Ion DRĂGUŞANUL

În ciuda legendărilor locale, satul Ciocăneşti nu a existat până în 31 iulie 1775, când „Ion Ciocan ot Bistriţa, de la Ciocăneşti” şi câmpulungeanul Damaschin Hurghiş îşi dispută, în faţa înţelepţilor bătrâni câmpulungeni, muntele Botuşul Mic. Damaschin avea zapis vechi, iar Ciocan promitea să aducă martori, dar nu o face nici după un an de zile, dar rămâne, oricum, cel care împrumută numele familiei sale satului pe care l-au şi întemeiat. Ce-i drept, în vremea lui Alexandru cel Bun se menţiona un toponim, Fântâna Rece, dar numai ca reper toponimic în diverse hotarnice.

De altfel, în recensământul lui von Spleny, Ciocăneştii sunt menţionaţi ca pământ câmpulungean, Câmpulung Moldovenesc având, cu Ciocăneştii,1 boier, 6 popi şi 360 familii de ţărani.

La Ciocăneşti s-au stabilit, între anii 1756-1778, Ion Ungurean (Zagra), Pintelei Ungureanu (din Rebrişoara, înveşnicit de o acuarelă a lui Franz Jaschke din 1810, când bătrânul de 105 ani se mutase la Iacobeni), Vasile Ungurean (Fedru), Cozma Bindu (Borşa), Ion şi Vasile Moroşan (Borşa)

În 2 februarie 1793, Simion Ţigane din Ciocăneşti, trimis de Scaunul de Câmpulung, stabileşte, după „hotarnica dintâi”, hotarele răzeşiei strămoşeşti de la Frunţi, în munţii Dragomăneşti.

În 22 noiembrie 1793, s-a făcut hotarnica imaşului sătesc din Ciocăneşti, în dauna unui zapis falsificat de Toader Ujică: „De supt bâtca Oiţii, drept la vale, în picior, unde s-a pus piatră de hotar; şi pogoară drept în pârâul cel din mijloc a Furciturilor; şi apucă pârâul, în vale, până ce dă în pârâul Colacului; şi trece peste pârâul Colacului şi apucă sâhla, în gios, până în capul dealului şi drept în părău Brezi; şi părăul Brezi, la deal, până în mijlocul muntelui Mestecănişului, în vărvu; şi din vărvu, drept în gura plaiului Colacului, iar movilă; şi iar suie la bâtca Oiţii, de unde s-a început”. Martori: vornicul de Ciocăneşti, Ghiorghe Rus, Vasile Oane, Nistor şi Precop Lupăescu, Vasile Purcelescu.

În 1797, Karl Manz, Cavaler de Mariensee, colonizează Ciocăneşti (Tschkaneschty) cu mineri şi meşteşugari germani.

În 10 iunie 1818, bătrânii din Ciocăneşti, Petre Ciocan, Simion Ţigane şi Ştefan Giosanu, întăresc mărturia bătrânilor din satul Dorna despre munţii luaţi în graniţa Ardealului.

În 5 iunie 1836, Neculai Groza din Iacobeni şi Ion Iacoban din Ciocăneşti vând lui Filip Henris, „hămurai” (lucrător la forjă) din Iacobeni, o bucată de moşie din Poiana Iacobenilor, unde se aşezaseră, de fapt, mai întâi, după venirea din Ardeal.

În 1843, biserica închinată Sfântului Nicolae din Ciocăneşti, din comuna bisericească Ciocăneşti, Cârlibaba şi Ludwigsdorf sau, cum i se mai spunea, Siebenburgen, înălţată, în 1784, de Nestor Zdrian, Theodor Giosan, Damaschin Hurghiş şi de epitropii din Ciocăneşti, avea 789 enoriaşi ortodocşi, preot administrator fiind parohul din Ilişeşti, Dimitrie Bucevschi, tatăl pictorului Epaminonda Bucevschi. Biserica a beneficiat de o restaurare, în anii 1850 şi 1851, făcută pe banii preotului Andrei Zugrav şi ai enoriaşilor, schimbându-şi hramul în 1863(Arătarea Maicii Domnului). În 1876, paroh era George Sorocean, care păstorea 601 enoriaşi. În 1907, comuna bisericească Ciocăneşti, Oiţa şi Botuş avea 860 credincioşi ortodocşi,  paroh fiind Orest Bendevschi, născut în 1868, preot din 1894, paroh din 1905, cantor fiind, din 1892, Ioan Poliovei, născut în 1865.

În Ciocăneşti funcţiona, din 1868, o şcoală cu trei clase[1].[2]

Drumul dintre Iacobeni şi Cârlibaba se construieşte începând cu anul 1847, sub dirigenţia de şantier a constructorului Maftei Tonigar, din Fundu Moldovei, care este amendat pe nedrept, cu 15 florini şi 40 creiţari, pentru doborârea a 200 de arbori şi, în 15 martie 1847, se plânge Administraţiei Bucovinei.

În a doua zi de Bobotează a anului 1887, Gherasim Rusu dijn Ciocăneşti a fost găsit mort, la târla lui de pe muntele Runcul, aproape de Bistriţa. Bănuiţi pentru omor era fraţii săi, cu care trăia în ceartă pentru o „cliromonie” (moştenire)[3].