Ion DRĂGUŞANUL

GĂLĂNEŞTI (II). După reforma agrară din 1783, înfăptuită cu păduri, păşuni, fâneţe şi ţarini confiscate proprietarului ecleziast, încep să fie consemnate şi toponimele, unele vechi, poate din vremea acelui Herman, fratele lui Iaţco, de la care avea să cumpere Ştefan cel Mare Voitinelul, „unde este casa lor, la Voitinu, unde aceasta iese din pădure şi din poiană şi unde este mănăstirea lor şi vechiul lor loc de cosit, sub brădet”. Iar dintre toponime, cele mai interesante şi mai tăinatice par să fie cele care se referă la ţarini, care pot permanentiza nume de oameni de demult (Barc, Bărcuţ, Boicu sau Dealul Ungureanului) sau pot sugera diverse înţelegeri funciare în timp (Lanul Tocmitură, Locurile nemţeşti, Ţarina Popii sau Unghiul Popii).

Biserica din Gălăneşti a fost construită, între anii 1849-1850, de Mihail Bodnarescul, fiind sfinţită în 1852 şi împodobită cu un iconostas în 1857. În 1876, parohia avea 1.343 enoriaşi, paroh fiind Mihail Gramatovici. În 1907, preot era Leon Abager, născut în 1873, preot din 1897, iar cantor, din 1902, Gavriil Spânul, născut în 1865.

Din 1882, funcţiona, la Gălăneşti, o şcoală cu 2 clase[1].

O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în septembrie 1891, de „Samuil Sauciuc, preot în Galaneşti”, menţionează, printre familiile comunei, pe: Ermolaie Prelipceanu, Gheorghi Cârsteanu, Ştefan Cârsteanu, Dimitrie Băbălean, Alexandru Galan, Ioan Cuciureanu, Ioan Bodnariu, Ostafie Bodnariu, Meliton Bujdeiu, Simion Hrişca, Ioan Cârşteanu, Iftemi Bujdeiu, Mafteiu Galan, Niculaiu Bodnariu, Ioan alui Constantin Bujdeiu, Ioan Ungurean, Gavril Spânu şi Andrei Precop[2].

În 1895, Gălăneştii aveau 1.341 locuitori, conduşi de primarul Nicolai Bodnariu şi îndrumaţi spiritual de parohul Lazăr Grigorovici, de învăţătorul Iftimie Prelipcean şi de cantorul Gavril Spânul.

Banca raiffeisiană din Gălăneşti a fost înfiinţată, în anul 1900, de preotul Lazăr Grigorovici, de învăţătorul Iftimie Prelipcean şi de primarul Nicolai Bodnariu.

În 1902, „având comuna Gălăneşti, situată pe moşia Fondului ort. Or. religionar, o bisericuţă de tot îngustă şi disolantă şi nefiind cu putinţă o activitate religionară-morală fără o biserică potrivită, din iniţiativa parohului Ambrosie Gribovici, sătenii au pus bani pentru construirea unei noi biserici şi, astfel, sunt menţionaţi gospodarii Gălăneştilor de la 1902, aceştia fiind: Ioan Bodnar, George Cărstean, Vasile Bujdei, Agrepina Galan, Maria Galan, Petru Hrişcă, George Galan, Ioan alui Filip Bujdei, Simion Bodnar, Alexandru Galan, Petrea Ungurean, Andrei Precop, Eugen Galan, Teodor Bujdei, Teodor Cărstean, Meliton Cărstean, directorul şcolar Iftemi Prelipcean, cantorul bisericesc Gavril Spânul, Ioan alui George Cuciureanu, Simion Cuciurean, Ştefan Cărstean, Maxim Galan, Teodor Galan, Vasile Ungurean, Elisei Galan, Ioan Ungurean, Miron Galan, Ioan Cărstean, Mihai Cuciurean, Constantin Galan, Petrea Bodnariu, Ioan Galan, Alexandru alui Gavril Galan, Titus Bodnari, Gavril alui Precop Galan, Simion alui Ilie Bodnari, Anton Galan, Andrei Bujdei, Marco Galan, Iftemi Bujdei, Iftemi Şorodoc, Petrea Cuciureanu, Vasile Ungurean, Nicolai Galan, Grigorie Iliuţ, Pamfil alui Vasile Galan, Ilie Babaleanu, Onufrei Hurjui, Parftemi Hurjui, Constantin Galan, Trifon Galan, Spiridon Bodnar, George Rotari, Ilie Bodnari, Ioan alui Simion Galan, Teodor Precop, Iftemi Galan, Meliton Bujdei, David Galan, Lazăr Bodnar, Mihai Cărstean, Eufrosina Cărstean, Zaharie Galan, Pentelei alui Andrei Galan, Vasile Ungurean, Maxim Iliuţ şi Ioan Bodnari[3]. 

„Fiul învăţătorului din Gălăneşti, cadetul George Prelipcean, de la Batalionul 18 de vânători, şi-a aflat moarte în 8 Noiembrie 1915… La 1 Aprilie, a fost rănit la Dobronăuţ, în Bucovina… După vindecarea rănii, fu iarăşi trimis la front. În noapte din 7 spre 8 Noiembrie, pe când se afla în tranşeu, un glonţ îl nimeri, prin braţul stâng, în piept. În dimineaţa zilei de 8 Noiembrie 1915, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului”[4].

Gălăneştii de astăzi, aidoma Gălăneştilor din perioada Bucovinei istorice, este perla celui mai bogat ţinut al Bucovinei, ţinutul Rădăuţilor. Un amestec interesant de tradiţie şi de modernitate, de sat tipic bucovinean şi de „oraş agro-industrial”, schiţat pe planşele arhitectului sucevean Florin Duduţă, definesc o localitate relativ nouă, dar cu resurse inepuizabile de înnoire.