Ion DRĂGUŞANUL

ILIŞEŞTI (I). În vreme ce biserica de la Ilişeşti este menţionată, în 11 iulie 1428, alături de alte 49, închinate mănăstirii Bistriţa, în uricul lui Alexandru cel Bun, o parte a satului Ilişeşti, numită, în 29 noiembrie 1443, Săsciori, apare într-un uric al lui Ştefan, fiul lui Alexandru cel Bun, dar numele Ilieaşinţi apare, pentru prima dată, în 15 martie 1490, când printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se afla şi „a 35-a biserică, la Ilieşiniţi, cu popă”.

Satul aparţinuse lui Petru, fiul lui Paşcu Hăciugă, iar Cozma Şarpe îl cumpărare de la nepoţii acestuia, Gavril şi Romaşco, feciorii Sorei, dar îl schimbă, în 26 decembrie 1517, pentru alte sate.

În 1 ianuarie 1572, Bogdan Vodă întărea Mariţii, fata lui Moţocel, jumătate din satul Ilişeşti. În 20 mai 1610, Constantin Movilă întărea Mariţii doar un sfert de sat, cumpărătura lui Moţocel de la Gavril şi Nastea, copiii Anuşcăi, în 1611 cumpărând vornicul Gligoraş Gherman, nepotul Mariţii, moşioara Odochiei, jupâneasa lui Nacul, feciorul Maricuţei uşeroaia. Şi tot în 1611, Constantin, fiul Nacului de Ilişeşti, vindea alte 2 părţi din Ilişeşti lui Gligoraş Gherman, care mai cumpără moşioare şi de la Vasile, feciorul popii Păcurar, şi de la Savin Boghian, totalul moşiei lui ilişeştene ajungând la un sfert de sat.

În 1617, o parte din sat şi-o disputau doi dintre stăpânii lui, Nechita Popşescul şi cumnatul lui, Dumitru Solomonescu, iar Radu Vodă porunceşte, în 4 aprilie, lui Zaharia Tăutul şi lui Constantin uricar să meargă la Ilişeşti şi să cerceteze pricina. Popşescul stăpânea a patra parte din sat, după cum se poate deduce din uricul din 26 iunie 1625, prin care nepoţii lui (trecut, în uric, Popşea), Ionaşco Moga şi popa Păcurar, primesc întăritură pentru moşia „Ileşeşti, a patra parte, partea din mijloc”.

În 15 octombrie 1668, Nastasia Pelin, Angheluşe şi Toader din Ilişeaşti se înfăţişează divanului lui Iliaş Alexandru Vodă, revendicând partea din „Ilişeaşti, cu vecini şi cu mori, şi cu tot venitul lui Pelin vistiernic”, pe care o stăpânea Andriaş medelnicer, feciorul lui Todiraşco logofăt” şi care va rămâne stăpânul acelei părţi de sat până în 16 noiembrie 1668, când face „zapis de danie acii cucoane, Irinii, fata Nastasiei Pelin”.

Irina Pelin, jupâneasa lui Alexandru Cercheazul, pierde zapisul de danie, iar un răzeş profită de întâmplare, încercând, fără succes, să obţină uric, în 19 august 1671, pentru acea moşie, care ar fi aparţinut tatălui lui Andriaş medelnicer, Todiraşco logofăt, şi care l-ar fi cumpărat „de la Ion Popşulescul şi de la popa Păcurar, şi de la alţi răzeaşi din Ilişeaşti”. Irina Pelin şi bărbatul ei, Alexandru Cercheazul, primesc danie, în 5 aprilie 1673, şi partea de sat a mamei sale, Nastasia Pelin, adică „a patra parte de sat şi casele din Ilişeaşti, care sănt făcute de mine, cu jupănul mieu…, cu vad de moară şi cu fănaţe, şi cu eleşteu în ţarină, şi cu branişte în pădure, şi cu doi vecini, anume Constantin Ivul, cu feciorii săi, şi Timco Rusul, cu feciorii săi”.

În 24 iulie 1701, Angheluşa, fata Nacului de Ilişeaşti, vinde vornicului Ionaşco Isăcescul, pentru 30 lei turceşti, „a me dreaptă ocină şi moşie den partea Nacului, unde au ţinut cu logofătul şi cu Marie Peliniasă”.

Cumpărând moşia Ionaşco Isăcescul ctitoreşte mănăstirea Ilişeşti, pe care începe să o înzestreze cu moşii, inclusiv una din vecinătatea sfântului lăcaş, cumpărată de la mănăstirea Moldoviţa cu 100 lei turceşti şi dăruită ctitoriei sale în 21 iunie 1714.

Maria Pelinoia lasă moşioara ei, în 23 septembrie 1733, tot mănăstirii Ilişeşti.

În 14 mai 1737, pentru că Ionaşco Isăcescul murise fără să lase un testament, Grigori Ghica Vodă întăreşte ctitoriei sale, mănăstirea Ilişeşti, „trii părţi de sat de Ilişeşti, fără a patra parte ce easte omenească”.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Mănăstirea Ilişeştii, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „49 – toată suma caselor”, însemnând 33 scutelnici ai mănăstirii, 13 panţiri isprăvniceşti, 1 femeie săracă, 1 popă şi 1 jidov.

În 1774, satul Ilişeşti avea 40 familii, iar în 1775, când ţinea de Ocolul Moldovenesc, avea, împreună cu Braşca, (Briaţca, în recensământul lui von Spleny) 31 familii de ţărani şi 13 familii de călăraşi.

Pe moşia mănăstirii Ilişeşti se aşează, în perioada 1762-1778,  50 de familii de emigranţi transilvăneni.