Ion DRĂGUŞANUL

Monitorul de Suceava vă prezintă în serial istoricul aşezărilor din Bucovina, lucrarea „Povestea aşezărilor bucovinene”, semnată de Ion Drăguşanul. Aşa cum spune autorul, „povestea fiecărei aşezări este extrem de importantă şi constituie pentru noi un patrimoniu obştesc pe care nu avem dreptul să-l ignorăm”.

CADOBEŞTI (II). În 1775, satul „Cadobişte” avea un mazil, pe Ştefan Zota, 2 popi şi 75 familii de ţărani, mazilul Zota fiind un om foarte bogat, care-şi poate permite, în 4 iulie 1777, să împrumute 200 lei negustorului cernăuţean Gheorghe Mătăsari, pe durata unei jumătăţi de an, cu o dobândă de 10-12 %.

În 16 mai 1782, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina s-a prezentat vechilul Dumitrachi vătav, declarând că spătarul Toader Balş stăpâneşte satul, pe care-l moşteneşte de la părinţii săi, Lupul Balş primindu-l zestre când s-a însurat cu fata lui Iordachi Cantacuzino. În 15 noiembrie 1792, când face un schimb de moşii, Toader Balş dă Cadobeştii principelui Matei Cantacuzino şi jupânesei lui, Ralu Cantacuzino.

Ralu Cantacuzoni va arenda Cadobeştii, în 3 ianuarie 1793, contelui Iacob Logoteti, dar, după cum rezultă dintr-o scrisoare din 24 martie 1796, arendaşul n-a putut intra în posesia moşiei Cadobeşti din pricina lui Theodorachi Balş, cel care, de altfel, va şi cumpăra Cadobeştii, de la Ralu Cantacuzino, în 19 noiembrie 1804.

În 23 aprilie 1807, Toader Balş a vândut moşia Cadobeşti lui Iacob Aslan şi lui Caietan Zerigiewicz.

În 1843, patroni ai bisericii ortodoxe din Cadobeşti erau Dominik von Lukasiewicz şi Joseph von Abrahamowicz, parohia numărând 1.886 enoriaşi, cu postul de paroh vacant, preot fiind Teodor Cosovici. În 1876, patroni ai bisericii erau Cajetan, Josef şi Stefan von Lukasiewicz şi Cristof von Jacubowicz, iar paroh era Wladimir Czerniawski, ajutat de preotul Alexander Lipecki, comuna bisericească fiind una mare, cu 2.149 enoriaşi. În 1910, când patroni bisericeşti erau Grigorie Dawidowicz, Dr. Iosef Gottlieb şi Salamon Kahane, paroh în Cadobeşti era Ilarion Ivanovici, născut în 1862, preot din 1884, paroh din 1887, cantor fiind, din anul 1900, George Tarnowiecki, născut în 1849.

La Cadobeşti funcţiona, din 1858, o şcoală cu 6 clase[1].

În 1910, Cadobeştii încă mai aveau un sfert de populaţie românească, celelalte trei pătrimi fiind de limbă ucraineană.

CAJVANA. Atestarea documentară a satului Cajvana, legendat toponimic în strânsă legătură cu vremurile lui Ştefan cel Mare, este atestat documentar, sub numele Căjvenii, abia în 1575, când Petru Şchiopul întăreşte satul urmaşilor lui Luca Arbure, apoi în 29 iulie 1615, atunci când ctitorul mănăstirii Solca, Ştefan Tomşa al II-lea, sfinţindu-şi sfântul lăcaş, cumpără, „de la sluga noastră, Vasile Şeptilici, şi jupâneasa lui, Tofana, fiica Mariei, care a fost fiica lui Solomon vistiernic”, pentru 1.000 ughi (ducaţi ungureşti), „un sat lângă mănăstirea Solca, anume Căjvana, ţinutul Suceava, pe apa Căjvanei, unde cade în Soloneţ”. Stăpânirea aceasta, confirmată şi reconfirmată de şirul de voievozi care au urmat, până la secularizarea averilor mănăstireşti, sub austrieci, în 1783, anonimizează acest sat vechi şi durabil, care, tot pustiindu-se, de-a lungul timpului, pare să fi ajuns selişte pustie în 1774-1775 (nici Spleny, nici Werenka nu o menţionează).

De altfel, în hotarnica moşiilor mănăstirii Solca, din 1768, este menţionată „Săliştea Cajvanei, lângă pârâul Cajvana, unde am aflat şi urme de grădini, precum: cioate de vişini şi perji, iar pe vârful unui dâmb, cimitirul bisericii”.

Abia în 1780, după colonizări cu emigranţi ardeleni, satul este înregistrat cu 85 de familii, numărul acestora dublându-se, practic, până în 1784, în doar patru ani numărul familiilor ajungând la 161.

A existat, la Cajvana, o bisericuţă de lemn, ridicată abia în 1810, biserica actuală fiind construită şi sfinţită abia în anul 1895. În 1843, paroh al bisericii Sfântul Mihail din Cajvana, cu 1.395 enoriaşi, era Georgie Cantemir. În 1876, parohul Vasile Zurkan păstorea peste 2.168 de suflete. În 1907, paroh în Cajvana era Ioan Iliuţ, născut în 1855, preot din 1880, paroh din 1885, cantor fiind, din 1899, Paul Zybaczynski, născut în 1845.

O şcoală cu 6 clase a început să funcţioneze, la Cajvana, din toamna anului 1899[2].

„Aici luminile sunt mai multe. E sat mare, cu câteva case înalte, pentru funcţionarii şi fruntaşii locului… case adormite, garduri de nuiele, fântâni cu ciutură, dar fără roată, numai cu o oprelişte, fântâni cu cumpănă, cruci singuratice în margenea drumului”[3].

Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[4], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Ana a lui Andrei Chirilă (28 ani în 1914) din Cajvana.