chemat la judecată domnească de către Dosoftei, egumenul Putnei, pe motiv că, după ce zălogise un fânaţ, pentru un împrumut, împresurase fânaţul, adică îşi pusese iobagii să cosească şi să ia fânul.

În 15 octombrie 1762, Ştefan Hăncul, feciorul lui Hăncu căpitan, vindea a patra parte din satul Mamorniţa fraţilor Ioniţă, Dumitraşco şi Nicolae Potlog, lui Constantin Volcinschi şi cumnatei acestuia, Ileana Volniceasa.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Mamorniţa, moşie răzeşească, „55 – toată suma caselor”, însemnând văduvă, Catrina COPÂNCIOAI, 3 jidovi, Copil sin Şmil, Herşcul sin Volva şi Volva sin Leiboii, 2 mazili, Neculaiu Potlog şi Vasile Brăescul, 1 ruptaş, Gavrilaş sin Ţurii, şi 48 birnici, adică: Vasile rusul, Chirilă Boicu, Nichifor rus, Ivan rus, Hrihor Tcaci, Iacob rus, Georgii Budac, Ilie sin Bahrin, Onofreiu Polit, Vasile Budac, Onofreiu Viţko, Marco Hitar, David Viţko, Constandin Pătescu, Irimie Pătescu, Velişcu Schion, Ion Vreme, Vasile Cârneală, Grigoraş Zgârcea, Dumitraşcu Gologan, Gavril Bondrâş, Andrei Gologan, Ştefan văcar, Ilii cumnat lui Andrunache, Ion morar, Dumitraş Tărsăuţan, Dumitraşco Vâlcu, Iftemi Zgârcea, Demian sin morar, Georgii săcrier, Simion Caba, Vasile Gurinko, Ion Vărar, Ichim Mintar, Vasile Mintar, Ion Floare, Andronic Kurkomski, Ion Trebişa, Filip Salob, Onofreiu Nazarii, Simion Papadoc, Petre sin preutesii, Dumitraş Staşko, Ştefan pescar, Vasile Cincurăţei, Petre herghelegiu, Martin ungurian şi Vasile Cocircă.

Conform recensământului lui Gabriel von Spleny, Mamorniţa avea, în 1774, 2 mazili, 1 popă, 50 ţărani şi 2 arnăuţi. Topografia lui Werenka menţionează, pentru 1774, 15 gospodării, iar pentru 1784, 224 familii. În 1890, Mamorniţa avea 602 locuitori, sub administraţia primarului Alexie Andruşec. Învăţător era Ioan Seniuc. Cealaltă parte a satului, Turani, avea 900 de locuitori şi primar propriu, pe George Daşchevici. Învăţător era Alexandru de Daşchevici, George Berariu era preotul satului, iar Emanuil Sgârcea era cantor.

În 1785, Sandu Ţura de Mamorniţa vindea nişte părţi de moşie din Ispas.

Biserica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din Ţureni a fost construită în 1820, iar bisericuţa Sfântului Nicolai din Mamorniţa avea să fie fundată în 1884 şi sfinţită în 1886. În 1843, Mamorniţa era arondată bisericii din Lucoviţa, biserica din Ţureni, cu 507 enoriaşi, patronată de Ilie Ludwig von Mikuli, fiind slujită de preotul Andrei Alexandrovici. În 1876, biserica din Ţureni, la care erau arondaţi şi credincioşii din Mamorniţa, cu 1.181 enoriaşi, patronată de Dominik baron von KAPRI, îl avea paroh pe Samuel Lomicovschi. În 1907, paroh era, pentru amândouă bisericile, Ioan Popescul, născut în 1858, preot din 1885, paroh din 1896, iar cantor, din 1905, Ştefan Tudan, născut în 1851.

O şcoală cu 2 clase avea să fie deschisă, din 1885, la Ţureni, iar o alta, tot cu 2 clase, din 1893, la Mamorniţa[2].

Prin punctul vamal de la Mamorniţa au trecut, în 1848, majoritatea revoluţionarilor moldoveni, dar şi Arune Pumnul, care, arestat la Bucureşti şi adus la Iaşi, a izbutit să fugă în Bucovina, unde i se recomandase să-l caute pe Iraclie Porumbescu, tânăr student la teologie, în acel octombrie al anului 1848.

Banca raiffeisiană s-a înfiinţat la Ţureni (Zureni), în 16 noiembrie 1902, sub preşedinţia preotului Ioan Vlaico, director fiind Ioan Popescul, iar vistiernic, Eugen Vogel.

În 1910, mai bine de trei pătrimi ale satului bucovinean de la graniţa cu România erau galiţieni, şi doar mai puţini de o pătrime români.