Ion DRĂGUŞANUL

HORODNIC (VI). Prima bibliotecă publică a Horodnicului de Jos, Cabinetul de cetire „Vatra”, s-a înfiinţat, în casa comunală, în anul 1896, cu 326 membri, cu 79 cărţi şi 4 abonamente la gazete, dar şi cu o avere de 26 florini şi 20 de creiţari. Preşedintele „Vetrei” era preotul Dimitrie Popescul, secondat de legendarul învăţător Vasile Mihalescul şi de secretarul Dionisie Sorocean.

Horodnicul de Sus a preferat să-şi facă, mai întâi, bancă cooperatistă, a cincia bancă rurală de tip Raiffeisen din Bucovina, după cele din Crasna, Fundu Moldovei, Solca şi Stroieşti, înfiinţată în anul 1898, cu 139 părtaşi, sub preşedinţia lui Epifanie Bacinschi şi sub directoratul primarului Zaharie Zub, cu învăţătorul Teodor Guga vistiernic, cu George Luţă şi Filip Macoveiu în Consiliul de control, şi cu Emilian Hreniuc, Dimitrie Popescul şi Simeon Zub în direcţie.

Folclorul pare să se fi simţit mai bine la Horodnicul de Jos, unde şi Ana, şi Giorgi Sbiera, aveau, în anii de după 1841, câte un cântec al lor, „Of, loziţă înfrunzită” şi, respectiv, „Hai să bem, să bem să bem!”. Şi se mai cântau, la Horodnicul de Jos, veselele cântece „Care fete-s mai fudule”, „Pus-am şeaua pe doi cai” sau „Tinereţe, haine scumpe”, ultimul chiar şi în perioada interbelică, de către un rapsod celebru pe atunci, Ion Prepeliţă.

Deşi comune diferite, cele două sate Horodnic cu rădăcină comună, cu oameni la fel de gospodari şi de sensibili, înseamnă, pentru cei mai mulţi dintre noi, o vatră de o frumuseţe tulburătoare şi o anume parte din identitatea românismului în Bucovina. Şi asta, pentru că din Horodnic au pornit grupuri, grupuri de tineri, pentru a umple cu cărţi măcar rafturile unei încăperi dintr-o bibliotecă. Nici un oraş al Bucovinei nu a oferit patrimoniului nostru naţional atâta zestre spirituală cât cele două Horodnice, ambele purtând cu vrednicie aura fiilor lor, care au biruit curgerea vremurilor.