Ion DRĂGUŞANUL

Una dintre „ocinile lui Corlat” de pe valea Moldovei, singura care-i mai păstrează numele, Corlata, împărtăşeşte, din 13 septembrie 1473, soarta Berchişeştilor, cu care se şi contopeşte, mai ales după anul 1577, când ambele ajung sub stăpânirea călugărilor de la Moldoviţa.

Între anii 1762-1772, se stabilesc la Corlata ardelenii Toma Trinşan (Bârgău), Ion Mintean (Mintiu), Axentie Buburuză (Bârgău), Vasile DONISĂ (Rodna), Sava Măgariu (Leşu Ilvei), Vartolomei Husar (olar din Leşu Ilvei), Damian Morariu (Leşu Ilvei), Vasile Vola (Leşu Ilvei), Valentin Vargă (Rodna), Ion Bârgăuan (Leşu Ilvei), Gavril Persiec (străbunul neamului Piersic, din Leşu Ilvei), Vasile şi Iacob Bartoş (Bârgău), Alexie, Simion şi George Samson (Leşu Ilvei), Filip Mintean (Mintiu), Ioniţă Borş (Bârgău), Ioniţă Budu (Bârgău), Maftei Bârgăuan (Bârgău), Petru, Florea şi Axenti Buburuză (Bârgău), Nicolae Condrea (Bârgău), Ioniţă Ianuş (Ilva Mică), Constantin Ştefan (Ilva Mică), Vasile Şobrea (Ruşii Bârgăului), Andrei Seriton (Ruşii Bârgăului), Ursu Farinoi (Rodna), Vasile Morariu (Leşu Ilvei), Mihai Vola (Leşu Ilvei) şi Ilie Condrea (Bârgău).

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Corlata, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „41 – toată suma caselor”, însemnând 7 femei sărace, 1 ţigan, 1 nevolnic, 1 dascăl, 2 case pustii şi 34 birnici.

În 1774, Corlata avea 34 familii, 32 familii fiind, deci, provenite din Ardeal iar 2 familii fiind cele ale preotului şi cântăreţului bisericesc, numărul familiilor scăzând, în 1775, la 1 popă şi 25 ţărani, dar ajungând, în 1784, la 60 de familii, după colonizarea, din 1778, cu alte 12 familii de emigranţi transilvăneni, şi anume: George, Iosif şi Ioan Zabudaş (Bungard pe Someş), Ion Ardelean (Cuşma, Năsăud), Andrei Trifan (Chiochiş, Năsăud), Mihai Miculă (Şieuţ, Cluj), Dumitru Rusu (Şieuţ, Cluj), Simeon Boca (Şieuţ, Cluj), Simeon Onuţ (Şieuţ, Cluj), Lazar Burtă (Şieuţ, Cluj), Lupu Trifan (Şieuţ, Cluj) şi Ilie Ilovan (Şieuţ, Cluj).

În 1843, biserica Sfântul Mihail din Corlata, cu 310 enoriaşi, înălţată în 1777, restaurată în 1826 de Matei Căpitanul, avea postul de preot vacant. În 1876, când biserica din Corlata era filială a comunei bisericeşti Berchişeşti şi Corlata, cu 1.739 enoriaşi, paroh era, ca şi la Berchişeşti, Mihail Ieremievici, născut în 1826, preot din 1850, paroh din 1853. În 1907, biserica poartă hramul Sinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, paroh fiind acelaşi Mihail Ieremievici, cantot fiind, din 1900, Anania Velehorschi, născut în 1873.

În 1890, Corlata avea 679 locuitori, primar fiind Ioan Buta, iar învăţător – Vasile Clipa, deşi şcoala din Corlata, cu 2 clase, urma să fie deschisă din toamna anului 1891[2].

Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[3], în 1940, Alexandru Voevidca a cules folclor şi de la corlăţeanul Tanasi Mazere (30 ani în 1914).

CORNU LUNCII – STELENEŞTI. Numit, până în 1775, când a fost rupt în două de graniţa Bucovinei, Stanileşti, Stenileşti sau, mai în vechime, Stăniga, pentru că pe vatra lui se afla „biserica de la Sluga Stan”, din lemn, menţionată, în 11 iulie 1428, printre primele 50 de biserici din „ţinutul Sucevii”, închinate, de Alexandru cel Bun, mănăstirii Bistriţa, Cornu Luncii are o istorie adevărată abia din 1775, deşi are parte de atestare documentară încă din 16 februarie 1424, când Stăniga intra în uriaşul patrimoniu latifundiar al popii Iuga, fratele lui Sluga Stan Fultic, dar şi al lui Nan.

Recensământul lui Rumeanţev[4], din 1772-1773, înregistrează la Sasca, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „38 – toată suma caselor”, însemnând 20 scutelnici ai banului Ştefan Sturza, 6 femei sărace, 3 nevolnici, 5 case pustii şi 4 birnici.

„Zastavna” de la Cornu Luncii este amintită ca loc de trecere în Moldova şi în 25 aprilie 1847.

La Cornu Luncii s-au născut medicul Irimie Bistriceanu (25 aprilie 1896) şi prozatorul Constantin Blanaru (14 februarie 1940).