Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Odată cu prăbuşirea Bancorex a fost deschisă goana pentru privatizarea băncilor româneşti. Printre primele bănci care au luat-o pe calea globalizării financiare au fost Banca Agricolă, preluată de Raiffeisen, şi BRD, care a trecut în subordinea Société Générale. Mai târziu, BCR a fost vândută de statul român către austriecii de la Erste, o soartă similară având şi Bancpost.
Până în 2008 au fost câţiva ani de glorie pentru băncile care operau pe teritoriul naţional, culminând cu deschiderea unui număr record de sucursale şi de filiale la nivel judeţean, dar şi în multe localităţi urbane şi rurale. Pe de altă parte, creşterea economică a României din ultimii opt ani a condus la o relaxare graduală a condiţiilor de creditare, astfel încât românii s-au putut împrumuta de la bănci pentru achiziţionarea de apartamente şi autoturisme, dar şi pentru nevoi personale.
Ultimul bastion, creditul doar cu buletinul, a fost la rândul lui cucerit şi a dat posibilitatea de împrumut şi pentru persoanele care nu aveau suficientă bonitate pentru încheierea unui contract de credit cu o bancă.
Dacă ar fi să ne întoarcem în timp şi să analizăm documentele care atrăgeau atenţia asupra limitelor creşterii, fenomenul pe care îl cunoaştem în prezent – criza financiară – era previzibil şi ar fi fost de dorit mai multă prudenţă, inclusiv din partea instituţiilor bancare. Din păcate, acele semnale de alarmă nu au fost luate în considerare, poate chiar din dorinţa de profit manifestată de bănci prin plasarea banilor în piaţă cu impunerea unor condiţii minimale, foarte puţin restrictive.
Am ajuns acum în situaţia în care din ce în ce mai mulţi români se plâng de greutatea cu care îşi mai pot plăti creditele luate de la bănci, cele mai dificile cazuri fiind cele în care creditul a fost angajat în monedă străină, în special francul elveţian. Protecţia pe care guvernul încearcă acum să o asigure în sistemul bancar, inclusiv prin declaraţia de intenţie de încheiere a unui memorandum cu FMI şi împrumutul sumei de circa 20 miliarde Euro, poate să fie benefică, însă orice întârziere va adânci criza din sistem. Acest lucru pare să fie demonstrat deja la vecinii ungari, cei care au încheiat acordul cu FMI în noiembrie anul trecut, şi care, în pofida faptului că au beneficiat de o sumă considerabilă de 20 miliarde Euro, au ajuns în prag de faliment, la nivel statal.
Există unele diferenţe de sistem între Ungaria şi România, una dintre acestea fiind faptul că în ţara vecină capitalul străin investit provenea în marea majoritate din zona central europeană, însă ceea ce s-a întâmplat la Budapesta ar trebui să dea de gândit guvernanţilor de la Bucureşti.
Ţinând cont şi de faptul că România va traversa în curând două campanii electorale, există riscul ca balonul de oxigen venit din partea FMI, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale să nu fie suficient să asigure o minimă stabilitate a sistemului bancar românesc, indiferent de provenienţa capitalului investit. Aşadar, banul începe să fie o resursă din ce în ce mai greu de dobândit, iar zicala populară bani albi pentru zile negre revine în actualitate, mai mult decât oricând.
