Ion DRĂGUŞANUL

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Crasna, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „35 – toată suma caselor”, însemnând 2 mazili, 1 nevolnic, 7 femei sărace, 2 popi, 3 ţigani şi 20 birnici.

În 1775, Crasna Putnei era selişte pustie, în vreme ce Crasna Ilschi mai avea 2 mazili (Alexandru Ilschi şi Gheorghie Galerie), 1 popă şi 34 ţărani.

În 15 martie 1783, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina Alexandru Ilschi, fiul lui Nicolae Ilschi, declara că stăpâneşte, împreună cu Miron Gafenco, cumnatul tatălui său, jumătate de sat, cumpărată de bunicul lui, Alexandru Ilschi. Cealaltă jumătate de sat era stăpânită de mănăstirea Putna.

Alexandru Ilschi o va înzestra pe fata sa, Anastasia, jupâneasa lui Vasile Vasilco, în 15 decembrie 1787, doar „cu lucruri din casă”, sfertul de sat Crasna urmând să aparţină feciorilor lui, Ilie şi Neculai, din 12 mai 1794, când cei doi fraţi primesc zapis de mărturie de la verii lor, Toader Tăutul (fiul lui Vasile Tăutul şi al Antimiţei, fata Mariei Dediulesii) şi Afandule Dediul (fiul lui Ştefan Dediul, nepot Mariei Dediulesii).

În 15 mai 1784, raportul consilierului şi comisarului imperial Taddeus Piethner von Lichtenfels, cuprinzând concluzii despre prospecţiunile sale, făcute, în Bucovina, în toamna anului 1783, conţinea şi referiri la slatina din Crasna.

În 1786, se stabilesc la Crasna şi câteva familii de agricultori germani, care vor vorma colonia Huta Veche.

Din 14 ianuarie 1787, Crasna Ilschi aparţine, în bună patte, lui Vasile Vasilco, care se însurase cu fata lui Alexandru Ilschi, Anastasia, un sfert de sat aflându-se în posesia surorii lui Alexandru, Sanda Volniceasa, care i-l vinde lui Ilschi în 15 decembrie 1787.

În iunie 1792, Alexandru Ilschi construieşte biserica, cu clopotniţă deasupra pridvorului, „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”.

La data de 20 mai 1798, în Crasna se încheie testamentul Mariei Galer, fiica lui Neculai Ilschi şi a Ilinchii, născută Flondor. Ea lasă fiilor ei Ioniţă, Costachi şi Ştefan partea ei din Crasna, anume o şesime din jumătate. La 1 noiembrie 1798, este un document prin care Alexandru Ilschi dăruieşte fiilor săi Iordachi şi Ilie, a şasea parte din tot satul Crasna. La 5 iunie 1799 în Crasna, Alexandru Ilschi, fiul lui Nicolai Ilschi îşi face testamentul, dând fiilor săi Iordachi şi Ilie a şasea parte de Crasna ţinutul Siretelui, baştină şi cumpărătură, şi a douăsprezecea parte din Crasna cumpărată de la Toader Tăutul.

În primăvara anului 1803, arendaşul Kriegshaber din Crasna aduce, pentru fabrica de sticlă din Huta Veche, câteva sute de slovaci din comitatul Trencin.

Cei doi feciori ai lui Nicolai Ilschi, unul mazil bucovinean – Ilie von Ilschi, iar celălalt boiernaş moldovean – Iordachi Ilschi clucer, stăpânesc împreună moşia din Crasna până în 1825, când moare clucerul Iordachi, iar fiul său, Dumitrachi, moşteneşte, în 25 aprilie 1825, drepturile răposatului.

Ilie von Ilschi cedează drepturile sale de proprietate, în 6 iulie 1835, nepotului său de soră, Emanuil Stârcea şi soţiei lui, Ilinca Ralea, fiica sfetnicului Ţarului Rusiei, Zamfirache Ralea, moşia Crasna cuprinzând „casele zidite, mori, crâşme, velniţă, potăşării, sticlărie”.

În 1843. biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Crasna-Ilschi, ctitorită de mazilul Alexandru Ilischi, în 1792, refăcută de Ilie de Ilschi în 1832, cu 1.853 enoriaşi, patronată de Ilie de ILSCHI, îi avea paroh pe George HACKMANN. În 1876, când numărul enoriaşilor ajunsese la 2.747, biserica era patronată de împăratul austriac şi de Eugen cav. de STRIŞCA, paroh fiind Samuel PIOTROVSCHI. În 1901, biserica a fost, din nou, restaurată, de Eugen cav. de STRIŞCA. În 1907, patron bisericesc era baronul Alexandru de STRIŞCA, iar de cei 3.393 creştini ortodocşi se ocupau parohul Michail BENDEWSCHI (BÂNDEA, dar aşa îi plăcea să semneze), născut în 1859, preot din 1885, paroh din 1890, preotul cooperator Alexandru BACIU, născut în 1873, preot din 1900, cantor fiind, din 1902, Grigorie ILIUŢ, născut în 1857.

Şcoala din Crasna-Ilschi, cu 5 clase, funcţiona din 1820[2].