Ion DRĂGUŞANUL

BĂRBEŞTI (I). Aflat în megieşia Nepolocăuţilor, Bărbeştii, satul de la vărsarea Ceremuşului în Prut, beneficiază de o primă atestare documentară, în 1558 (nedatat), când nepoata lui Barbovschi, Anuşca, fata Marenei, vindea a cincia parte din satul Berbeşti şi din Pleşniţa (Zeleneu) altui Barbovschi, pentru 70 zloţi tătăreşti.

În 3 martie 1581, nepoţii lui Romaşco, Danciul, fiul Ulianei, şi ruda sa, Eremie, fiul Milcăi, vindeau lui Petrea Vatag părţile lor de moşie din Bărbeşti („două părţi, partea de mijloc, pe partea cealaltă a Brusniţii”), Pleşniţa şi Botuşăniţa, pentru 240 zloţi tătăreşti.

În 8 februarie 1595, Ilea, vătaful din Bărbeşti, se ceartă cu Fădor Orbul pentru nişte părţi de moşie din Bănila şi Hluboca. Pe atunci, moşia satului ajungea până la schitul Ostra, aflat pe hotarul sudic al satului, şi până la Bănila Rusească, dar se hotărnicea şi cu sate cuprinse, ca nişte insule, în imensa moşie sau la marginea acesteia, precum Pleşeniţa, Dracineţ, Costeşti, Călineşti pe Ceremuş şi Ceartoria. În nord, dincolo de Ceremuş, se aflau ţinuturile poloneze, iar în sud-est, Zeleneul.

În 7 februarie 1672, marele pitar Toader obţinea uric pentru a opta parte de Berbeşti.

În 25 septembrie 1708, satul căpitanului Apostol Mihuleţ trece în proprietatea cămătarului Cerbul Jidovul.

Mihuleţ fusese împuternicit, împreună cu Sturdza cămăraşul, să strângă văcăritul în ţinutul Cernăuţilor, dar, la socoteala finală, Sturdza a plătit 78 lei şi 10 potronici, pe care i-a împrumutat de la Cerbul Jidovul. Banii fuseseră însuşiţi de Apostol Mihuleţ, care, ca să nu dea socoată în faţa lui Matei Vodă, a mai împrumutat, de la Cerbul, şi 394 lei turceşti, apoi a fugit în Polonia.

Tras pe sfoară, Cerbul Jidovul s-a plâns divanului domnesc, primind uric pentru stăpânirea jumătăţii satului Bărbeşti, care aparţinuse lui Mihuleţ, parte de sat pe care o va vinde curând, în 1 martie 1709, vistiernicului Ion Paladi, pentru „230 lei bani gata, de m-am uşurat şi eu de datornicii mei”.

În 5 octombrie 1710, Dumitraşco Calmuţchi cumpără jumătatea de sat, pe care o luase Cerbul de la Mihuleţ, cu 250 lei, de la Ion Paladi, Dumitraşco fiind „mai aproape de acel nume şi de ace moşie”, deci rudă mai apropiată lui Mihuleţ.

Ruda soacrei lui Apostol Mihuleţ, Dumitraşco Calmuţchi, răscumpără partea de sat, în baza dreptului valah, restituind lui Paladi cei 230 lei, în 27 noiembrie 1710.

Un sfert din sat, „partea lui Isar, pentru care parte de moşie s-a tras în judecată Ionaşco Isar cu Ştefan, fiul Ghiţei, nepotul lui Piliposchi, pe timpul domniei lui Ilieş Alexandru Voievod”, aparţinea, după cum avea s-o confirme uricul din 26 februarie 1715, lui Toader Samson şi lui Goian.

Celălalt sfert de sat aparţinea lui Arsenie Ciornohuz, dar care-l vinde, în 6 februarie 1719, popei Ştefan şi diaconului Toma.

În 1720, Apostol Mihuleţ încearcă să-şi recupereze partea lui de sat, folosindu-se de zapise false privind achitarea datoriei către Cerbul Jidov, dar este dovedit şi iarăşi fuge în Polonia megieşă, de unde revine în 1731, după moartea lui Cerbul Jidovul şi a lui Dumitraşco Calmuţchi, şi obţine, în baza altor zapise false, un uric de la Grigore Ghica Vodă, care-l face iar stăpân peste moşia din vina lui pierdută.

Sfertul de sat, care aparţinuse lui Toader Samson şi lui Goian, ajunsese, în 15 iulie 1724, în stăpânirea fraţilor Mihai şi Gheorghe Lenţa, care se plâng la domnie că moşia lor fusese împresurată, deci ocupată abuziv, de Dumitraşco Calmuţchi şi li se face dreptate.

Celălalt sfert de sat, care fusese vândut de Arsenie Ciornohuz preotului şi diaconului din sat, revenise în proprietatea nepotului său, Zaharie Ghiţescu (fiul lui Gheorghe „Ghiţă” Ciornohuz), care avea să-l vândă, în 10 mai 1728, protopopului Toma de Berbeşti.

În 30 august 1725, Mihai Racoviţă Vodă întăreşte lui Gligoraş Păunel moşiile pe care le avea în acest nord de ţară, inclusiv „a patra parte de sat Bărbeşti”.

În mai 1728, Zaharie Piţescul vindea protopopului Toma de Berbeşti a patra parte de sat, „ce mi-a venit după moşul meu Ciornohuz… la apa Bruzniţii, cu vatra satului, cu loc de moară, cu câmp, pădure, fânaţe… pentru 2 boi, preţăluiţi cu 18 lei vechi, din care mi-a dat 4 taleri bani gata”, moşioara urmând să fie stăpânită veşnic de rudele protopopului, „în afară de fratele său, popa Ştefan”.

În 1739, partea de sat, cumpărată de Ion Paladi şi răscumpărată de Dumitraşco Calmuţchi, numită Melenişte, se afla în posesia Saftei Caţichi, fata lui Preda Paladi stolnic, semn că practica zapiselor false era în floare. Safta Caţichi vinde partea de sat, dobândită prin întăriri mincinoase, lui Iordachi Cantacuzino, dar urmaşul lui Dumitraşco Calmuţchi, aflând vestea, întoarce banii şi recuperează partea respectivă de sat. Partea aceasta de sat, aflată în sudul moşiei, cuprindea şi schitul Ostra (Berbeşti, cum i se mai spunea, ctitorit de Nicolae Calmuţchi), schit înzestrat cu moşia străbună de Naftanail (Nicolae) monah Calmuţchi, fiul lui Dumitraşco. În 1792, această înzestrare avea să fie precizată, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, la „100 fălci de pământ”.