Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Mulţi se aşteptau ca astăzi să ocup editorialul cu subiecte politice. Se aşteptau să vă spun cât de multe lucruri voi face eu pentru suceveni, atunci când, cu votul lor, voi ajunge în Parlamentul European. Nu voi face aşa, pentru că nu mai cred în declaraţii politice goale de conţinut şi pentru că nu vreau să dau satisfacţie celor (puţini de altfel) care încearcă să toarne noroi şi mizerie peste imaginea mea. Bună sau rea, judecaţi dumneavoastră. Pentru că eu cred mult în
judecata românilor şi în capacitatea lor de a discerne promisiunea electorală de simţirea politică adevărată. Sâmbătă, am trăit un moment straniu, de ruşine şi de bucurie, în acelaşi timp. Am luat parte la inaugurarea unei săli de conferinţe (Aurel Băeşu) la Muzeul „Ion Irimescu” din Fălticeni.
Am trăit câţiva ani buni la Fălticeni. Acolo, în oraşul Dumbrăvii Minunate, am făcut şcoala gimnazială la Cuza şi liceul la Nicu Gane. Acolo am învăţat să fiu om şi să mă pregătesc pentru viaţă. Acolo am învăţat ce e frumos, acolo am văzut pentru prima oară o sculptură. Pentru că, la Fălticeni, se află singurul Muzeu de Autor din România.
Maestrul Ion Irimescu ne-a binecuvântat cu o comoară de nepreţuit. Fălticenii - această Florenţă a României, nu poate singur să readucă în lumină muzeul cu toate capodoperele sale, pentru că stadiul actual de degradare al clădirii care adăposteşte colecţia Maestrului, face ca bugetul local şi cel judeţean să nu fie suficiente.
M-am bucurat mult ieri, pentru că italienii din Abruzzo – prietenii noştri latini - au finanţat cu 50.000 de euro realizarea şi dotarea unei săli de conferinţe. M-am întristat enorm, când mi-am dat seama de neputinţa şi indolenţa guvernanţilor, a celor care ar fi trebuit să dea o amărâtă sumă de bani pentru muzeu, pentru că legea românească nu dă voie decât celui care deţine patrimoniul sau guvernului să intervină financiar în astfel de lucrări.
Ion Irimescu nu e doar al Fălticenilor sau al Sucevei, Ion Irimescu e al românilor şi, dacă aşa ştim să ne preţuim iluştrii noştri înaintaşi, atunci ne merităm soarta de codaşi ai Europei. Mergeţi la Fălticeni, aşa cum am făcut şi eu ieri, în camera unde Maestrul şi-a trăit ultimii ani din viaţă. Şi veţi vedea cum a ştiut să preţuiască acest titan al sculpturii româneşti, fiecare milimetru şi fiecare secundă.Fiecare pas al Maestrului pare să fi măsurat acest dormitor de câţiva metri pătraţi, pentru că Ion
Irimescu, nu a vrut altceva decât să vadă muzeul reabilitat şi redeschis în întreaga-i splendoare. Mulţumim Italia, Românie trezeşte-te.
