Ion DRĂGUŞANUL

ISPAS (I). Menţionat de Ion Neculce drept sat al logofătului Ion Tăutul („Când au aşezat pace Ştefan-vodă cel Bun cu leşii, fiind Ion Tăutul logofăt mare, l-au trimis sol la leşi. Şi au dăruit craiul leşescu Tăutului aceste sate la margine: Câmpul Lungu rusescu, Putila, Răstoaceli, Vijniţa, Ispasul, Milie, Vilavce, Carapciul, Zamostie, Vascăuţii, Voloca. Toate acestea le-au dăruit craiul leşescu Tăutului logofătului. Şi au pus hotar apa Cirimuşul, întru o duminică dimineaţa”[1]), Ispasul este atestat documentar în 13 decembrie 1433, când Regele Vladislav al Poloniei şi Ştefan Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun (şi nu Ştefan cel Mare, cum greşit înţelesese Neculce), stabileau hotarul moldo-polon, Vladislav lăsându-i negociatorului, logofătul Tăutul, moşiile Coroanei din nordul Moldovei.

În 14 noiembrie 1691, Rafila, fata lui Lupu Popăscul, lasă soţului ei, Miron Cucoranul, şi nepoatei sale, Aniţa, jupâneasa lui Gheorghe Goian, „parte me de Ispas, cătă se va alege parte me dentr-a patra parte… cu tot venitul satului şi cu toţi oamenii, anume Sava Chiseliţă cu toţi ficiorii lui, şi pe Pavăl…, Covăleştii tij cu copii, şi Luca, şi Fădor, şi Gavril Şăpneştii tij cu copii lor, şi Fădor, şi Ivan, şi Iascan Ariceştii tij cu toţi copii lor, Ghierman şi Roman şi Andrei Zaharieştii tij cu toţi copii lor, şi Gafton Luchinescul, şi Procop Burniţa, şi Simion Robul, şi Gligori Frenţii cu ficiorul lui… şi Dumitraş Luchianici şi fără Nifor Florciuc”.

În 4 noiembrie 1696, după o judecată în faţa Divanului între Gheorghi Goian şi socrul său, Andrei Groholschie, „pentru a patra parte din giumătate din tot satul din Ispas, care parte au fost a Antimiei, fetii Lupului Popescului, şi ne-au arătat Gheorghi Goian şi un zapis de la soacră sa, cum au dat cu limbă de moarte parte acea din Ispas featii sale, Aniţii, jupânesei lui Gheorghie Goian, iar fiului său, lui Liudvic, au datu din giumătate de sat Câmpul-lung a treia parte, cu vecini, cu totul”, partea din Ispas era întărită lui Gheorghi Goian, iar partea din Câmpulung Rusesc, lui Ludovic Groholschi.

În 24 iulie 1698, starostele Cernăuţilor Constantin Turcul şi rohmistrul Liudvic, feciorul lui Andrei Grohovschi pârau pe Gheorghiţă Goian pentru jumătate dintr-un sfert din satul Ispas şi tot atâta moşie din Câmpulung Rusesc.

În 20 februarie 1722, când Iuon Paladi şi cumnatul său, Miron Dari, convin să împartă moşiile rămase după Toader Paladi, fost mare vornic şi de la mama lui Iuon Paladi, fata lui Tăutul logofăt, lui Dari „i-a venit a patra parte de sat Ispas”.

În 25 iunie 1725, se hotărnicea „a patra parte (din Ispas) cu vecini, din vatra satului, din câmp şi vad de moară, venind partea de sus lui Vasilie şi lui Iuon Tăutul şi fraţilor lor, iar partea de jos lui Iuon Popovici, care a primit şi partea unchiului său, Gavrilaş, iar lângă partea lui Gavrilaş se află partea lui Sandul Momitco, fiul lui Gligoraş vameş, lângă partea acestuia este partea lui Hermeziu, lângă partea lui Hermeziu, este partea lui Andrei”.

În 16 iunie 1738, „Constantin Tăutul, fiul lui Ioniţă Tăutul, nepotul lui Pătrăşcan Tăutul” şi fraţii lui obţineau uric de la Grigori Ghica Vodă pentru „a patra parte de sat Ispas… care parte părintele lor, Ioniţă Tăutul, a primit-o danie de la unchiul său, Velicico Tăutul, arătând şi un zapis de mărturie de la Toader Tăutul, fratele părintelui lor, şi de la alţi oameni buni, cari mărturisesc precum au avut de la moşul lor un zapis de danie, care s-a pierdut în războaiele cu Leşii”.

În 1752, la împărţeala moşiilor Goianeştilor, fraţii Toader, Nacul şi Ion Goian, şi surorile lor, Măriuţa (mama lui Alexandru Vasilco), Irina şi Gafiţa primesc a patra parte din tot satul Ispas”. Măriuţei, „ce au ţănut-o Vasălce” şi Irinei, „ce au ţănut-o Andrei Marcu” le mai revin două părţi din a patra parte a satului şi câte o parte din a patra parte din Ispas.

În 25 iunie 1754, mazilul Alexandru Vasilco se plângea Divanului că moşiile sale din Ispas sunt stăpânite, în mod abuziv, de Goianeşti. Goianeştii, care aveau propriile moşii în Ispas, le împart între ei în 1755, în spiritul împărţirii din 1752.

În 1 aprilie 1771, s-a făcut împărţeala moşiei din Ispas (a şaisprezecea parte din sat) între copiii Saftei Tomuzei, Iordachi, Gheorghe şi Mariţa Buţura.