Ion DRĂGUŞANUL

FUNDU MOLDOVEI (II). Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează în Fundu Moldovii „88 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, 1 panţir, 3 femei sărace şi 83 birnici, şi anume: Dumitru, ungurian (UNGUREAN), Grigori, şălvar (ŞALVARI), Ion sin lui (Grigori ŞALVARI), Toader, ungurian, Petrea sin ungurian, Gavril sin şălvar, Petrea sin şălvar, Iacob sin şălvar, ion sin Nicolai Şuiul, Constantin Şuiul, Georgii Şuiul, Ion Şuiul, Ştefan sin Ion Sturza, Gavril Rusanul, Grigori Şuiul, Grigori Tonigar, Ştefan Haghia, Vasile Haghia, Simion, dornian (Dornian), Grigori Checheriţă, Grigori sin Ion Checheriţă, Nichita Clim, Petrea Ţimpău, Simion Ţimpău, Petria Ţimpău, Simion zet Petrea Ţimpău, Ion sin Dumitraş Ţimpău, Vasile Ţimpău, Iacob Georgiescu, Toader Lehaci, Ion Lehaci, vornicel, Ion Cazac, Vasile Medrihan, Grigori Lehaci, Toader Cazac, Ion Ursache, Ion Andronicescu, Grigori Andronicescu, Nichita Andronicescu, Nistor Gavrilei, Toader Fâşcu, Ion Fâşcu, Gavril zet Fâşcu, Nichita Liţul, Ion, ungurian, Simion, ungurian, Toader Cazac, Gavril Cazac, Ilie Gliga, Petrea Georgiescu, Gavril, ungurian, Vasile, ungurian, Ştefan Liţul, Miftodi Lehaci, Grigori Ursachi, Ion Gliga, Petrea Gliga, Vasile Gliga; Petrea Poenaru, Pintelei Poenaru, Ion sin Nichitei, Grigori Holuţă, Pintelei, ungurian, Ion Sturza, Grigori Ţăran, Ion Doroftei, Gavril Holuţă, Roman Holuţă, Ion sin popii, Petrea Holuţă, Andronic Doroftei, Ion Mişină ot Pojorâta, Simion Pâţul ot tam, Toadir Medrihan ot tam, Nicolai Bogatu ot tam, Simion sin Tăpşoaii, Vasile Mândrilă ot tam, Ion Şuiul, Nistor Urătar ot Sadova, Toader Şuiul ot tam, Petrea Crainic ot Vatră (Câmpulung) şi Lupul Tonigar.

Rufeturile erau: popa Georgiţă Hasnăş, Ion Şălvar, panţir ot Vatră (Câmpulung), Porfira, săracă, Lupa, fată săracă, Măricuţa, săracă. 

Documentele câmpulungene, toate scrise în limba română, dar cu buchii slavone, deci monumente de limbă română veche încă neconştientizate ca atare, menţionează multe proprietăţi montane ale câmpulungenilor, până în hotarul moşiei mănăstirii Putna, la Moldova Suliţa, unde, pe creasta muntelui, Ursu Mănăilă îşi ridicase „casă din brad verde”. De altfel, aşa apar toate satele din Ocolul domnesc al Câmpulungului: celui mai mare dintre feciorii unui câmpulungean i se făcea casă în vecinătatea unei „moşii”, a unui loc defrişat (laz, în limba vremii) de neamul lui. Când vor veni „vremuri de tihnă şi linişte” (Grămadă), adică după ocuparea Bucovinei de către austrieci, cei din munţi se vor grupa pe malul Moldovei, dar aproape de „locurile de hrană”, adică de poienile şi lazurile lor. Aşa se face că primul document explicit despre Fundu Moldovei datează abia din 16 august 1783, când Franz von Kollowrat propune constituirea şi exploatarea de către Aerariu a minelor din Fundu Moldovei, odată cu cele din Pojorâta şi din Iacobeni.

Toate cărţile de privilegii pentru câmpulungeni, emise de cancelariile voievodale, îi vizau pe muntenii din toate satele aflate sub judecia Câmpulungului, satele acestea având o origine comună şi o aceeaşi atestare documentară, adică hotarnica uricului de danie din 14 aprilie 1411, prin care Alexandru cel Bun dăruia mănăstirii Moldoviţa „Vama Moldaviţei”. Deci şi Câmpulung, şi Fundu Moldovei, şi Pojorâta, şi Sadova pot şi trebuie să-şi asume aceiaşi sărbătoare.

Biserica Sfântului Dimitrie din Fundu Moldovei „de jos”, ctitorită între anii 1819-1822 (cea veche, din lemn, fiind ulterior dăruită nou înfiinţatei comune Breaza) de Nistor Dorotei, dotată cu un iconostas nou, în 1837, de Miron Ciupercă, Vasile Hasnaş şi Parascheva Tonigariu, apoi, în 1890 cu o clopotniţă nouă, era slujită, în 1843, de Grigorie Ciupercovici, numărul enoriaşilor fiind 692. Biserica Sfântului Nicolai, din „Fundu Moldovei de sus”, construită în 1809 de Ioniţă Şuiu, de George Şalvari şi de protopresviterul Gavriil Ciupercă, dotată cu un iconostas, în 1836, de Ioniţă Şalvari, era slujită, în 1843, când avea 736 enoriaşi, de Vasilie Ciupercovici. În 1876, cele două biserici din Fundu Moldovei, cu 1.934 enoriaşi, îl aveau paroh pe protopresviterul Dimitrie Ţurfcan, preot cooperator fiind Ilie de Androchovici. În 1907, comuna bisericească Fundul-Moldovei de sus şi de jos, cu Handal (Luisenthal)  şi Tatarca, îl avea paroh pe Ioan Popovici, născut în 1861, preot din 1891, paroh din 1906, preot cooperator fiind Ioan Macovei, născut în 1876, preot din 1905, iar cantor, din 1900, Grigorie Tonigariu, născut în 1864.